horoscop-1

Horoscop ianuarie 2017: Astrele prevăd schimbări pentru fiecare zodie în parte, atât pe plan profesional, cât şi personal. Află ce surprize de proporţii ţi-au pregătit pentru luna ianuarie 2017 în dragoste, carieră şi nu numai, în funcţie de zodia ta!

Berbec

Luna ianuarie vine cu o creştere substanţială din punct de vedere financiar. Relaţiile personale vor înregistra, de asemenea, o îmbunătăţire vizibilă. Per total, această lună va fi una liniştită, fără evenimente de importanţă majoră. Încearcă să fii atentă la semnalele pe care Universul ţi le transmite, pentru a şti cum să procedezi şi în cele mai delicate situaţii.

Pe plan profesional, vei avea parte în luna ianuarie de satisfacţii, mai ales pentru că vei primi o mărire de salariu ori o ofertă de nerefuzat. Începi anul cu un suflu nou, ai energie şi îţi doreşti să nu îi dezamăgeşti pe cei ce au crezut în tine. Dacă ai propria afacere, îţi vei reintra în ritm puţin mai greu, după perioada sărbătorilor, care a fost extrem de solicitantă. S-ar putea să fii tentat să împarţi atribuţiile tale celor aflaţi în subordine, însă nu este deloc înţelept. Păstrează lucrurile importante pentru tine.

Pe plan sentimental, luna ianuarie vine cu o serie de surprize, care ar putea schimba total modul în care decurg lucrurile. Dacă eşti într-o relaţie, e foarte posibil să îţi pierzi subit interesul pehntru partenerul de viaţă şi să fii atrasă de altcineva. Este esenţial ca, în această perioadă, să te bazezi pe sfaturile celor dragi pentru că evita să iei decizii impulsive şi complet iraţionale. Pune-ţi, înainte de toate, interesul propriu pe primul loc. În ceea ce priveşte relaţiile cu membrii familiei, nu invada spaţiul personal al nimănui pentru a nu isca discuţii inutile.

Taur

Nativii din zodia Taur vor avea o primă lună a anului încununată cu succes. Trebuie să te concentrezi foarte tare asupra carierei tale şi să laşi problemele personale în plan secund. Discută cu partenerul de viaţă pentru a-i explica lucrurile astfel încât să te bazezi pe înţelegerea sa. Ia lucrurile aşa cum vin şi nu încerca să înoţi împotriva curentului pentru că vei avea numai de pierdut dacă procedezi astfel. Ţine minte că trebuie să laşi lucrurile să se întâmple, nu să faci tot posibilul pentru a interveni într-un fel sau altul.

În luna ianurie, Taurii vor cunoaşte persoane noi, cu care vor interacţiona pe plan profesional. Schimbarea de strategie îl va solicita pe acest nativ, însă este un efort plăcut, motivant. Nu te lăsa copleşită de situaţie şi impune-ţi totuşi propriul punct de vedere. Foloseşte-ţi diplomaţia pentru a explica modul în care vezi tu lucrurile şi vei reuşi să găseşti înţelegere. Dacă ai propria afacere sau lucrezi pe cont propriu, luna ianuarie îţi oferă oportunitatea de a te dezvolta într-o manieră nebănuită. Profită de orice mână de ajutor primeşti, nu refuza nimic din orgoliu. Pas cu pas eşti mai aproape de succes pe zi ce trece.

Pe plan sentimental, luna ianuarie nu vine cu schimbări majore, lucrurile vor decurge de la sine în direcţia dorită. Fă tot posibilul pentru a le acorda atenţia necesară celor din jur, care au senzaţia că au fost neglijaţi din cauza programului încărcat pe care l-ai avut în decembrie. Nu te grăbi să judeci oamenii fără a te pune în situaţia lor. O vorbă spusă la nervi poate lăsa urme adânci în sufletul celui căruia i-o adresezi. Fă tot posibilul pentru a-ţi controla ieşirile impulsive şi, sub nicio formă, nu declanşa un conflict şi n îţi provoca o persoană dragă la ceartă pentru că vei avea numai de pierdut.

Gemeni

Nativii din zodia Gemeni se pot baza pe ajutorul astrelor în luna ianuarie. Se pare că aceştia sunt preferaţii lunii pentru că lucrurile par mult mai simple pentru ei. Nu dispera dacă observi că planurile pe care le faci eşuează, pentru că lucrurile se vor aşeza de la sine mai repede decât ai crede. Luna ianuarie, dar şi anul 2017, aduc pentru Gemeni lucruri bune, aceştia trebuie doar să fie dispuşi să se bucure de ceea ce li se întâmple şi să renunţe la gândurile negre ce le întunecă judecata.

Pe plan profesional, Gemenii vor avea şansa de a-şi spori câştigurile materiale în luna ianuarie. Primele 10 zile ale lunii vor avea un rol esenţial din acest punct de vedere, aşa că trebuie să fii foarte alertă în această perioadă. Analizează bine orice situaţie înainte de a lua o decizie. Dacă ai propria afacere, luna ianuarie este luna în care vigilenţa trebuie să fie la cote maxime. Nu oferi competitorilor ocazia de a te „ataca”. Fii cu un pas înaintea rivalilor tăi şi nu le da ocazia să te saboteze. Nu trebuie însă nici să adopţi o atitudine agresivă, ci doar să fii cu ochii în patru şi să iei decizii înţelepte. Şansele de conflict între colegi sunt mari în ianuarie, aşa că trebuie să fii pacifist.

Viaţa sentimentală îi va surprinde plăcut pe nativii din zodia Gemeni. Persoana iubită îţi va arăta o latură a sa pe care nu ai avut ocazia să o vezi până acum. Dezvăluirea acestei laturi vă va apropia, relaţia voastră trecând la următorul nivel. Trebuie să ai mai multă încredere în propria persoană dacă vrei ca lucrurile să iasă aşa cum îţi doreşti. În ceea ce priveşte schimbarea unor relaţii pe care le ai cu cei din jur, ai face bine să te adaptezi pe măsură ce lucrurile iau o nouă turnură. Nu trebuie să te întristezi dacă o relaţie ajunge la final, ci să accepţi lucrurile aşa cum sunt şi să înveţi ceva din ceea ce ţi se întâmplă. Nimic nu e întâmplător.

Rac

Luna ianuarie a anului 2017 este, pentru nativul din zodia Rac, una care schimbă complet modul în care se desfăşoară lucrurile. E o lună în care nu trebuie să îţi asumi riscuri, ci e indicat să mergi la sigur. Acţionează cu grijă şi poartă-te cu mănuşi cu oamenii din jur pentru că altfel lucrurile se vor întoarce împotriva ta. Se ivesc oportunităţi şi pentru tine, însă trebuie să ştii să le fructifici. Munceşte de două ori mai mult şi vei obţine ce îţi doreşti. Succesul nu se va lăsa aşteptat, însă nici nu îţi va pica în poală.

Problemele nu vor întârzia să apară pe plan profesional, însă nu trebuie să te pierzi cu firea, ci să îţi păstrezi calmul. Soluţiile sunt chiar în faţa ta, însă nu le vezi din cauză să te concentrezi prea tare pe aspectele negative. Un prieten vechi este întotdeauna mai bun decât doi prieteni noi aşa că mizează pe ajutorul oamenilor de nădejde, pe care îi cunoşti de multă vreme. La locul de muncă ţi-ar prinde bine un decor nou aşa că ai putea să îţi personalizezi biroul cu lucruri care îţi sunt dragi. Fii foarte atentă la relaţiile cu colegii de muncă pentru că e posibil să începi o aventură pentru care nu eşti pregătit.

Viaţa personală este mai importantă, în luna ianuarie, decât viaţa profesională pentru nativii din zodia Rac. Nu lăsa resentimentele să îţi macine sufletul şi nu porni conflicte care nu îşi mnai au rostul. Bucură-te de tot ce ţi se întâmplă şi oferă-i încredere partenerului tău. Cât despre conflictele cu cei dragi, ţine minte că rufele murdare se spală în familie, niciodată în public.

Leu

Luna ianuarie este una dominată de linişte pentru nativii din zodia Leu. Asta nu înseamnă că nu vor avea parte de experienţe pe cinste, ci doar că nimic nu le va zgudui liniştea. Detaşarea cu care priveşti lucrurile te ajută să treci peste obstacole cu uşurinţă. Nu te lăsa intimjidat de regulile care ţi se impun la locul de muncă, niciodată lucrurile nu sunt aşa cum par.

Pe plan profesional, luna ianuarie nu va fi una problematică. Nu îţi pierde răbdarea şi încearxcă să îţi dai seama ce greşeli ai făcut în trecut, pentru a înţelege ce trebuie să modifici pe viitor. Nu folosi aceeaşi nabordare la nesfârşit, ci încearcă să rezolvi lucrurile şi pe altă cale. Ai încredere în strategia aleasă şi nu te abate de la drumul tău, în ciuda influenţelor la care eşti expus. Dacă lucrezi pe cont propriu, speculează entuziasmul pe care îl ai pentru a face cât mai multe lucruri, într-un timp cât mai scurt. Munceşte inteligent, dozează-ţi energia cu cap şi vei exploata din plin timpul pe care îl ai la dispoziţie.

Viaţa amoroasă îţi rezervă numai surprize plăcute în luna ianuarie. Aminteşte-ţi că lucrurile bune vin, însă pentru a le menţine aşa trebuie să faci şi tu un efort. Fă tot posibilul pentru a îţi face partenerul de viaţă să se simtă iubit. În ceea ce priveşte relaţiile cu familia şi prietenii, ar fi bine să înţelegi că nu totul ţi se cuvine şi să faci ceva în acest sens. Lucrurile se vor chimba radica odată ce vei face demersuri în acest sens.

Fecioară

Nativii din zodia Fecioară vor avea parte de succesul mult dorit în luna ianuarie. Nu te culca pe o ureche pe ultimna sută de metri, acum este cel mai important moment pentru a dovedi că meriţi să ai succes. Eforturile îţi vor fi apreciate şi lucrurile se vor aranja exact aşa cum ai visat. Mizează pe carismă atunci când vrei să convingi pe cineva să treacă de partea ta. Argumentele sunt necesare, însă întotdeauna carisma face diferenţa. Eşti tentată, la finalul lunii, să te odihneşti după această perioadă agitată, însă asta e cea mai mare greşeală pe care o poţi face. Lenea nu aduce nimic bun.

Luna ianuarie debutează cu o serie d eoferte de nerefuzat pentru nativii din zodia Fecioară. Nu te grăbi, nu lua decizii de moment, ci lasă lucrurile să se limpezească în mintea ta şi abia apoi acţionează. Nu te certa cu nimeni, conflictele nu îţi fac bine, ba chiar îţi reduc randamentul. Păstrează-ţi calmul şi totul va avea sens. E posibil să te subestimezi, ceea ce nu aduce nimic bun. Fii mai sigură pe tine şi pe ceea ce faci. Calculează-ţi fiecare mişcare cu precizie.

Luna ianuarie 2017 aduce liniştea mult visată pe plan sentimental. Armonia domneşte în relaţia ta de cuplu, iar pentru asta trebuie să îţi fii recunoscătoare ţie însăţi pentru răbdarea de care ai dat dovadă. Nu spune „NU” provocărilor, un strop de spontaneitate nu a ucis pe nimeni, niciodată. Dacă nu ai deja o relaţie, săgeata lui Cupidon te va nimeri, dar îl va nimeri şi pe cel după care ţi se scurg ochii. Trăieşte clipa fără să te concentrezi asupra consecinţelor faptelor tale.

Balanţă

În luna ianuarie, Balanţele vor avea noroc cu carul, însă numai dacă sunt cu ochii în patru. Vor apărea situaţii pe care Balanţa le poate întoarce în favoarea ei. În sfera relaţiilor personale, nativul din Balanţă va trebui să facă faţă unei situaţii care va pune bazele viitorului său. Nu va mai exista cale de întoarcere de aici înainte. Nu e cazul, însă, să se grăbească. O decizie luată în grabă e mai rea decât o oportunitate ratată.

Pe plan profesional, Balanţele vor avea succes, însă va fi o perioadă tulbure. Nativul din zodia Balanţei va trebui să ia decizii importante. S-ar putea chiar să fie nevoit să schimbe locul de muncă. E important ca Balanţa să îşi dea seama dacă merită să facă o astfel de schimbare. Dacă nu eşti sigur, cere sfatul celor apropiaţi, în care ai încredere. Evită ipocrizia şi superficialitatea în această perioadă. Dacă nu îţi asumi responsabilitatea pentru faptele tale şi te bazezi prea mult pe ajutorul celor din jur, însă, victoria se poate transforma foarte uşor în eşec.

În sfera emoţiilor şi relaţiilor amoroase, te vei găsi într-o situaţie oarecum dificilă. Nu ai nevoie de pregătiri speciale în acest sens. Trebuie doar să laşi lucrurile să vină de la sine. Nu poţi evita momentul critic, aşa că încearcă pe cât posibil să iei o decizie cât mai bună, având în vedere că nu te vei putea pregăti pentru asta, aşa cum faci de obicei. Această situaţie este valabilă doar pentru Balanţele care au deja o relaţie. Pentru Balanţele singure, ianuarie va fi o perioadă mai liniştită. Dacă au de făcut o alegere în această perioadă, înseamnă că nativii sunt pregătiţi să treacă la un alt nivel. Dacă acest lucru nu se întâmplă, însă, Balanţele ar trebui să îşi dea seama unde greşesc. În ceea ce priveşte oamenii noi pe care îi cunoşti în luna ianuarie, astrele avertizează cu privire la influenţa nefastă pe care aceştia ar putea să o aibă asupra ta.

 

Citiţi mai mult pe: feminis.ro