Partidul Național Liberal a suferit, la alegerile din 11 decembrie 2016, cea mai mare înfrîngere nu numai din istoria sa, dar și din istoria partidelor postdecembriste. Alcătuit din două foste partide de guvernămînt, avînd de partea lui Sistemul Instituțiilor de forță din România, în frunte cu Binomul SRI-DNA, Președintele, ambasada americană, PNL a pierdut alegerile la o diferență de 27% față de primul clasat, PSD, concurat de un partiduleț precum USR, despre care nu se știe dacă e de Familie sau de Familiuță.
Un asemenea eșec produce într-un partid normal un cutremur devastator, dar benefic pentru viitorul partidului.
Se lansează acuzații publice teribile, se fac analize, se caută cauze și vinovați, se schimbă spectaculos conducerea.
Aceste frămîntări sunt provocate, de regulă, într-un partid precum PNL și de rămînerea pe dinafara Parlamentului a unor grei ai formațiunii. Gîndul c-au eșuat nu din cauza lor, ci din cauza unei conduceri tembele, îi fac pe perdanți nervoși.
Și unde sunt oameni nervoși, sunt și scandaluri.
Scandaluri benefice pentru viitorul partidului respectiv.
Nu de alta, dar doar frămîntările interne, semn al forței latente, nasc adevărații lideri.
Contrar acestor adevăruri elementare, în PNL domnește liniștea.
Singura schimbare spectaculoasă, din temelii, a înregistrat-o site-ul oficial al PNL.
Așa cum se vede din captură, locul celor două fotografii ale Alinei Gorghiu l-au luat cele șase fotografii ale Ralucăi Turcan.
Și mai e o schimbare.
Și încă una radicală.
Alina Gorghiu s-a postat pe site-ul PNL de la gît în sus, în variantă de poză buletin.
Raluca Turcan a găsit de cuviință că trebuie să vedem și ce bine îmbrăcată e noua șefă a PNL.
Prin urmare, Raluca Turcan s-a pozat la nivel de bust.
Mai mult ca sigur nu peste mult timp, site-ul PNL va fi plin cu fotografii surprinzînd-o pe Raluca Turcan în picioare, să vedem și noi că are pantofi mai scumpi decît cei ai Elenei Udrea.
O dată realizată schimbarea de după eșec, PNL a trecut la activitatea curentă.
Cu ce se ocupă PNL în aceste zile?
Ne răspunde o declarație istorică făcută de Raluca Turcan sîmbătă, 17 decembrie 2016, la Sibiu:
„Continuam efortul pentru a obtine un guvern de dreapta. Este un efort, un proces de negociere si avem aceasta datorie sa incercam. Atata timp cat nu crezi in solutiile pe care cineva le propune pentru oameni, ai aceasta datorie, pentru oameni, sa incerci continuarea, chiar daca pare greu, chiar daca exista tot felul de intoxicari in spatiul public”.
Joi, 15 decembrie 2016, dînd curs unei proceduri deja tradiţionale (întotdeauna, joia de după duminica scrutinului), BEC a publicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016.
Fireşte, după acest anunţ, în interiorul Coaliţiilor, ale partidelor se pot petrece multe lucruri:
Rupturi, dizolvări, treceri de parlamentari de la un partid la altul, trădări, în genul celei de tristă celebritate din 2004, poreclită de Traian Băsescu, în chip dispreţuitor Soluţia imorală – plecarea PUR din alianţa cu PSD, soluție care l-a costat pe Dan Voiculescu 10 ani de pușcărie.
Indiferent de ce se va întîmpla, pentru Istoricul clipei care e ziaristul şi chiar pentru Istoricul Eternităţii, care e Istoricul, punctul de plecare al oricărei analize o constituie Comunicatul BEC.
El, acest Comunicat, dă seama de voinţa populară exprimată prin vot la 11 decembrie 2016.
Şi nici beat mangă dacă ai fi nu poţi să nu observi, chiar de la o simplă privire, că, pe 11 decembrie 2016, voinţa populară exprimată prin alegeri libere şi corecte, singura care contează nu numai în democraţie dar, deseori, şi în Dictatură, constă în opţiunea copleşitoare pentru Coaliţia PSD + ALDE.
Şi dacă ne gîndim că ALDE a intrat în Parlament în siajul PSD, putem vorbi de o victorie istorică a PSD.
Sensul şi semnificaţiile unui vot cu valoarea unei Revoluţii, care n-a făcut gălăgie sînt întărite și de situația perdanților.
Împreună, PNL, USR şi PMP, au 34% din voturi.
Am scos din calcul UDMR, deoarece procentajul obţinut de Uniune, surprinzător de mare pentru UDMR care pînă nu demult lăsa impresia că nu va atinge pragul electoral, nu spune nimic despre confruntarea PSD – Forţele anti-PSD.
În aceste condiții, a vorbi de posibilitatea de a forma un Guvern de Dreapta înseamnă a vorbi în somn și nu într-un somn oarecare, ci într-unul venit după strașnică beție cu alcool falsificat.
Orice om normal își dă seama că, dacă prin absurd, s-ar putea încropi un Guvern PNL, USR, PMP, ALDE, UDMR, Minorități, acesta ar cel mai de hăis-cea Guvern din Istoria României.
Cum ar conduce țara un asemenea Guvern nu numai alcătuit din peticele de perdanți, dar și impus prin sfidarea voinței populare?
Să fie Raluca Turcan atît de ambetată de noua funcție încît să confunde zicerea oficială cu bîiguitul?
Nu cred.
Cred că explicația e alta.
Ea, explicația, trimite la întreaga prestație a lui Klaus Iohannis de după scrutin.
Un președinte al tuturor românilor, un minim șef de stat, dar ce spun eu, și un șef de raion la Mall, ar fi felicitat public partidele cîștigătoare. Mai ales că întîia oară după mult timp România are șansa unui guvern cu largă majoritate parlamentară, scutit de disensiunile tipice guvernelor de Coaliție (PSD e prea puternic pentru ca AldE să facă mofturi imposibile), Guvern de care în actualul context internațional tulbure țara avea nevoie. Guvern care ar putea face, în colaborare cu alte forțe naționale, reformele politico- administrative pe care România nu le-a putut face din cauza fragmentării Puterii. După care Președintele, dacă ar fi fost președintele tuturor românilor sau măcar al României, ar fi solicitat învingătorilor să formeze cît mai repede Guvernul astfel încît la începutul anului de lucru 2017 țara să aibă deja un Administrator.
Ce face Klaus Iohannis?
Nu numai că nu-i felicită pe învingători, dar mai mult declară în mai multe rînduri că formarea noului Guvern va fi complicată, deoarece trebuie să-și spună și el cuvîntul.
Confrații de la Cotidianul au numărat de cîte ori Klaus Iohannis a invocat persoana sa și nu Constituția în anunțurile privind pașii care urmează să fie făcuți după alegeri.
Dar nu numai atît.
Klaus Iohannis, sprijinit de Sistemul instituțiilor de forță, moștenit de la Traian Băsescu, s-a lansat într-o serie de acțiuni menite a înfrînge voința populară exprimată la vot.
Declarațiile sale de după scrutin trădează o scîrbă evidentă față de voința populară.
Lucru normal.
Singura voință pe care o știe Klaus Iohannis e cea a Sistemului securistic al Instituțiilor de forță.
De la preluarea mandatului, în urmă cu doi ani, Sistemul i-a îndeplinit lui Klaus Iohannis orice hachiță.
Astfel a fost scos din joc Guvernul Ponta, îngropat în procese Gabriel Oprea, înlăturat de la conducerea PNL Vasile Blaga, care se opunea variantei cu Dacian Cioloș candidat al PNL impusă partidului de Klaus Iohannis, tîrît prin procese Călin Popescu Tăriceanu, aranjat la Înalta Curte Liviu Dragnea prin intermediul celei de tristă amintire Livia Stanciu.
Declarația Ralucăi Turcan se bazează pe asigurările date de Klaus Iohannis că pînă la urmă lucrurile se vor aranja, vom avea un Guvern de Dreapta, dorit și de Sistem, pentru care un Guvern slab îi dă posibilitatea de a conduce mai departe țara.
Nu știu dacă Klaus Iohannis va reuși să schimbe voința populară prin intermediul Instituțiilor de forță, care-l slujesc în chip antinconstituțional și chiar criminal.
Știu însă că tot ceea ce face în aceste zile Klaus Iohannis în disprețul Constituției și al interesului național ridică întrebarea:
Pentru ce să-l suspendăm? Pentru nerozie sau pentru iresponsabilitate?
Sursa: cristoiublog.ro
