ghita

Sebastian Ghiţă a părăsit teritoriul naţional, el fiind convins că procurorii de la DNA Ploieşti urmau să dispună faţă de persoana sa măsuri preventive după pierderea imunităţii parlamentare, se arată în documente din dosarul DNA Ploieşti în care fostul deputat este cercetat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat, informează agerpres.ro, conform stiripesurse.ro

Potrivit acestora, iniţial, Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire generală, iar ulterior, întrucât din investigaţii a rezultat că acesta a părăsit teritoriul naţional, pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare la data de 10 ianuarie 2017.

”Întrucât s-a constatat că mandatul de arestare preventivă nr. 1/05.01.2017 nu a putut fi pus în executare de organele abilitate datorită faptului că Ghiţă Sebastian Aurelian s-a sustras măsurii preventive dispusă, prin ordinul nr. 473956/05.01.2017 emis de organele de poliţie, Ghiţă Sebastian Aurelian a fost dat în urmărire generală. Ulterior, întrucât din investigaţii a rezultat că Ghiţă Sebastian Aurelian a părăsit teritoriul naţional, pe numele acestuia a fost emis mandatul european de arestare nr. 1/EAW/10.01.2017 emis de Î.C.C.J. în dosarul nr. 2457/1/2016”, arată sursa citată.

Totodată, în documentele citate se precizează că un martor ameninţat a declarat, în decembrie anul trecut, că fostul parlamentar avea cunoştinţă despre existenţa unei cercetări penale efectuate faţă de persoana sa de către procurorii DNA Ploieşti.

Sebastian Ghiţă le-ar fi spus unor persoane de încredere că la DNA Ploieşti ”există în lucru un dosar urmare a unor denunţuri formulate de Baba de la Siveco şi de Berdilă de la Romsys”, fiind convins că faţă de el urmează a fi dispuse măsuri preventive urmare a pierderii imunităţii conferite de calitatea de parlamentar.

Procurorii spun că aceste aspecte conduc la concluzia certă că Sebastian Ghiţă în mod deliberat se sustrage urmăririi penale în cauză.

Magistraţii Tribunalului Prahova iau în discuţie, luni, propunerea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA Ploieşti pe numele lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat.

În acelaşi dosar, Tribunalul Prahova a dispus măsura controlului judiciar faţă de directorul Teamnet, Bogdan Padiu, şi administratorul Asesoft, Cristian Anastasescu. Decizia nu este definitivă, Curtea de Apel Ploieşti urmând să se pronunţe, luni, asupra contestaţiei DNA formulate faţă de decizia instanţei de fond.