Trebuie să recunosc că situația politică actuală, așa cum a devenit ea în urma circului din ultimele luni, îmi provoacă o plăcere perfidă. După decizia CCR s-a tot vorbit despre coabitare dar, mai ales, despre cum aceasta nu este și nu va fi posibilă. Iar asta mă bucură. Pentru că mi-am adus aminte de celebrele vorbe ale lui Vanghelie: “ăștia nici să fure nu știu”. Or, dacă această coabitare între Băsescu și PDL, de o parte, și Ponta, Crin și USL de cealaltă, nu este posibilă, atunci ea nu e posibilă din cauză că băieții ăștia nu știu să fure împreună. Adică, în loc să stea cu toții liniștiți, cu mîinile adînc băgate în buzunarul cetățeanului, au să stea cu unii cu ochii pe ceilalți ca pe butelie. Riscăm, wow, să nu mai avem parte de celebrele combinații transpartinice în care bugetul public e siluit în haită iar lupta politică e un fel de joc de glezne în care fiecare se face că face, dar mai mult pe la TV sau prin media, așa, de ochii lumii. Sigur, ceea ce se întîmplă azi și ce se va întîmpla în zilele următoare, cît încă avem un președinte interimar cu drept de semnătură, și mă refer aici la numirea Monei Pivniceru în funcția de ministru al Justiției or la alte posibile schimbări în instituțiile statului, ar putea înclina puțin balanța în favoarea uneia dintre tabere. Dar, și așa, ceea ce mulți politicieni numesc adîncirea crizei politice prin impunerea unei coabitări ca urmare a deciziei CCR, ar putea fi un balon de oxigen și un nesperat respiro pentru banul public. E drept, s-ar putea să nu avem parte de o activitate intensă de guvernare. S-ar putea să nu avem măsuri eficiente, investiții în lucrări de infrastructură, contracte publice mari și tot ceea ce presupune o guvernare eficientă. Dar, și așa, cu două tabere aflate pe poziții diametral opuse, ambele cu un grad mare de acces la instituții importante ale statului, activitatea de ciordeală va scădea cu siguranță. Și, cine știe, dacă tot nu vor mai putea fi dedicați ciordelii timp de 24 de ore pe zi, ba cîteodată și noaptea, politicienii s-ar putea trezi în situația de a face ceva și pentru cetățeanul de rînd.
Coabitare?!Adica te faci frate cu dracu (usl)pana treci puntea!
Romania are nevoie de stabilitate.Circul cu suspendararea a zruncinat inutil Romania. Actiunea Presedintelui pana acum in toting acesti ani a fost profund proromana.A vizitat cu folos toate comunirdatile de romani din teritoriile fosteiDa
Sunt romanii piromani?De ce ard padurile Romaniiei ?
Cand ti-se spune vrede-n fata ca, niciodata nu-i v-a reprezenta ca presedinte al statului, ma intreb se mai poate rosti cuvantul coabitare ?
Au mai incercat ,nu duce la nimic bun „lupu-si schimba parul dar naravul ,ba !”
Avem minti intelepte ,trebuie ascultata fiecare opinie si luata cea mai inteleapta decizie !
E iumposibil sa coabitezi cu impostura,machiavelismul „calitati ce-i sunt straine presedintelui ales,de aici si graba cu care au investit-o pe pivnicereasa dovedita ca”impartiala”.Ceea ce nu inteleg,or fi chiar atati batuti in cap in tara asta? Uslamistii isi continua nestingheriti „opera”de distrugere a tarii.
Schematizati, dle Cristorian. Inteleg ideea, dar lucrurile nu-s deloca atat de echilibrate intre respectivele forte. Nici in ceea ce priveste mijloacele, nici intentiile – mai ales.
Sigur, revenirea Presedintelui mai poate estompa, in parte, retine din relele pe care le face guvernul. Guvernului nici prin minte nu-i trece sa guverneze. Nici nu stie s-o faca, nici nu vrea, caci interesele-i sunt aiurea, nu la gestionarea tarii.Sper ca problemele importante care se dicuta la Bruxelles sa fie negociate pentru Romania de catre Presedintele Basescu. Pe plan intern, ramane sa o scalde si sa distruga ce poate distruge acest guvern, care, har Domnului mai are 3 luni si gata ! Vor veni altii sa repare cu investitii de eforturi, sacrificii si timp care ar fi fost mai folositoare tarii pentru mersul ei inainte, daca n-ar fi trebuit reparate atatea rele.
P.S. pana una, alta, guvernul a mai papat si toti banii – dar nu in investitii – si rezervele, s-a imprumutat in conditii net defavorabile si o va mai face, ca bani de salarii pentru bugetari si de pensii nu mai sunt.
coabitare intre BINE SI RAU niciodata,sau cand e un interes la mijloc faci ceea ce au facut ei in 3 zile schimbi 4 oameni si un act legal MO. de unde coabitare de la niste SATANISTI!?
Comentariile sunt închise.