Conform unei agende anunțate dinainte de Casa Albă, președintele american Donald Trump a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu cancelarul german Angela Merkel, cu președintele francez Francois Hollande și cu premierii Japoniei și Australiei, transmit agențiile internaționale de presă, citate de agerpres.ro
Potrivit unor declarații ale Kremlinului, citate de Reuters și DPA, Trump și Putin au fost de acord că Statele Unite și Rusia trebuie să își coordoneze acțiunile împotriva Statului Islamic, cu scopul de a înfrânge această organizație și „alte grupuri teroriste din Siria”. Cei doi lideri și-au exprimat dorința de a dezvolta relațiile bilaterale „pe o bază constructivă, de la egal la egal și în reciproc avantajoasă”. Alte subiecte abordate au fost dosarul nuclear iranian, Ucraina, conflictul israeliano-palestinian, peninsula coreeană și relațiile comerciale.
Trump și Putin au convenit să păstreze contactul în mod regulat, dar Reuters remarcă absența din comunicatul Kremlinului a oricărei mențiuni a unei relaxări a sancțiunilor împotriva Rusiei.
Agenția EFE preia un anunț al Casei Albe: președintele american a acceptat invitația Angelei Merkel de a participa la summit-ul G-20 de la Hamburg, în iulie. Din convorbirea celor doi, AFP menționează și precizarea administrației prezidențiale a SUA, potrivit căreia Trump și Merkel au subliniat „importanța fundamentală a NATO în cadrul unei relații transatlantice mai largi și rolul său în asigurarea păcii și stabilității” comunității Atlanticului de Nord. Aceeași sursă anunță că președintele urmează să fie în curând gazda cancelarului, la Washington.
Sancțiunile internaționale împotriva Rusiei, după anexarea Crimeei, pot fi ridicate doar după implementarea acordurilor de la Minsk, a afirmat în convorbirea cu Donald Trump președintele Franței, Francois Hollande. Acesta a mai susținut, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, citat de EFE, că protecționismul este „un răspuns fără ieșire” la incertitudinile și instabilitatea pe plan mondial. Hollande a subliniat și necesitatea „de a se respecta strict și de a se aplica integral” acordul nuclear cu Iranul, dar a recunoscut că este nevoie de „vigilență” față de atitudinea Teheranului în regiune.
În ceea ce privește declarațiile lui Trump în favoarea dezmembrării Uniunii Europene, Hollande și-a reafirmat intenția de a întări construcția europeană în toate aspectele, inclusiv apărarea. El a susținut însă și „caracterul indispensabil al NATO”.
În convorbirea cu premierul japonez Shinzo Abe, președintele american și-a reafirmat angajamentul ferm față de securitatea Japoniei, se arată într-un comunicat al Casei Albe. Cei doi au convenit să se consulte cu privire la amenințările Coreei de Nord. Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale americane a anuțat, într-un mesaj pe Twitter, că Trump l-a invitat pe Abe la Casa Albă, pe 10 februarie. Prim-ministrul Japoniei a fost primul șef de guvern cu care s-a întâlnit Trump după alegerea sa, în noiembrie anul trecut, reamintește Reuters.