sebastian-ghita1

Disparitia lui Sebastian Ghita in chiar prima zi in care a ramas fara imunitate ar putea deveni un nou caz Hayssam, dar cu responsabilitati mult mai greu de stabilit dupa ce, prin decizia CCR, SRI a pierdut dreptul de a asigura supravegherea tehnica in dosarele penale, conform ziare.com

Sebastian Ghita, anchetat de DNA in patru dosare penale, se afla sub control judiciar dupa ce Camera Deputatilor respinsese cererea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii acestuia.

Controlul judiciar presupunea obligatia lui Ghita de a se prezenta periodic la politie. O prima ciudatenie este ca obligatia avea termene foarte largi, saptamanale, nu la interval de cateva zile ca in cazul altor suspecti.

Faptul ca Sebastian Ghita urma sa ramana de marti fara imunitate parlamentara, deci ar fi putut fi oricand retinut de procurorii DNA, nu era un secret pentru nimeni. De aceea, din informatiile care exista pana acum, Sebastian Ghita fusese pus sub filaj. Aceasta operatiune, pana la inceputul anului de competenta SRI, nu mai putea fi executata insa decat de Directia de Operatiuni Speciale din ministerul de Interne (DOS).

Ceea ce se pare ca s-a si intamplat. Trebuie spus ca DOS face filajul pe judete, deci tinta este predata practic de la o echipa la alta. Ramane de vazut in ce judet a fost pierdut.

Luni seara, dl Ghita se duce la receptia conducerii SRI cu membrii Comisiei de Control la final de mandat, dupa care dispare. Cea mai stranie este insa alta informatie despre care vorbesc surse din politie, si anume ca, desi Ghita a fost pierdut luni seara, procurorii nu au fost anuntati decat marti dupa-amiaza. Deci exista o inexplicabila fereastra de aproape 24 de ore. Incompetenta crasa sau intentie?

Fapt este ca, miercuri, Sebastian Ghita nu s-a prezentat la DNA Ploiesti, unde fusese citat in dosarul „Tony Blair”, iar avocatii au comunicat ca nu au mai putut lua legatura cu el si exista suspiciunea ca a fugit in tara in Turcia sau Israel.

DNA a emis pe numele lui Sebastian Ghita mandat de aducere, politistii DNA l-au cautat la toate adresele cunoscute, Politia Prahova a organizat filtre pe sosele, insa deocamdata e de negasit.

Procurorii pot cere acum mandat de arestare pentru sustragere de sub ancheta sau poate cere inlocuirea controlului judiciar. Politia la randul ei poate sesiza ICCJ pentru nerespectarea termenilor controlului judiciar.

Sebastian Ghita era sub interdictia de a parasi Romania in dosarul „Tudose”. Instanta ii ridicase aceasta interdictie, insa DNA a contestat, decizia nu a ramas definitiva si ICCJ urma sa se pronunte. Daca Ghita a parasit tara fortand intedictia, situatia devine extrem de grava si greu de explicat, pentru ca e greu de crezut ca un ofiter de frontiera si-a asumat pe cont propriu sa-l lase sa plece pentru a intra la puscarie practic in locul lui.

Despre relatia lui Sebastian Ghita cu serviciile de informatii s-a speculat foarte mult. Era membru in Comisia de control SRI si el insusi facea parada de anumite relatii privilegiate pe care le-ar fi avut in zona serviciilor secrete.

Dupa disparitia lui Omar Hayssam, in 2006, efectul a fost devastator in zona serviciilor secrete, sefii acestora fiind schimbati din functii. De aceasta data, insa, potrivit legii, singura care avea responsabilitati legale in zona supravegherii lui Sebastian Ghita era DOS.

Se poate pune problema de ce nu a cerut SRI mandat de supraveghere pe siguranta nationala, dar nu e deloc clar care puteau fi temeiurile pentru o asemenea solicitare, cat timp Sebastian Ghita era deja anchetat intr-un dosar penal.

La nivelul MAI, oricum urmeaza schimbarea ministrului si de aici posibile schimbari si la nivelul conducerii structurilor interne.