Jurnalistul Ion Cristoiu aruncă pe piață o informație bombă, într-un material publicat pe blogul propriu, potrivit căreia infractorul Maricel Păcuraru, patronul postului TV Realitatea, eliberat discret din închisoare zilele trecute, după o condamnare la patru ani de închisoare a beneficiat de sprijinul lui Eduard Hellvig, directorul SRI, ca și de complicitatea DNA. De menționat că procurorii DNA nu au contestat, în premieră, eliberarea condiționată a infractorului, conform inpolitics.ro
”Ordonanța de Urgență prin care se modifică unele prevederi ale Codului Penal și ale Codului de procedură Penală a stîrnit în presă o isterie rar întîlnită pînă acum în postdecembrism.
Rareș Bogdan, de exemplu, de la Realitatea TV, post al cărui patron a fost eliberat în urma unui miș-maș cu DNA, (înlesnit de Eduard Hellvig!) mai avea puțin și pica într-o adevărată epilepsie mediatică.
Cei care nu știu cine e în realitate Rareș Bogdan l-ar fi compătimit pentru grozava tulburare a persoanei sale fizice produsă de Ordonanță. Noi însă, care-l știm, am zîmbit, și ne-am zis în sinea noastră:
Mare comediant și tînărul acesta!
Vine la tine în restaurant, mănîncă și bea fără să plătească, după care, ajuns la televiziune, își pune batista de mire și te înjură că ești corupt!” scrie analistul.