Protocol secret Coldea-Kovesi. Sau DNA-SRI. Depinde cum vreți să-i spuneți. Recunoscut la nivel oficial, probat de întâmplări și declarații. Evenimentul Zilei a obținut noi elemente care ne demonstrează că dosarul omului de afaceri Dan Adamescu nu a fost o întâmplare. A fost o operațiune bine pusă la punct, ce poate fi demonstrată acum cu puțină stăruință din partea Comisiei de Control al SRI.
Prezent ieri seară la Antena 3, Adrian Țuțuianu președintele Comisiei SRI a discutat și despre protocolul secret dintre SRI și DNA:
”În ce mă priveşte pe mine, am analizat şi am cerut informaţii cu privire la protocoalele încheiate cu Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Ele sunt aduse din mandatele trecute la comisie, eu sunt de acord şi cred că sunt în regulă primele două lucruri scrise în aceste protocoale – schimburi de informaţii cu Ministerul Public, ca semnatar al unui protocol de colaborare, şi cred că sunt în regulă întâlnirile la nivel de experţi”, a menţionat Ţuţuianu.
El a spus că are şi astăzi întrebări şi şi-a exprimat direct, în cadrul audierii conducerii SRI, anumite consideraţii cu privire la ”constituirea de echipe mixte cu reprezentanţi ai organelor de urmărire penală în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activităţi cu caracter infracţional”, prevăzută de protocol.
”Şi eu cred că, din această perspectivă, anumite îngrijorări exprimate de opinia publică sunt corecte şi este de discutat în ce măsură, de exemplu, CSAT poate veni prin acte administrative, hotărâri care au caracter secret şi adăuga într-un fel la cadrul legislativ existent. Şi aceste îngrijorări le-am exprimat, le exprim şi public şi cred că au lăsat în opinia publică îndoieli cu privire la colaborarea dintre aceste instituţii”, a afirmat Ţuţuianu.
El a menţionat că răspunsul SRI, dat prin directorul Eduard Hellvig, priveşte faptul că serviciul a asigurat suportul tehnic în aceste colective mixte.
”Putem să facem o distincţie până în anul 2016 luna martie, când s-a pronunţat CCR pe acest subiect, şi după anul 2016 când suntem într-o altă situaţie juridică şi avem o ordonanţă de guvern aprobată care reglementează modul în care lucrează SRI cu celelalte instituţii – DNA, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DIICOT. În momentul acesta am fost informaţi că există un protocol în vigoare semnat în baza Ordonanţei 6, care este public. Am solicitat SRI să ne fie comunicat acest protocol şi sigur că o să vă prezentăm ce prevede cu exactitate”, a mai spus Țuțuianu.
Vă reamintim că în cursul zilei de ieri, am publicat mărturia unui fost ofițer SRI care spunea că videoconferințele SRI-DNA se desfășurau săptămânal. Într-una din ele s-a hotărât și soarta lui Dan Adamescu:
AB mi-a spus despre o întâlnire care a avut loc în birourile SRI din decembrie 2014. Nu știu data acestei întâlniri. AB a fost prezent la această întâlnire, împreună cu generalul Florian Coldea (director adjunct al SRI), precum și următorii alti ofițeri SRI: generalul Elena Istode sefa Departamentului Securitatii Economice Directia C, ………, şef Sector III din cadrul Direcţiei „C” (Contrainformaţii Economice), sef xxxx departament juridic.. Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, s-au alăturat întâlnirii prin videoconferință.
Sunt informat de la sursele mele din cadrul SRI ca generalul Coldea organizează întâlniri săptămânale in dimineața de luni, cu șefii tuturor unităților SRI, și include pe dna Kövesi în cadrul acestor reuniuni.
Acum vine bomba!
După publicarea acestui articol, o sursă din zona Justiției ne-a informat asupra a trei aspecte importante:
1) A existat un asemenea mod de lucru, în conformitate cu protocolul secret de colaborare SRI-DNA. În mod normal, DNA spunea ce dosare are în lucru, iar SRI aducea probe din înregistrări mai vechi sau din informări. Pentru aceasta, Florian Coldea a instituit un sistem de supraveghere electronică pe scară largă, utilizând mandatele de siguranță națională, care au avantajul că sunt vizate de 3-4 judecători de la ICCJ. La un moment dat, opinia publică din România a aflat cu stupoare că numărul mandatelor de siguranță națională este mai mare la SRI decât la FBI. Reprezentantul Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), Victoria Stoiciu a susţinut în 2016, în Parlament, că, din datele oficiale, se vede că în 2015 au fost date în România de două ori mai multe mandate de interceptare pe siguranţa naţională decât în America, în condiţiile în care populaţia României este de 16 ori mai mică decât cea a Statelor Unite. SRI a cerut, practic, de două ori mai multe mandate decât FBI. Situația a fost similară în toți anii!
De fapt, SRI, prin Florian Coldea și DNA, prin Laura Codruța Kovesi supravegheau tot ceea ce înseamnă politician important, ziarist, om de afaceri sub pretextul siguranței naționale. Cazul Adamescu este dpoar unul din ele, sfârșitul tragic al acestuia reaprinzând interesul publicului.
2) Sistemul de videoconferințe SRI-DNA poate fi foarte ușor verificat! Pentru că aparatura din biroul șefei DNA nu era compatibilă cu cea folosită de unitățile SRI, lui Laura Codruța Kovesi i-a fost instalat în birou un terminal SRI de către specialiștii SRI, cu care aceasta comunica instantaneu cu Florian Coldea. Cu alte cuvinte, Comisia SRI poate verifica aceste date, după cum Procurorul General al României poate cere o informare scrisă din partea subalternei sale.
3) Potrivit aceleiași surse, din 2014 sistemul de videoconferințe între SRI și DNA a funcționat intens, discuțiile având loc chiar de mai multe ori pe săptămână, Florian Coldea interesându-se despre situația unor inculpați sau a dosarelor aflate în lucru direct la șefa DNA. Numai că înregistrarea tuturor convorbirilor este făcută pe servere aflate în administrarea SRI care pot fi accesate în baza unui ordin judecătoresc. Sau la cererea Comisiei SRI. Sau în urma unor audieri în Parlament, la orice comisie. Oricare din ei, dacă ar avea curajul să o facă, le-ar obține.
Concluzia? Încă o piesă a unui monstruos puzzle a apărut. Bucată cu bucată se dezvăluie o mașinărie hidoasă care decide cine este victimă, care este vinovat și cine este inocent. După cum îmi spunea un avocat zilele trecute, te întrebi dacă mai merită să pledezi în fața unei instanțe, știind că (poate) decizia a fost deja luată. Trist, dar adevărat, dacă recitim înregistrarea prezentată de Sebastian Ghiță cu președintele Traian Băsescu.
Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
Întrucât există suficiente „suspiciuni rezonabile” că a fost alterat cursul firesc al Justiției, credem că SRI și DNA sunt obligați să răspundă la aceste probleme, pentru că toate elementele de până acum pot fi interpretate ca fiind o încălcare a drepturilor și libertăților cetățenești, o încălcare a dreptului la apărare prin preconstiutuirea unor probe, plus multe alte acuzații.
P.S. Mult mai bine decât mine a spus-o Părintele Chris Terheș: ”Protocolul secret dintre Parchetul General si SRI a fost semnat in 2009, a spus presedintele comisiei de control asupra activitatii SRI. Deci protocolul secret care incalca prevederile Constitutiei, ale statului de drept, incalca independenta justitiei si violeaza flagrant drepturile omului a fost semnat de Kovesi. Kovesi cu Coldea au refacut directia de anchete penale a fostei Securitati comuniste. Iar pretextul pentru a crea acest monstru totalitar a fost „lupta impotriva coruptiei”. EXACT acelasi pretext l-a invocat si Putin în Rusia pentru a prelua controlul asupra întregului stat folosindu-se de KGB/FSB.