Elena Udrea nu dă niciun pas înapoi! Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a declarat, miercuri, în ultimul cuvânt din procesul „Gala Bute” că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face din nou în aşa fel încât Lucian Bute să boxeze în România. Udrea este judecată de instanţa supremă pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, conform stiripesurse.ro
„După ce am auzit azi în sală, cred că voi avea o prezentare cel puţin la fel de dezorganizată. Acest dosar e construit în jurul Elenei Udrea. Acum şase ani s-a început cercetarea, timp de trei ani nu am fost niciodată chemată, s-a făcut o primă soluţie, infirmată, s-au mai cercetat fapte, apoi la câteva zile după ce am avizat doi reprezentanţi ai statului, mai mulţi oameni au fost luaţi cu mascaţii şi acuzaţi, iar pe seară am fost şi eu pusă sub acuzare”, a spus Elena Udrea în faţa instanţei.
Elena Udrea a recunoscut în fața instanței că ştia de practica mitei de 10 la sută din contracte, dar că a încurajat pe oricine din minister care află de astfel de lucruri să anunţe DNA.
„Sper că o parte din prejudecăţile la adresa mea au fost sparte. Dacă eram Elena Udrea, spune parchetul, era evident că am intrat în politică şi m-am dus în fruntea unui minister pentru a face fapte de corupţie şi am construit un sistem piramidal format din oameni apropiaţi mie. Pe Nastasia nu l-am adus eu. Era din partea partidului. Lungu mi-a fost recomandat. Singurul om pe care l-am susţinut a fost Topoliceanu. Nu i-am pus în funcţii-cheie ca să îmi vireze spagă, nimeni apropiat mie nu a ocupat o funcţie publică cu recomandarea mea. Ştiam de practica celor 10 la sută, ştiam de încercările oamenilor de afaceri de a ajunge în anturajul politicienilor, nu sunt complet nevinovaţi. Am preferat să le dau lor dreptate, atât public, cât şi în privat. Am spus public că ştiu că se cer în general 10 la sută şi că dacă cineva din minister va face aşa ceva, să anunţe DNA-ul”, a mai spus Udrea, conform Adevărul.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale se apără cu toate forțele, spunându-le judecătorilor că nu a construit „niciun sistem” al mitei.
„Ştiu că se folosea numele meu, se întâmplă cu toţi cei care ocupă funcţii publice, se spunea că am interese în diverse licitaţii. Partea juridică a fost expusă de avocat. Aş vrea să mă refer la motivele pentru care cred eu că dosarul a fost construit în jurul meu. Referitor la modul în care s-a ajuns la aceste acuzaţii, toate formulate împotriva mea: nu este adevărat că Udrea a făcut un sistem. Ştefan Lungu, despre ale cărui competenţe pe partea de promovare am numai cuvinte de laudă, a cunoscut un om de afaceri – Gărdean, despre care auzisem că are relaţii neortodoxe. Prin Lungu a ajuns Gărdean la Nastasia, iar Botoroagă la Topoliceanu. Udrea nu a construit niciun sistem”, a adăugat fostul ministru.
Udrea a mai spus în faţa instanţei că banii despre care se spune că i-ar fi fost destinaţi erau, de fapt, pentru Lucian Bute.
„Acuzaţiile de luare de mită de la societăţile de construcţii pleacă de la susţinerea parchetului că pretinderea sumelor respective ar fi avut loc pe 7 februarie 2011. Era imposibil. În confruntarea cu mine spune explicit că eu nu i-am spus că geanta e pentru Udrea. De ce ar fi plătit Gărdean? Încerc să preîntâmpin posibile nedumeriri. Un răspuns am încercat să îl dau la proces, iar martorul solicitat, fost primar de Buşteni, ar fi putut răspunde. Nastasia şi Bute sunt finii acestuia. Au umblat permanent cu Bute la meciuri. Banii nu erau pentru Rudel. Cred că sumele erau pentru Lucian Bute. El până în 2012 a susţinut că nu şi-a primit onorariul. Ce interes ar fi avut Lungu? El făcea multe plăţi pentru partid din firma lui, primind apoi banii cash de la partid. Nu cred că un ministru care i-a cerut lui Topoliceanu să îşi dea demisia pentru că mă expunea ar fi luat 10 la sută din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. Oamenii aceştia nu şi-au recunoscut faptele. Au fost puşi în faţa unor situaţii concrete recunoscute şi au aruncat faptele asupra mea”, a precizat fostul ministru.
Udrea a mai spus că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face din nou ca Bute să boxeze în România şi şi-a exprimat speranţa ca decizia instanţei să nu fie un semnal pentru angajaţii din domeniul public că nu trebuie să semneze nimic.
„Mă judecă un complet de femei, cu mici excepţii femeile sunt mai curajoase şi mai puternice. Mă bucur că în aceşti doi ani am dărâmat niste mituri. Nu am intrat în politică ca să fac bani. Aveam un soţ are îmi asigura un standard de viaţă. Nu aveam copii, nu aveam cheltuieli mari, stau şi astăzi cu chirie, părinţii mei stau de 20 de ani în Drumul Taberei. Mi-am dorit foarte mult să fac performanţă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face din nou în aşa fel încât Bute să boxeze în România. Sper şi cred că voi fi judecată pe probe, nu pe părerile despre mine, mai bune sau mai rele. Şi că nu va fi un semnal pentru angajaţii din domeniul public că nu trebuie să mai semneze nimic, de frică că vor fi condamnaţi”, a încheiat Elena Udrea.