Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă, marţi seară, la Palatul Cotroceni, în care a precizat că a semnat decretele pentru eliberarea din funcţie şi trecerea în rezervă a lui Florian Coldea. Totodată preşedintele a mai precizat că în opinia sa, Serviciile nu trebuie să se amestece în politică, iar noua majoritate parlamentară trebuie să vegheze asupra legislaţiei din domeniul securităţii naţionale, dar şi asupra modului în care se exercită controlul parlamentar asupra Serviciilor Secrete, scrie realitatea.net
Preşedintele a anunţat, în debutul intervenţiei sale, că a semnat cele două decrete care îl privesc pe Florian Coldea, şi a atras atenţia asupra rolului pe care Serviciile Secrete îl au, dar a subliniat că în opinia sa, serviciile nu trebuie să se amestece în politică, dar nici politicienii nu trebuie să se implice în funcţionarea acestor structuri:
„Tocmai am semnat cele două decrete care îl privesc pe generalul Coldea de la SRI, eliberarea din funcţie şi trecerea în rezervă. S-a discutat mult despre Serviciile Secrete. Sunt foarte importante pentru securitatea naţională. Îşi fac treaba şi câteodată, opinia publică nu ştie multe despre ce fac. Aceste discuţii poate ar părea contraproductive, dar eu cred că este bine că în aceste zile s-a discutat despre Serviciile Secvrete, despre rolul şi locul lor, despre controlul parlamentar, despre comisiile care trebuie să verifice activitatea serviciilor. Pentru ca serviciile să-şi facă treaba bine este important să trasăm cel putin două linii roşii: una se referă la cum se relationează serviciile la politică – dacă e bine sau nu ca ele să se amestece în politică. Acest lucru trebuie foarte bine clarificat. Părera mea e că nu este bine să fie lăsate serviciile secrete să se amestece în politică”.
Totodată, preşedintele a afirmat că a doua „linie roşie” este definirea marjei în care politicienii se pot implica în funcţionarea serviciilor secrete.
„În traducere liberă, cum e cu politizarea serviciilor secrete. După părerea mea, nici aceasta nu este bine. Dacă vrem să avem servicii secrete puternice, care îşi fac treaba bine, şi politicieni care sunt liniştiţi şi mulţumiţi de felul în care relaţionează cu serviciile secretele, este clar nevoie de un control parlamentar efectiv, eficient şi transparent”, a explicat el.
Iohannis a mai cerut un control parlamentar puternic şi a cerut ca şi puterea, dar şi opoziţia, să se implice în acest obiectiv.
„Nu se poate ca politica unui partid sa defineasca modul în care se face controlul parlamentar. Acum sunt unii la putere, apoi altii, dar Serviciile raman. Noul Parlament are multa treaba in domeniul securitatii nationale. Impreuna cu consilierii mei, am numărat şi am constatat că e nevoie de modernizarea a cel putin 12 legi din domeniul securităţii nationale din care jumătate se referă la munca şi domeniul de activitate al Serviciilor. Avem o noua majoritate in Parlament. Aceasta noua majoritate are evident un rol foarte important, rolul hotarator in felul cum se abordeaza aceste chestiuni legate de securitatea nationala.
Pe de altă parte, şeful statului a mai atras atenţia asupra unor modificări pe care noua majoritate le poate face, mai ales asupra amnistiei şi graţierii:
„Aceasta majoritate cred ca va trebui sa dovedeasca in aceasta speta, a securitatii nationale, si in cea mult zvonita a amnistiei si gratierii, sa dovedeasca daca e matura sau mai are de lucru. Masura maturitatii noii majoritati parlamentare va fi felul in care abordeaza legislatia in domeniul securitatii si a legilor justitiei, in special o posibila abordare legislativa de tip amnistie si gratiere. Ce majoritate vom avea? Inca nu stim. Deocamdata nu a facut nimic. A, a votat cateva promisiuni populiste din campanie, si-au pus niste sefi de comisii, dar asta a fost usor. Vom avea o majoritate care va vrea sa dovedeasca ca face jocurile in Parlament, care va dori sa albeasca dosarele celor incriminati? Sau o majoritate matura, care intelege ca Romania e numai una si care va veni langa preseditne pentru ca impreuna sa garanteze securitatea nationala, statul de drept si impreuna sa dovedim ca Romania e sigura pentru cetateni si e o natiune puternica in corul celorlalte natiuni. Eu imi doresc a doua varianta: o majoritate matura si o astept. Va doresc o seara buna”, a spus acesta.
Iată anunţul oficial al Administraţiei Prezidenţiale, privind declaraţiile de presă ale preşedintelui:
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va susţine marți, 17 ianuarie a.c., ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă (acces pentru reporterii și redactorii acreditați; oportunități de imagine pentru cameramanul și fotograful oficiali; imaginile video vor fi difuzate presei acreditate prin sistemul unic de transmisie în direct)”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
– See more at: https://www.realitatea.net/klaus-iohannis-declaratii-la-ora-18-00_2023246.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb#sthash.Mqlwi920.dpuf