florin-iordache

Dan Dioșteanu și Pompiliu Iordache au pus deoparte nu mai puțin de 320.000 de lei din pensie. Bani pe care, în generozitatea lor, i-au dat împrumut ginerelui, respectiv fiului, un biet parlamentar care câștigă doar o mie de euro lunar.

Programul PSD de creștere a veniturilor PSD este atât de eficient încât a produs efecte înainte să fie aplicat: pensionarii Dioșteanu și Iordache i-au donat acești bani parlamentarului încă din 2008. Beneficiarul: Florin Iordache, ajuns, între timp, chiar ministru al Justiției.

Tocmai de aceea este foarte relevant să arătăm că în spatele acestei donații stau, de fapt, banii unei firme implicate într-un dosar de corupție. Care a dus la condamnarea definitivă a unui primar și a unui om de afaceri ale cărui rude au fost asociate cu socrul, respectiv tatăl lui Florin Iordache.

Socrul și tatăl, donații de 320.000 de lei

În declarația de avere din 10 iunie 2009, la capitolul “Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit”, deputatul Florin Iordache menționa două donații. Una de 170.000 de lei și cealaltă de 150.000 de lei. Probabil că e vorba de lei; Iordache nu a precizat moneda. Donația de 170.000 de lei provenea, conform deputatului, de la “DIOȘTEANU DAN – SOCRU”, iar cea de 150.000 de lei de la “IORDACHE POMPILIU – TATĂ”. Cel mai probabil, Florin Iordache avea nevoie de bani (320.000 de lei, în total, aproape 90.000 de euro la cursul din 2008) pentru a termina construcția casei din Bragadiru.

Nimic în neregulă până aici. Cu totul suspecte, însă, sunt sursele de bani ale celor doi pensionari, socrul și tatăl.

Tatăl lui Iordache, afacerist la 70 de ani

Dar, oricât ar părea de surprinzător, pensionarii Dioșteanu și Iordache nu sunt doar doi bătrâni care așteaptă bani de la stat. Încă din 2000, cei doi s-au lansat în afaceri. De fapt, într-o singură afacere. În 2000, în Caracal se înființa firma Damaris Com SRL. Printre acționari se regăsea și Dan Dioșteanu, care mai avea doi asociați.

Un an mai târziu, în 2001, Dioșteanu se retrăgea din firmă. Alți doi ani mai târziu, deci în 2003, cei doi asociați rămași îi cedau acțiunile doamnei Florica Păunescu. Iar Florica Păunescu, în iunie 2003, îl cooptează în firmă pe Pompiliu Iordache, care avea atunci vârsta de 70 de ani. Conform “Monitorului Oficial”, “Iordache Pompiliu, domiciliat în Caracal (…), născut la data de 1.03.1933 (…), devine asociat în Societatea Comercială DAMARIS COM SRL. Noul asociat declară pe propria răspundere că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi asociat, sub sancțiunile legii”.

Afacerea, mai mult pe pierdere

Timp de nouă ani, până în 2012, tatăl deputatului Florin Iordache a fost acționar cu 50% în Damaris Com SRL din Caracal. În martie 2012, însă, Pompiliu Iordache și-a cedat părțile sociale lui Raul Păunescu (fiul Floricăi Păunescu, cel mai probabil) și, astfel, a ieșit din firmă. Conform “Monitorului Oficial”, “Asociații: PĂUNESCU FLORICA (…), IORDACHE POMPILIU (…) și PĂUNESCU RAUL (…), întruniți în adunarea generală a asociaților (…), în unanimitate de voturi, decid retragerea din cadrul societății a asociatului IORDACHE POMPILIU”. Așa s-a încheiat cariera de om de afaceri a tatălui lui Florin Iordache, la 79 de ani.

A câștigat ceva Pompiliu Iordache din deținerea de părți sociale la Damaris Com SRL? Greu de aflat. Cert este că, în 2010 și 2011, firma a avut pierderi de aproape 300.000 de lei în total. În 2012, an în care tatăl lui Florin Iordache a fost nici măcar trei luni acționar în firmă, Damaris Com SRL a avut un profit de aproape 190.000 de lei. Dacă și-ar fi încasat dividendele pentru 2012, Pompiliu Iordache ar fi obținut sub 25.000 de lei. Nu se poate ști dacă Damaris Com SRL a avut profit între 2003 și 2008, ultimul fiind anul în care Pompiliu Iordache i-a donat fiului 150.000 de lei, întrucât Ministerul de Finanțe nu publică aceste informații decât din 2010.

Asociații lui Iordache, dosar DNA cu condamnare

Cu totul altă semnificație capătă asocierea lui Dan Dioșteanu și Pompiliu Iordache în Damaris Com SRL  când aflăm cine sunt Florica și Raul Păunescu. Florica Păunescu este soția lui Laurențiu Păunescu, un om de afaceri din Caracal care deține firma Consrep Construct SRL. De ani de zile, Consrep Construct SRL câștigă multe dintre lucrările de reparații și construcții nu doar din Caracal, orașul natal al deputatului Florin Iordache, dar și din județul Olt și din cele dimprejur.

O astfel de lucrare, de altfel, i-a adus lui Laurențiu Păunescu nu numai un dosar la DNA, ci și o condamnare în octombrie 2006. Conform unui comunicat al DNA din 2015, în 2010 “inculpatul Tulitu Costel, în calitate de primar al orașului Bechet, în baza contractului de proiectare și execuție lucrări privind realizarea obiectivului «Sistem centralizat de canalizare Bechet-Deal S.E.1», a aprobat la plată cheltuieli care nu erau conforme cu realitatea, atestate prin două facturi emise de S.C. Consrep Construct S.R.L. Caracal, în valoare totală de 1.339.342,29 lei, echivalentul a 312.741,97 euro.

În acest context, inculpatul Petroi Marin, în calitate de diriginte de șantier, beneficiind de ajutorul inculpaților Păunescu Laurențiu și S.C. Consrep Construct S.R.L., au confirmat cheltuielile aferente realizării obiectivului «Sistem centralizat de canalizare Bechet-Deal S.E. 1», respectiv achiziționarea unor componente ale stației de epurare, prin acte întocmite în lunile august 2009 și septembrie 2010 și prin procesul-verbal de custodie din luna septembrie 2010, deși stația a fost achiziționată în anul 2011“.

Prejudiciu de peste 1 milion de lei

Prin aceasta, inculpații au produs un prejudiciu în sumă de 1.138.440,95 lei în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale (ce a preluat în patrimoniu obiectivul de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice) și în sumă de 200.901,34 lei în dauna Primăriei Bechet, precum și un folos material necuvenit pentru S.C. Consrep Construct S.R.L. în valoare totală de 1.339.342,29 lei”.

În octombrie 2016 au fost pronunțate decizii definitive de condamnare. Tot conform DNA, “Prin decizia penală nr. 1554 din 27.10.2016, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele: 1. Condamnă pe inculpatul TULITU COSTEL, primar al orașului Bechet, jud. Dolj, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul, cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de primar (…) 3. Condamnă pe inculpatul PĂUNESCU LAURENȚIU, administrator al S.C. Consrep Construct S.R.L., la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni (…) 4. Condamnă pe inculpata S.C. CONSREP CONSTRUCT S.R.L., la pedeapsa principală de 20.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice direct sau indirect, pe o durată de 2 ani, precum și afișarea hotărârii de condamnare pe o perioadă de 2 luni, care se va realiza în extras la sediul social al S.C. Consrep Construct S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.”

Florica Păunescu, soția lui Laurențiu Păunescu și cea care l-a cooptat pe Pompiliu Iordache în Damaris Com SRL, a încercat să explice pentru RL cum a preluat firma: “Domnul Dan Dioșteanu (socrul lui Florin Iordache – n.r.) a fost la început. Când s-a luat firma, ne-a dat niște bani să cumpărăm firma asta de betoane. I-am dat banii înapoi. La Damaris avem stația de betoane. Tot aici am fost asociată și cu domnul Pompiliu Iordache. Nu ne-a dat bani domnul Iordache. Nu am avut nici o treabă cu domnul Florin Iordache. Părțile sociale -le-am preluat gratuit.”.

Florica Păunescu este și inginer la Consrep Construct SRL, firma soțului. „La Bechet am avut o problemă cu o lucrare. S-a judecat și… s-a decis acolo, s-a luat o hotărâre. Am fost învinuiți că am cumpărat o stație de epurare cu un avans de la o lucrare. Soțul meu are o condamnare cu suspendare”, ne-a spus fosta asociată a tatălui lui Florin Iordache.

Florica Păunescu nu a putut explica de ce a decis să se asocieze cu Pompiliu Iordache și nici de ce Dan Dioșteanu, socrul lui Florin Iordache, i-a finanțat achiziția unei stații de betoane.

 

Citiți mai mult pe: romanialibera.ro