Deşi nu urmăresc campania electorală, considerînd că anul acesta alegerile au fost deja cîştigate de Sistemul instituţiilor de forță, nu mi-a scăpat, din parcurgerea site-urilor, ştirea că marţi, 6 decembrie 2016, seara, premierul Dacian Cioloş e invitatul lui Mihai Gâdea la Antena 3.
Mi-am amintit imediat că, la puţin timp după parvenirea ca premier, Dacian Cioloş a rupt tradiţia instituită de politicienii de Dreapta şi a mers, pe 22 decembrie 2015, la un dialog cu Mihai Gâdea la Antena 3, transformat, prin mania lui Mihai Gâdea de a-şi pişa ochii în chip telenovelistic, într-un borș de știr mediatic. Dacian Cioloş, altfel un politician civilizat, excepţie între ghiorţanii scenei noastre publice, e ceea ce se cheamă moartea ratingului. Cînd face altceva decît să ţină predici în direct, Mihai Gâdea e ca gazetar întruchiparea mediocrității mereu vii.
Dintr-o asemenea împreunare nu putea ieși decît un avorton gazetăresc.
Din 22 decembrie 2015 şi pînă în ziua cînd se anunţa un nou popas la Antena 3, Dacian Cioloş a fost tratat de post, dar mai ales de Mihai Gâdea, cu apă sfinţită cu parfum.
Nu mai departe luna trecută, pe spaţiul Sintezei Zilei, Dacian Cioloş a beneficiat de un interviu înregistrat la Palatul Victoria de veşnic tînăra Cristina Țopescu, un derapaj de la normele meseriei prin entuziasmele exasperante ale realizatoarei față de interlocutor. E mai mult decît semnificativ că interviul a fost difuzat de Mihai Gâdea după un dialog în direct cu Liviu Dragnea, pe post de replică înregistrată dată de Dacian Cioloş.
Cînd s-a ivit scandalul Dacian Cioloş cenzurat de TVR, o găselniţă electorală pur şi simplu, Antena 3 s-a oferit să găzduiască interviul.
Era un gest incorect faţă de TVR făcut de Antena 3 de dragul lui Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş evită de regulă interviurile incomode. Pe de o parte, pentru că n-are experienţa presei româneşti, pe de alta, pentru că nu-i un tip conflictual. Televiziunea sa preferată e DigiTv, post la care pînă şi camerelor de luat vederi li se văd epoleţii.
Acestea fiind gîndite, am trecut interviul de la Antena 3 la capitolul Îngrăşarea votului în Ajun de alegeri.
Marţi, pe la prînz, două fapte legate de Dacian Cioloş m-au făcut să tresar şi să iau seamă la zborul premierului pe Orbita zilei respective.
Primul a fost interzicerea, prin zbierete, de către Andreea Pora, echipei de la Antena 3 de a fi prezentă la întîlnirea de la GDS cu Dacian Cioloş. Petrecută în mirosul de ciorbă şi de tocăniță de la restaurantele care alcătuiesc Complexul comercial GDS (s-a întrebat cineva cît iau GDS-iştii ca procentaj din bacşişul cuvenit chelnerilor?), întîlnirea se anunţa una tipică sindrofiilor din Lumea subțire a intelighenței moldo-valahe.
O izmeneală cu ifose.
Ar fi fost normal ca Dacian Cioloş, pretins duşman al cenzurii, să insiste pentru ca echipa Antena 3 să fie lăsată la taifas. Cu atît mai mult se impunea asta cu cît premierul beneficia, seara, în prime time, de un dialog unu la unu la Antena 3, în contrazicere cu ceea ce se cheamă emisiune electorală, care presupune și intervenția altor competitori.
Dacian Cioloş n-a zis nici Brr!
Am pus asta pe seama politeţii sale exemplare, considerate de mulţi drept timiditate.
În aceste condiţii, aşa cum se întîmplă obligatoriu în presa minim demnă, conducerea Antenei 3 se cuvenea să facă Scandal, ameninţînd cu suspendarea interviului.
Nu s-a întîmplat asta.
Subordonaţii lui Mihai Gâdea au scheunat un pic pe Facebook.
Al doilea fapt m-a descumpănit.
Întrebat de Gabriel Liiceanu ce caută la Antena 3, Dacian Cioloş a răspuns:
„Eu sînt agronom și am învățat că sînt plante care cresc în mocirlă, dar nu poți să-ți faci bine meseria dacă nu te cobori în mocirlă. Sigur, îți iei cizme de cauciuc sau faci un duș după aceea, dar tot trebuie să cobori în mocirlă”.
Lucrez în presă din 1968. Spre deosebire de mulţi confraţi, n-am vanităţi de ziarist cînd sunt injurat.
Declaraţia lui Dacian Cioloş e însă unică în istoria Presei, ba mai mult în Istoria bunului simţ.
Să recapitulăm :
Seara, era invitat la Antena 3.
Postul n-avea nici o obligaţie să-l invite.
Fusese, să-i zicem, un gest de amabilitate invitarea la un dialog de campanie electorală de un post privat, cînd postul public văzuse, şi pe drept cuvînt, un gest electoral în acceptarea candidatului PNL la emisiunea Viaţa satului.
În aceste condiţii, invitatul, oaspetele adică, susţine că-i conştient că se duce într-o mocirlă, într-o toaletă publică desfundată, care pute, dar că n-are încotro:
Îşi va pune cizmele (echivalent, cu voi duce mîna la nas, ca să rezist la mirosul de rahat) şi mă voi duce, după care voi face un duş.
Declaraţia e de o bădărănie rar întîlnită în spaţiul public.
E ca şi cum, întrebat cum de te duci diseară în vizită la familia X, tu să răspunzi că, da, ştiu că el e un cartofor, ea e o leneșă, că în casă pute a rahat, că ea-şi ţine chiloţii pe fotoliu, dar n-am încotro, trebuie să mă duc, deoarece vreau să le cer împrumut nişte parale.
Presa română n-a cunoscut în istoria ei o asemenea insultă.
Nu era vorba de jignirea în public a unei instituţii de presă de către un politician, ci de etichetarea drept groapă de rahat a colectivului care urma să-l primească pe politician ca invitat de onoare.
Dacian Cioloş n-a zis că emisiunea lui Mihai Gâdea e o mocirlă, a zis că tot postul e o mocirlă, că tot postul pute.
În aceste condiţii a fost o insultă fără precedent la adresa tuturor celor care lucrează la Antena 3 şi, într-un fel, la adresa întregii prese româneşti.
Declaraţia era cu atît mai bizară nu numai pentru că premierul insulta postul la care urma să meargă seara, beneficiind de o amabilitate ieșită din comun, dar şi pentru că astfel de momente nu-l definesc.
Dacian Cioloş e, orice am spune, un om civilizat, politicos, care s-a dovedit pînă acum incapabil de bădărăniile tipice multor politicieni români.
Am fost convins că Dacian Cioloş şi-a călcat pe inimă şi a lansat insulta provocînd postul să-i anuleze interviul.
Eu cel puţin eram convins că postul îi va anula interviul.
Era obligatoriu să facă asta din două motive:
1. Un politician adusese o insultă fără precedent unui colectiv de presă.
2. Un politician încălcase grav normele bunului simţ, cerute unui oaspete în general.
Conducerea postului trebuia să dea un Comunicat sec prin care să anunţe anularea interviului.
Atîta tot.
Fără isterii, fără comentarii pe Facebook, fără emisiuni vindicative.
Aşa procedează conducerea unui colectiv cu o minimă preocupare de a respecta minima demnitate a salariaţilor.
N-a fost aşa.
Interviul n-a fost anulat.
Culmea, după insulta asta, Dacian Cioloş s-a dus în studiourile Antenei 3.
Ce-a urmat atinge culmea penibilului în materie de slugărnicie din partea celor de la Antena 3.
Mihai Gâdea i-a ţinut un discurs lui Dacian Cioloș pentru a-l convinge că Antena 3 nu e o groapă de rahat, a angajat apoi un dialog de trei parale şi a încheiat cu un film dedicat Faimei profesionale a postului.
E ca şi cum cineva îţi face fata curvă în plin bal şi tu, în loc să-i dai un cap în gură, îi arăţi respectivului certificatul care dovedeşte că fiică-ta e virgină.
Ce-a fost?
Cum ce-a fost?
Un pîrţ electoral regizat de Dacian Cioloş şi Antena 3.
Acum, cînd mai sînt puţine zile pînă la alegeri, Dacian Cioloş a fost sfătuit să se dea bărbat în faţa electoratului de Dreapta.
Acest Electorat nu suportă Antena 3.
Şi care era cel mai bun mijloc de a dovedi că e bărbat?
Să facă de rahat Antena 3, şi apoi să se ducă s-o sfideze la ea acasă.
Astfel, Dacian Cioloş a calculat că va aduce PNL cîteva puncte în plus.
În plus, piesa de teatru a dat rating unei emisiuni care altfel ar fi fost moarte curată în materie de audiență.
Evident, totul a fost pus la cale cu conducerea Antenei 3.
De ce a acceptat conducerea Antenei 3 o asemenea umplere cu rahat fără să strige măcar:
Opreşte-te! Mă înec!?
Săptămîna viitoare urmează să se discute cererea de eliberare din puşcărie a lui Dan Voiculescu.
Dacă Dan Voiculescu va fi eliberat, autoumilirea celor de la Antena 3 a meritat strînsul din dinţi.
Eu, cel puțin, în locul celor de la Antene, aș fi acceptat umilirea din partea lui Dacian Cioloș știind că-i vorba de libertatea unui om.
Dar dacă nu va fi eliberat?
Pînă una alta, conflictul regizat Dacian Cioloş – Antena 3 e un pîrţ electoral pe ultima sută de metri.
Ca şi diversiunea cu ştirea despre copilul din flori a lui Dacian Cioloş lansată de Hotnews, unitate de elită a Diviziei Presă, ca și ticăloșia cu supraviețuitorii de la Colectiv care anunță într-un clip electoral că vor vota cu dreapta.
N.B. Să fim bine înțeleși. Dacian Cioloș a procedat ca orice politician. Pe el nu putem decît să-l felicităm pentru acest prim pas pe calea adaptării la maidanul politic românesc. Problema o constituie Mihai Gâdea și cei de la Antena 3. Pentru că n-are nici o legătură cu profesia de gazetar înscenări puse la cale de un post tv precum conflictul cu Dacian Cioloș.
Sursa: cristoiublog.ro