basescu3

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi „recomandă” liderului PSD, Liviu Dragnea, „să se trezească din beţia puterii” şi să facă imediat o nouă propunere pentru funcţia de premier, care „să excludă desemnarea unui politician controlat de structurile de securitate” şi să răspundă şi exigenţelor preşedintelui. Băsescu mai spune că, în caz contrar, „pentru a asigura stabilitatea politică, Iohannis ar putea fi obligat să facă o desemnare nepotrivită”, potrivit news.ro

„Şi Dragnea a desemnat un funcţionar excepţional, dar nepotrivit pentru această funcţie. Nu mai argumentez de ce decât prin afirmaţia că această desemnare va genera suspiciuni consistente şi poate chiar neîncrederea aliaţilor faţă de noi, iar explicaţiile pe care, acum, le dă Dragnea la televizor nu vor face nici cât o ceapă degerată în faţa aliaţilor. Înţeleg perfect nevoia unei soluţii imediate pentru formarea Guvernului, iar aici Dragnea trebuie să-l ajute pe Iohannis făcând imediat o nouă propunere”, afirmă fostul preşedinte.

El mai spune că această nouă propunere din partea liderului PSD ar trebui „să excludă desemnarea unui politician controlat de structurile de securitate” şi să răspundă şi exigenţelor preşedintelui.

„Altfel, pentru a asigura stabilitatea politică, Iohannis ar putea fi obligat să facă o desemnare nepotrivită. Dragnea, fără vorbe grele, fără supărare, eu doar mi-am făcut datoria de a sancţiona o greşeală a puterii. Sau tu nu accepţi ideea de opoziţie şi crezi că eşti, tu personal, singurul deţinător al soluţiilor corecte? Îţi recomand să te trezeşti din beţia puterii”, adaugă Traian Băsescu.