grindeanu-ilie-sarbu

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicare. Publicarea s-a făcut la ora 1.21 noaptea. „M. Of. nr. 0092 din 01 Februarie 2017 Act nr. 13/31 Ianuarie 2017 Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală Guvernul României”, se arată pe site-ul Monitorului Oficial, conform comisarul.ro

Articolul 297 din Codul penal care defineşte abuzul în serviciu va avea următorul cuprins: „1 – fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii expres dintr-o lege, ordonanţă sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Acelaşi articol modificat din Codul penal prevede că aceste dispoziţii „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.

De asemenea, în Ordonanţa de Urgenţă este prevăzută introducerea unui nou alineat la articolul 290 conform căruia „denunţul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală”.


ordonanta
ordonanta