Protestele si criza din Romania continua sa faca inconjurul planetei. Marti dupa-amiaza, unele dintre cele mai cunoscute institutii de presa ale lumii au relatat despre discursul sustinut in Parlament de presedintele Klaus Iohannis, conform ziare.com
„Presedintele Romaniei critica Guvernul pe tema transparentei si coruptiei”, titreaza Euronews, notand ca a fost vacarm in Parlament, dupa ce seful statului a criticat aspru Guvernul de stanga.
In plus, sursa citata aminteste ca interventia sefului statului a provocat o parasire in masa a salii de catre politicienii PSD.
Si agentia Reuters titreaza ca „presedintele Romaniei, Iohannis, critica Guvernul pentru criza”, insa subliniaza apoi ca seful statului si-a exprimat opinia pentru ramanerea Guvernului Grindeanu la putere.
De asemenea, agentia Associated Press, citata de ABC News si Independent.ie, pune in titlu una dintre afirmatiile presedintelui: „Suntem intr-o criza”. Presedintele Klaus Iohannis este numit „un critic al guvernului instalat de doua luni” si este amintita declaratia sa potrivit careia 80 la suta dintre romani cred ca tara merge in directia gresita.
Deutsche Welle a folosit in titlu declaratia presedintelui potrivit careia acesta nu cauta demisia Guvernului, subliniind apoi ca seful statului a spus si ca PSD a creat aceasta criza si ca Iohannis nu doreste nici alegeri anticipate.
„Criza politica din Romania se adanceste, in timp ce presedintele ataca partidul de guvernamant”, scrie Bloomberg. „Presedintele este de partea sutelor de mii de protestatari care au iesit pe strada in cea mai mare demonstratie de nemultumire de la Revolutie incoace”.
„Presedintele roman critica Guvernul din cauza crizei”, titreaza si Radio Free Europe.
Nu in ultimul rand, agentia chineza Xinhua scrie ca „presedintele roman a cerut coalitiei de guvernare sa rezolve urgent criza”.
Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, adresat Parlamentului României: min.10.11
„Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Doamnelor și domnilor musafiri,
M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja.
Sunteți un nou Parlament și mă bucur, chiar mă bucur mult, că ați avut răbdare să stați în sală să mă așteptați și vă mulțumesc pentru primirea foarte frumoasă! Noilor parlamentari și vechilor parlamentari, vă doresc deopotrivă succes și un mandat plin de realizări!
Aș fi vrut astăzi, în condiții normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Aș fi putut să vă vorbesc despre Centenar. În 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Aș fi putut să vorbesc poate despre proiectul de țară. Cu toții – și dumneavoastră, și dumneavoastră, și dumneavoastră – ne dorim în definitiv o Românie puternică și prosperă. Cu toții ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar vremurile nu sunt obișnuite și suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă, națiunea e în alertă, e vie, e atentă și e foarte nemulțumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită.
Doamnelor și domnilor, cum s-a ajuns aici, la numai o lună după alegeri?
În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor și domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. A promis în campanie ceva și în primele zile s-a apucat de altceva. «Pohta ce ați pohtit», grija ce ați avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor, și românii sunt indignați și revoltați!
Asta este situația, unii mulțumiți, unii nemulțumiți! Ce facem? Dragilor, ce facem? Care sunt soluțiile, care este marja de manevră pentru a ieși din acest impas?
Retragerea Ordonanței 13 și, eventual, demiterea chinuită a unui Ministru este cu certitudine prea puțin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult.
Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluția? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD!
Doamnelor și domnilor,
Președinții celor două Camere… Ați obosit deja? Ghinion!
Președinții celor două Camere – care, nu știu, au rămas? Au rămas! – încearcă să acrediteze în spațiul public ideea că eu nu aș digera rezultatul votului și că eu aș încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat și afirmă în spațiul public că aș dori răsturnarea guvernului legitim.
Nu! Fals! Ați câștigat, acum guvernați și legiferați, dar nu oricum! Nu oricum! România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un guvern care lucrează transparent, care guvernează predictibil, la lumina zilei, nu noaptea, pe furiș.
Legiferați pentru România, dați legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceți, cei care ați câștigat alegerile, dar conduceți responsabil!
Sunt mari așteptări din partea societății. Lumea v-a votat, fiindcă v-a crezut. Ce ați promis, faceți! Sunt mari așteptări din partea mediului economic. E nevoie de o guvernare și de o legiferare transparentă, predictibilă, sustenabilă.
Nu vă bateți joc de România! Suntem într-o situație macroeconomică foarte bună. Nu puneți România în dificultate! Păstrați trendul ascendent! Păstrați creșterea economică! Sunt așteptări mari de la partenerii noștri internaționali. România este o țară stabilă, puternică în regiune. Am luptat, am legiferat și am guvernat timp de mulți ani în așa fel încât România să devină parte puternică din NATO, din Uniunea Europeană. Lumea are mari așteptări de la noi. Să nu-i dezamăgim!
Dacă PSD, care a creat această criză, nu o rezolvă urgent, voi convoca, în virtutea atribuțiilor de Președinte, consultări la Palatul Cotroceni pentru a vedea care sunt soluțiile posibile.
Doamnelor și domnilor,
Ce fel de națiune vrem să fim? Vrem să fim o națiune puternică, prosperă, o națiune care își construiește un stat de drept și îl respectă, o națiune care se poate mândri cu o justiție independentă, o națiune unde autoritățile colaborează loial, o națiune cu un Parlament puternic, o națiune cu un Guvern performant, sau vrem să fim o națiune slabă, disprețuită, care pune totul în joc pentru a salva pe câțiva din situații dificile, pe câțiva politicieni din situații dificile?
Merită România acest sacrificiu pentru câțiva politicieni? Asta este întrebarea. Acesta este scopul referendumului. O națiune puternică se construiește cu politicieni integri și credibili în vârful statului.
Asta îmi doresc eu pentru România și asta, cred, își doresc românii. Asta este întrebarea, ce fel de națiune vrem să fim. și pentru a afla realmente voința suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aștept de la Parlament răspunsul la solicitarea mea. Imediat după primirea răspunsului, voi convoca referendumul.
Probabil ați urmărit imaginile de la demonstrațiile care au avut loc în ultimele zile, multele demonstrații care au avut loc în ultimele zile. Cea mai mare în București, în Piața Victoriei, dar și în multe, multe alte localități din România, din străinătate, au fost demonstrații ample, localități unde nu a fost nicio demonstrație la Revoluție. Incredibil!
Imaginea aceea splendidă din Piața Victoriei cu telefoanele iluminate, cred că o știți cu toții. Iată, când politicienii au încercat să ducă democrația în coridoarele întunecate, românii au ieșit în stradă și au readus lumina în procesul democratic.
Democrația trebuie ținută vie, democrația trebuie apărată zi de zi, revigorată! Democrația nu este niciodată de la sine înțeleasă și pentru multă democrație este nevoie de multă educație, și îi felicit pe părinții care și-au dus copiii în Piața Victoriei pentru o lecție autentică de democrație!
Doamnelor și domnilor,
Să păstrăm așadar democrația vie și țara curată, la propriu și la figurat, pentru generațiile care vin după noi, pentru viitorul României!
Vă mulțumesc!”