kovesi_gadea

Miercuri au avut loc contre dure între Laura Codruța Kovesi și avocatul jurnaliștilor Antena 3! La Curtea de Apel Piteşti a avut loc un nou termen în procesul intentat de șefa DNA postului de televiziune Antena 3 şi jurnaliştilor Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistului Mugur Ciuvică. Şedinţa, una extrem de încinsă şi cu multe acuzaţii, a fost prima la care procurorul șef de la Anticorupție a vorbit, prezentându-şi argumentele, scrie stiripesurse.ro

Şefa DNA i-a dat în judecată pe cei cinci jurnalişti după ce aceştia au acuzat-o în emisiunea „Sinteza zilei“ din data de 19 iunie 2014 că ar fi dispus muşamalizarea anchetei în dosarul Bercea Mondial – Mircea Băsescu. Fratele fostului preşedinte a fost acuzat, în dosarul instrumentat de DNA, că a primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi în vederea obţinerii unei soluţii favorabile pentru Sandu Anghel, capul familiei de romi din Drăgăneşti, Olt, condamnat pentru că şi-a înjunghiat un nepot.

Prezentându-şi concluziile, avocata şefei DNA a spus că înregistrările emisiunilor „Subiectiv” şi „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014 sunt considerate probe supreme, adăugând că „ceea ce a fost expus publicului prin aceste emisiuni nu sunt simple judecăţi de valoare, ci acuze girate de jurnalişti. A fost o campanie de denigrare a unui magistrat. Putem vorbi de premeditarea actului jurnalistic defăimător. Acest tip de jurnalism a urmărit câştiguri financiare însemnate. Antena 3 a avut încasări colosale din publicitate. Scopul denigrării publice este însoţit de însemnate beneficii comerciale.”

Avocatul Marius Arizan, cel care îi apără pe jurnaliştii de la Antena 3, a criticat cuantumul daunelor morale cerute de Laura Codruţa Kovesi – 250.000 de lei, spunând că „nu se dau 60.000 de euro daune nici la 60 de zile de îngrijiri medicale, se dau undeva la 4.000 de euro”.

Acelaşi avocat a mai spus în pledoaria sa că şefa DNA „nu a fost afectată de afirmaţiile din emisiune, două sondaje de opinie realizate la câteva luni după emisiune plasând-o pe doamna Kovesi între primii trei în preferinţele şi încrederea românilor. Doamna Kovesi este în continuare procuror-şef la DNA. De ce nu a făcut o declaraţie publică după acea emisiune? Era foarte simplu.”

Tot avocatul Marius Arizan a precizat că cele spuse în emisiunea „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014 au avut la bază afirmaţii făcute anterior în presă şi în spaţiul public şi că „cei care au făcut prima oară acele afirmaţii nu au fost daţi în judecată de către doamna Kovesi. Bercea Mondial a făcut o serie de afirmaţii în drum spre DNA. De ce nu l-a dat doamna Laura Codruţa Kovesi în judecată pe Bercea Mondial? Prejudiciul cerut este foarte mare şi creează un precedent periculos, afectând libertatea de exprimare. Afirmaţiile jurnaliştilor de la Antena 3 au o bază factuală, inclusiv hotărâri ale CSM”.

Pentru prima oară de la începutul procesului, Laura Codruţa Kovesi a luat cuvântul la termenul de astăzi, prezentându-şi argumentele, potrivit Adevărul. Referitor la faptul că a fost criticată în emisiunea de la Antena 3 pentru că s-a întâlnit şi a vorbit cu judecătorul Valentin Şelaru într-un spaţiu public, şefa DNA a spus: „Este o întâlnire a unor magistraţi o întâlnire de mafioţi? Lucrez de 21 de ani în magistratură. Mi se pare lipsit de decenţă ca atunci când mă întâlnesc cu un magistrat să nu îl salut.”

Tonul Laurei Codruţa Kovesi a devenit ulterior mai incisiv: „Principiul liberei exprimări este cumva proprietatea unor jurnalişti, a fost confiscat de jurnaliştii de la Antena 3? Atunci când ai o opinie diferită, eşti făcut mincinos? Mă întreb cât costă un cuvânt injurios. Avem o listă de preţuri? Suntem ca la piaţă? Faptul că exprim opinii publice nu dă dreptul nimănui să mă defăimeze”. Legat de faptul că nu a avut o reacţie publică după emisiunea de la Antena 3, Laura Codruţa Kovesi a spus: „Ca magistrat, mi se interzice să comentez dosare penale. Mă pot doar adresa CSM sau instanţei de judecată, ceea ce am şi făcut. La acea emisiune nu a fost o critică simplă, a fost o defăimare. Dacă eu mă bucur de imagine bună, înseamnă că pot fi calomniată de dimineaţa până seara?”

Replica jurnalistului Răzvan Savaliuc a fost: „Sunt jurnalist de 26 de ani. Când doamna Kovesi a fost procuror general, am avut o relaţie extraordinară”. În acel moment, şefa DNA a spus: „Nu e adevărat”.

Răzvan Savaliuc a contrazis-o, spunând: „Am făcut şi schimb de fotografii. Pot publica fotografii în care stăteam pe scaunul doamnei Kovesi. Doamna Laura Codruţa Kovesi venea din zona anti-PSD. De când am criticat regimul Băsescu, am devenit un duşman al doamnei Laura Codruţa Kovesi. Nu am făcut-o mincinoasă pe doamna Kovesi, i-am spus să termine cu minciunea privindu-l pe Traian Băsescu şi să-l cerceteze. Dacă eu am avut o opinie diferită, poate doamna Kovesi să mă facă mincinos? Laura Codruţa Kovesi este pasibilă într-o zi de pedeapsa pentru favorizarea infractorului. Laura Codruţa Kovesi nu are dreptul din poziţia pe care o are să să războiască cu presa.”

Răzvan Savaliuc a criticat-o pe şefa DNA pentru faptul că în 2014 a anunţat printr-un comunicat DNA acţiunea în instanţă împotriva sa şi a jurnaliştilor Antena 3: „Doamna Kovesi a făcut acţiunea în instanţă în nume personal. De ce a folosit Biroul de Presă al DNA în scop personal? Acţiunea civilă a fost trimisă şi publicată la Hotnews.ro. Iar acea acţiune a fost redactată de câtre consilierul său personal, judecătoarea Dana Tiţian. Cum a putut doamna Laura Codruţa Kovesi să îşi pună consilierul personal să îi redacteze o acţiune?” Răzvan Savaliuc a cerut magistraţilor să oblige DNA şi pe Laura Codruţa Kovesi la plata unor daune morale de 50.000 de lei.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au rămas în pronunţare asupra fondului apelului, o hotărâre urmând a fi dată pe 25 ianuarie. Cu o săptămână mai devreme, pe 18 ianuarie, instanţa se va pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului, cerere formulată de câtre avocatul Marius Arizan.