De la speculaţiile intense legate de felul în care se va concretiza noua politică a SUA, până la întrebările existenţiale pe care şi le pune Uniunea Europeană într-un calendar aglomerat de alegeri prin Europa, traderii de valute au o listă extrem de încărcată de întrebări pentru anul abia început, se arată în analiza lui John J. Hardy, Şef Stratefie FX, Saxo Bank.
“Dobânzile reale din SUA riscă să devină negative, deoarece creşterea nominală o va depăşi pe cea reală.”
“Incertitudinea privind viitorul politic şi chiar existenţial se va întoarce în forţă în 2017.”
În timp ce prezentăm aceste exerciţiu trimestrial, venit acum chiar la început de 2017, merită să recapitulăm evenimentele cheie petrecute cu valutele în 2017. Anul pe care l-am lăsat în urmă a fost marcat, într-o anumită măsură, de drame şi răsturnări de situaţie. Asta nu că 2017 n-ar promite alte schimbări de direcţie: anticiparea evenimentelor de piaţă în 2017 va aduce cu siguranţă mişcări semnificative, mai ales dacă prognozele făcute la final de an se vor dovedi eronate.
Valutele au fost în centrul atenţiei tot anul 2016 pe pieţele de asseturi. Anul a început în galop, din cauza faptului că yuanul s-a devalorizat sub… atenta grijă a guvernului de la Beijing. Banca Japoniei a făcut şi ea o mişcare supriză, greşită, ducând dobânda în teritoriul negativ, ceea ce a fost primit cu un val de tranzacţii short pe yen, după un selloff iniţial brusc. După aceea, pieţele de asseturi şi-au revenit puternic, iar întărirea dolarului a intrat în linie dreaptă până spre finalul anului, bazându-se pe asigurarea Fed-ului că nu îşi va respecta calendarul de creşteri de dobândă şi după ce China a declarat susţinerea renminbi. Apoi, desigur, am avut votul surpriză Brexit din 23 iunie, odată cu tot ce a urmat, inclusiv dezastrul pentru lira sterlină.
Mai târziu, pe parcursul anului, după o creştere agravantă a yenului, Banca Japoniei s-a văzut răzbunată pentru că noul său grafic de profit s-a potrivit perfect cu creşterea dobânzilor la nivel global în Q4. Această creştere a căpătat noi dimensiuni, odată cu câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA de către Donald Trump, la 8 noiembrie 2016.
Această victorie a reiterat urgenţa unei noi politici a SUA, o politică menită să aducă din nou dolarul în faţa reflectoarelor. Una peste alta, pe tot parcursul anului, valutele din pieţele emergente au ieşit victorioase, parţial datorită căderii dobânzilor în prima parte a anului, dar şi datorită stingerii efectelor Armageddonului japonez – devalorizarea yuanului – ceea ce a dus la stabilizarea unor preţuri la mărfuri (unele chiar au crescut vertiginos).
După un 2016 mai ceva ca un film de acţiune, în care am văzut dolarul SUA ajungând la un nivel record pe ultimii 13 ani, tranziţia către 2017 este una plină de necunoscut. Mai jos, încercăm să cristalizăm câteva dintre direcţiile pe care le considerăm viabile pentru acest an, deşi credem că 2017 are toate şansele să devină un adevărat carusel încărcat cu acţiune, politici şi riscuri venind din aproape toate părţile.
Sunt politicile lui Donald Trump cuprinse deja în preţuri? Vor continua ele să întărească dolarul?
Sunt vremuri grele pentru analiştii americani: dolarul creşte, pe măsură ce înaintăm în 2017 şi, în grafice, arată cea mai semnificativă creştere din ultimii 13 ani. Pieţele au anticipat faptul că Trump ar putea provoca o “euforie” economică pe stilul Reagan – reducerea taxelor, în special pentru corporaţii şi creşterea cheltuielilor publice, ceea ce ar încuraja investiţiile interne. Diferenţele dintre Reaganomics – în anii 80 – şi Trumpnomics, în 2017, sunt multiple. Pe atunci, balanţa internă a SUA, publică şi privată, era jumătate din cât este azi, iar dobânzile se pregăteau de o cădere seculară. Acum? Dobânzile au înregistrat niveluri minime record, iar economia este îndatorată cât se poate. Pe scurt, dobânzile mai mari s-ar pune de-a curmezişul oricărei creşteri economice şi ar strîmtora creditarea, încetinind orice impuls pozitiv posibil. Partea riscantă este sincronizarea: vedem ceva mişcări potrivinice în Q1, sau subestimăm capacitatea economiei americane de a perpetua spiritul unui animal muribund? Ca de obicei, traderii trebuie să stea în expectativă. S-ar putea totuşi ca noua preşedinţie şi Trumpnomics (sau Reaganomics 2.0 – până la urmă, unii dintre consilieri lui Reagan sunt şi ai lui Trump) să genereze un impuls pe baza reducerii taxelor şi stimulării fiscale – chestiuni pe care piaţa le-a inclus deja în preţ. Fed-ul ar putea considera că acest lucru nu este în pas cu graficul (e ceva ce vine din urmă, chiar), în vreme ce inflaţia continuă să se consolideze, poate şi pe fondul politicii Chinei de a elimina supraproducţia din anumite industrii cheie.
Pe măsură ce vor trece zilele, orice inflaţie sau creştere economică va fi văzută drept una de “tip rău”, cu preţuri crescând numai din cauza presiunii interne şi o inflaţie depăşind nivelul creşterii reale. Dobânzile reale din SUA, cu alte cuvinte, riscă să devină tot mai… negative, deoarece creşterea nominală o va depăşi pe cea reală. Această dinamică negativă a dobânzii reale va determina şi cursul dolarului, care ar putea să atingă un nou vârf în Q1 sau Q2, după lunga sa creştere de la valorile mici istorice din 2011.
Tulburările politice din UE vor genera o nouă criză politică şi financiară în Europa?
Incertitudinile care ameninţă viitorul UE şi chiar existenţa Uniunii însăşi vor reveni în forţă în 2017, după perioada în care BCE a ţinut continentul pe aparate, perioadă începută în 2012, administrându-i morfină monetară. Avem alegeri în Olanda în martie, în aprilie în Franţa şi în toamnă în Germania. Peste toate acestea, există riscul unor alegeri anticipate în Italia, după ce referendumul premierului Matteo Renzi a eşuat şi poate chiar şi în Grecia, unde se pregăteşte un nou aranjament de bailout.
Ne aşteptăm ca euro să atingă o valoare minimă prag la începutul anului sau, posibil, imediat după alegerile din Franţa, deşi s-ar putea ca acestea să nu genereze chiar atâta volatilitate câtă aşteaptă traderii. Oricum, viitorul monedei unice e marcat de incertitudine generată de forţele politice, chiar dacă BCE ţine pedala acceleraţiei la podea. E necesară o dezbatere asupra cadrului instituţional al UE, dar acest proces ar putea lua ani întregi, chiar dacă nicio ţară nu părăseşte Uniunea în următoarele 12 luni.
Politica monetară chineză – ce urmează?
Se ştie despre guvernul chinez că, dincolo de orice, îi place să creadă că deţine controlul asupra destinului economic al Chinei, însă alegerile de politici monetare – sub semnul fatidic al creşterii economice continue – sunt tot mai proaste. Suflul nou printre cei care doreau să economisească a fost risipit, astfel încât a dispărut ideea unei economii bazate pe consum şi s-ar putea să asistăm la închiderea unor mari companii de stat, odată cu generarea unui stres în sistemul financiar. Evenimentul politic major al anului vine abia în octombrie – plenara Comitetului Central, un eveniment cheie care stabileşte conducerea Chinei pe următorii cinci ani.
Până atunci, cel puţin, ideea generală este că vom observa o continuare a căderii CNY (yuanul chinezesc) – un yuan slab ajută China să iasă din enorma datorie creată în ultimii ani. Dar e din ce în ce mai evident că acest lucru afectează şi fluxurile de capital: cei care vor să scoată bani din ţară pot trage liniştiţi o linie continuă, ştiind că yuanul va avea mâine un curs mai slab decât azi. S-ar putea totuşi ca Beijingul să nu aştepte până în octombrie şi să decidă o devalorizare accentuată imediat după Anul Nou Chinezesc – 28 ianuarie.
Sunt politicile de control al capitalului aplicate de Beijing în 2016 o simplă măsură coercitivă sau pregătesc terenul tocmai pentru această devalorizare? Poate că nu, dar politica valutară chineză ar putea cunoască o perioadă de haos în 2017, dacă Beijingul alege calea devalorizării dramatice.
Cât de jos poate merge yenul japonez, pe baza noii politici a Băncii Japoniei?
Yenul japonez a fost centrul atenţiei spre finalul anului trecut, când anunţatele politici de control ale Băncii Japoniei au coincis cu creşterea dobânzii. Momentul a fost alimentat şi de alegerile din SUA, care au dus şi mai sus dobânda, ceea ce înseamnă că adevărata creştere s-a reflectat în yen, nu în obligaţiuni sau alte instrumente cu venit fix. Cu alte cuvinte, când elanul acesta se va pierde – în 2017, yenul va începe să cadă din nou.
Alte aspecte demne de urmărit vor fi nivelul inflaţiei din Japonia şi angajamentul guvernului în stimularea fiscală. Noual politcă a Băncii Japoniei presupune un transfer de control al balanţei de la Bancă spre guvern, ceea ce ar putea aduce şi o stimulare fiscală. Dar, văzând yenul cum se devalorizează galopant, stimularea fiscală s-ar putea să nu mai fie prioritară pentru că va creşte inflaţia. Premierul Shinzo Abe ar putea fi nevoit să facă o alegere grea: măsuri de stimulare fiscală sau reforme de politică fiscală. Orice ezitare din partea guvernului Abe de a cuprinde o relaxare cantitativă a Băncii Japoniei în politicile viitoare ar putea însemna faptul că dobânzile reale din Japonia nu sunt atât de… negative ca în alte ţări, ceea ce ar putea ajuta yenul să-şi revină.
A atins GBP pragul de jos? Sunt riscurile Brexitului cuprinse în preţuri?
Citiţi mai mult pe: capital.ro
