dragnea-tariceanu

Calin Popescu Tariceanu considera ca sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, ar trebui sa isi dea demisia dupa decizia de luni a Curtii Constitutionale pe ordonanta 13, relateaza ziare.com

„In orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmata de demisia sefului institutiei care a incalcat un principiu fundamental al democratiei: separatia puterilor in stat. Refuzul de a demisiona este inca o dovada a ceea ce as numi: coruptia de putere. Am spus si repet: puterea absoluta corupe absolut”, a scris Calin Popescu Tariceanu pe Facebook.

In opinia presedintelui Senatului, „DNA a actionat in logica institutiilor opresive din statul comunist, convinse ca au toata puterea si ca nimeni nu le poate sta in cale”.

„Decizia CCR este una istorica si cred ca stopeaza ofensiva unor institutii nedemocratice de a prelua toata puterea in Romania. Ca presedinte al Senatului, camera superioara a forului democratic suprem, nu pot decat sa sper ca in institutiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficienta responsabilitate pentru a intelege ca lucrurile trebuie sa se schimbe.

Schimbarea trebuie sa inceapa cu o curatire a acestor institutii. Opinia publica a aflat in ultimele saptamani informatii compromitatoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru functia lor: au actionat abuziv, in logica cuiva care stie ca are puterea absoluta.

De asemenea, au iesit la suprafata informatii legate de protocoale dintre SRI si DNA care depasesc cu mult cadrul legal de relationare intre cele doua institutii. De la mic – la mare, de la cazuri individuale – la modalitati de actiune institutionale, se vede cum cancerul coruptiei de putere risca sa cuprinda intreg acest sistem. Deci, o curatire nu mai poate fi amanata”, mai afirma Tariceanu.

Seful Senatului spune ca incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor este un efect nedorit al betiei de putere.

„Am sperante ca eforturile mele, alaturi de reprezentantii asociatiilor de magistrati si o serie de voci din societatea civila, vor da roade. In Romania de astazi, drepturile si libertatile cetatenilor sunt incalcate, telefoanele cetatenilor sunt ascultate fara mandat, oameni nevinovati sunt haituiti de justitia care ar trebuie sa le faca dreptate, iar Romania pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate si eu voi continua sa actionez pentru a le schimba”, conchide Tariceanu.

Amintim ca, luni, Curtea Constitutionala a admis sesizarea facuta de Calin Popescu Tariceanu cu privire la existenta unui conflict intre puterile statului ca urmare a anchetei deschise de DNA cu privire la modul in care a fost adoptata ordonanta de urgenta 13/2017, cea care a scos sute de mii de romani in strada.

„Consideram ca s-a perturbat buna activitate a Guvernului si relatiile care trebuie sa existe intre cele 3 autoritati: judecatoreasca, executiva si legislativa”, a declarat dupa deliberarile Curtii, presedintele CCR, Valer Dorneanu.