În anii interbelici, marele cotidian Adevărul publica în fiecare număr, în colţul din dreapta, sus, o caricatură izvorîtă din chestiuni ale momentului, evident, ţinînd de spaţiul comic.
Dacă aş conduce Adevărul, ziarul interbelic, nu cel de acum, transformat de ospătarul Cristian Burci într-un șervețel de hîrtie oferit lui Codruța Kovesi pe post de babețică, nu cumva să-și păteze rochița cînd mănîncă cu grăsime, aş pune să se deseneze o caricatură înfăţişînd sute de PSD-işti înarmaţi cu topoare, gata să-i crape capul lui Liviu Dragnea pentru a afla cu un moment mai devreme numele premierului desemnat.
Potrivit Statutului PSD, articolul 120, aliniatul 7, candidatul PSD la funcţia de prim ministru e validat de Congresul PSD la propunerea Comitetului Executiv Naţional.
Articolul 143, dedicat atribuţiilor Comitetului Executiv Naţional, stabileşte la aliniatul 2, ca a doua pe lista de 30 de atribuţii, drept atribuţie a acestui organism colectiv de conducere:
„Hotărăşte asupra Programului de Guvernare, Programului legislativ, structura şi reprezentanţii partidului în Guvern.”
Din cîte se vede, Statutul, Biblia PSD-iştilor, conferă deciziei de desemnare a premierului o importanţă ieşită din comun prin plasarea acesteia la nivelul cel mai înalt al congresului.
De ce se întîmpla aşa nu cred că mai e nevoie să explic în hotarele acestui text.
Pînă la urmă, Guvernarea constituie examenul crucial al oricărui partid.
Dată fiind importanţa majoră a premierului într-un Guvern, e normal ca desemnarea premierului PSD să fie rezultatul unei decizii luate de un for cît mai reprezentantiv al partidului.
Anul acesta respectarea prevederilor statuare în privinţa premierului se impunea cu atît mai mult cu cît:
1. PSD a cîştigat alegerile cu un scor copleşitor. Investiţia de încredere a electoratului în acest partid e uriaşă. În atari condiţii, e normal ca deciziile privind Guvernarea să treacă măcar, dacă nu sînt în realitate, drept rodul dezbaterii în organismele de conducere colective.
2. Premierul PSD are a se confrunta cu programul lui Klaus Iohannis de compromitere a victoriei PSD. Nu încape vorbă că lipsit de orice simţ al responsabilităţii, Klaus Iohannis îşi va asuma rolul de chibiţ al Partidului meu, în prezent PNL + USR. În consecinţă, în perioada următoare, preşedintele va repeta gestul auirea care a constat în retrimiterea Legii Dragnea în Parlament, după ce a fost admisă de CCR, gest avîndu-şi temeiul exclusiv în năravul de a-şi vedea satisfăcute hachiţele.
În ciuda Statutului şi a realităţii, desemnarea premierului a revenit în exclusivitate lui Liviu Dragnea.
Pînă miercuri, 21 decembrie 2016, ora 11,30, cînd a avut loc conferinţa de presă de după consultările de la Cotroceni, nimeni din PSD n-a ştiut pe cine va propune partidul ca premier.
Din acest punct de vedere, caricatura reprezentînd pe PSD-işti gata să-i despice lui Liviu Dragnea capul pentru a afla mai devreme de miercuri, 21 decembrie 2016, ora 11 şi ceva, numele premierului lor se justifică perfect în vederea publicării.
Dacă ne gîndim la zicerea autohtonă cu secretul care nu poate fi ținut în România, am putea propune și o altă caricatură, una menită a face haz de zbaterea națională pentru a-i smulge lui Liviu Dragnea un secret.
De ce a ales Liviu Dragnea această strategie, absolut bizară?
Răspunsul ni-l dă propunerea avansată de Coaliția PSD- ALDE pentru funcția de premier:
Sevil Shhaideh.
Anunţul făcut de Liviu Dragnea a stîrnit un tărăboi uriaş pe scena publică. De la lideri de opinie pînă la lideri de partide, toţi şi-au exprimat stupefacţia faţă de această propunere.
S-au remarcat prin hazul lor involuntar declarații precum cele ale Ralucăi Turcan, Nicușor Dan, Monica Macovei.
Raluca Turcan, dovedind încă o dată că în fruntea PNL a fost parașutată o nouă Blondă de la Cotroceni, a susținut că electoratul n-a votat pentru ca PSD să pună un asemenea premier.
De parcă Raluca Turcan n-ar fi lidera PNL, ci a PSD.
Nicușor Dan a anunțat că USR nu va vota premierul propus de PSD cu aerul că Parlamentul e un fel de Comitet Central în care el îl poate exclude din Partid cît ai clipi pe soțul lui Clotilde Armande.
Băgată în seamă în chip inutil de un site de știri, Monica Macovei a reiterat teza sa dragă potrivit căreia România trebuie să ajungă o veritabilă școală de corecție.
Au fost, firește, și gazetari care au ars imediat, după principiul paielor, la știrea desemnării.
26 de ani de gazetărie m-au obişnuit cu năravul românesc de a transforma deciziile altora în propria decizie.
Alcătuirea echipe naţionale e totdeauna subiect de talk-show-uri prin bodegi şi în Cişmigiu fiecare participant avansînd propria-i echipă. Şi dacă antrenorul federal, singurul care răspunde de prestaţia echipei naţional face alte propuneri decît cele ale chibiţilor aceştia iau foc.
La fel se întîmplă cu propunerile de candidaţi ale partidelor, cu numele de realizatori tv şi chiar cu numele de starlete.
Eu însă nu voi intra în acest joc tipic moldo-valah.
Cel puțin din două motive:
1. Nu aparțin așa zișilor jurnaliști care se amestecă în tărățele politicii. Nu dau sfaturi decît dacă mi se cer, nu-i sun pe politicienii pentru a le spune ce să facă și ce să dreagă, nu mă substitui chibiților în materie de partide.
2. N-am votat PSD nici la locale, nici la parlamentare. Pe cine pune PSD premier e o chestiune pe care are dreptul s-o trăiască pătimaş doar electoratul care a votat PSD.
Am scris împotriva variantei cu Liviu Dragnea, deoarece încălcînd Legea şi riscînd să provoace o Criză politică majoră, ea ţinea şi de interesul meu, al celui care nu alesese PSD. Interesul de a nu vedea România lovită de un Război politic major din cauza orgoliilor mărunte ale politicienilor.
Liviu Dragnea trebuia să pună pe altcineva?
La acestă întrebare nu poate răspunde decît PSD.
Cîtă vreme ceilalţi lideri PSD nu fac Scandal, a-mi da cu părerea despre desemnare altfel decît în postură de analist mi s-ar părea o impostură.
3. Dacă această propunere e sau nu bună vom vedea în exerciţiul Guvernării.
Că e desemnata e fina lui Liviu Dragnea, că e din Constanța și nu din Bruxelles, că o cheamă Shhaideh și nu Popescu, că a lucrat cu nu știu cine, că e de fapt înlocuitoarea președintelui PSD sunt lucruri lipsite de importanță față de exercițiul guvernării, singurul care interesează pe români.
A susţine, cum văd că fac neisprăviţii de genul lui Plicuşor Ban că persoana n-are anvergură sau că e fina lui Liviu Dragnea sau că e musulmană mi se par simple exerciţii de dat cu părerea.
Mult mai important mi se pare a descrifra această propunere.
La Conferinţa de presă de după consultări, Liviu Dragnea a întărit în public imaginea unui Guvern condus de el, preşedintele PSD.
Comedia cu numele premierului îşi are explicaţia în această declaraţie.
Liviu Dragnea a dus şi duce o întreagă campanie pentru a crea imaginea unui Super premier.
Din punct de vedere moral, Liviu Dragnea avea dreptul la postul de premier. Dacă s-ar fi autopropus, ar fi încălcat Legea şi, pe deasupra , ar fi fost responsabil şi de o Criză politică majoră, deoarece Klaus Iohannis ar fi fost obligat să-l respingă. Conştient că trebuie să fie un alt premier decît el, Liviu Dragnea a desfăşurat o întreaga campanie postelectorală menită a arăta că, indiferent cine va fi premier, el rămîne şeful Premierului. Un fel de Superpremier. Sub acest semn el şi-a asumat secretomania cu numele ştiut doar de Liviu Dragnea, a prezentat Programul de Guvernare şi a propus-o pe Sevil Shhaideh. Cînd am pariat cu Ionuţ Cristache în direct la TVR că Mihai Fifor va fi premierul desemnat am adus drept argument cenușiul prestaţiei mediatice a lui Mihai Fifor. Potrivit pariului, îi sînt dator lui Ionuţ Cristache un stilou. El trebuia să-mi dea un pix dacă pierdea. Socotesc că, deşi îi voi da stiloul, pixul îl voi păstra. Argumentul cu premierul care nu trebuie să strălucească mai mult decît Liviu Dragnea s-a dovedit corect. Prin raportare la Sevil Shhaideh, în plan mediatic, Mihai Fifor e starletă. Dacă un premier trebuie să fie o vedetă mediatică rămîne de văzut. În cazul lui Sevil Shhaideh, cum nu ştiu cum lucrează, dacă e sau nu competentă, mă interesează mai puţin dacă străluceşte sau nu mediatic.
Mai mult, România are nevoie în acestă perioadă complicată atît pe plan intern, cît şi pe plan extern de o minimă pace între palate. Autoexcluzîndu-se, Liviu Dragnea a evitat nu numai o criză pe moment, dar şi un Război pe termen lung. Dacă ar fi fost premier, prin osîrdia televiziunilor de ştiri, atenția românilor s-ar fi concentrat exclusiv pe relaţia dintre premier şi preşedinte. Amîndoi personalităţi accentuate. Amîndoi împinşi de electorat şi de anturaj să se dea curcan unul faţă de celălalt. Prin desemnarea lui Sevil Shhaideh, Liviu Dragnea a evitat să rămînă el faţă-n faţă cu Klaus Iohannis. Cea desemnată să se confrunte cu preşedintele e Sevil Shhaideh. Fireşte, în spatele ei e Liviu Dragnea. Ca şi în cazul Războiului Rece, confruntarea între cele două superputeri – Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis – se va face prin intermediul unui al treilea sau, mă rog, a unei a treia. Informaţiile din presă arată că desemnata a lucrat mai înainte cu Klaus Iohannis. Dacă ne gîndim că e prima femeie într-o asemenea funcţie şi, în Europa, primul musulman premier (cu excepţia Bosnia-Herţegovina) va fi imposibil pentru preşedinte s-o refuze.
Prin această propunere, mai precis prin strategia secretomaniei, Liviu Dragnea a mai dat o lovitură. Adversarii săi neisprăviţi politic, s-au năpustit să critice nominalizarea făcută de Liviu Dragnea. În aceeaşi zi, Liviu Dragnea a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, ocupaţi cu Sevil Shhaideh, liderilor Opoziţiei le-a scăpat adevăratul subiect de scandal:
„Penalul” Liviu Dragnea e al treilea om în stat.
Asemănător, Opoziţiei i-a scăpat un alt eveniment din seria celor menite a întări în chip formidabil Puterea reală a PSD:
Semnarea Protocolului de colaborare cu UDMR.
PSD beneficiază acum de o majoritate zdrobitoare în Parlament.
În aceste condiţii, Guvernul e doar o rotiţă din Marele Mecanism pus la cale de Liviu Dragnea pentru deţinerea de către PSD a Puterii absolute.
E singurul lucru care ar trebui să preocupe Opoziția, dar mai ales pe Klaus Iohannis.
Sursa: cristoiublog.ro
