calin popescu tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu a fost contrazis în declaraţiile date la DNA de Ioana, fosta sa soție și de Victor Ponta. Este vorba despre dosarul în care e judecat pentru mărturie mincinoasă, conform digi24.ro

Notarul Ioana Valmar a fost audiată în calitate de martor la DNA Brașov, în dosarul retrocedării nelegale a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, după ce Remus Truică ar fi vorbit cu Călin Popescu Tăriceanu, la acea perioadă premier, și ar fi convenit ca actele notariale să fie făcute la cabinetul Ioanei Valmar, relatează Digi24.

Ea a confirmat ca din 2006 a fost o discuție cu fostul consultant politic, Tal Silberstein, despre bunuri ale lui Paul al României pe care urma să le achiziționeze și aceasta i-ar fi spus lui Tal Silberstein că intenționează să perfecteze actele notariale pentru respectiva achiziție la cabinetul acesteia.

În dosar se regăsesc și alte declarații ale martorilor care ar contrazice declarațiile lui Tăriceanu. Una este dată de fostul premier Victor Ponta.

Primul termen de judecata pe fond a fost stabilită pe data de 14 martie.

Prin declaratia pe care a dat-o, Ioana Valmar a confirmat acuzația de mărturie mincinoasă la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. El a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016.  Prejudiciul este estimat la 135.874.800 euro

În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.