Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a reunit în această dimineaţă pentru a discuta despre stadiul privind actualizarea listelor electorale.

„Având în vedere că marţi, la şedinţa Curţii Constituţionale, Guvernul a primit termen pentru a înainta acea evaluare privind reactualizarea listelor până pe data de 10 iulie, voi purta o discuţie cu colegii de la administraţie legat de stadiul acestei acţiuni”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor Mircea Duşa înaintea şedinţei.

La finalul sedintei, seful MAI a tinut sa precizeze ca intalnirea a avut loc doar pentru a se discuta despre actualizarea listelor electorale.

„Până luni o să trimit, aşa cum e termenul prevăzut în radiograma judeţelor, toate informaţiile legate de acele operaţiuni care trebuiau să le realizeze în listele electorale până pe data de 10 iulie, aşa cum a cerut Curtea Constituţională. (…) Nu cred ca cei de la PDL vor sa boictoeze o actiune de la Curtea Constitutionala, reactualizarea listelor electroale e legala si trebuie desfasurata permanent”, a declarat Dusa, la iesirea din sediul MAI, inainte de deplasarea la sediul Politiei Capitalei.

Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat că peste 65% din datele privind listele electorale permanente au venit din teritoriu. „Sperăm ca mâine (duminică – n.r.) să începem centralizarea datelor. (…) Luni va trebui să avem totul gata, «capacul la lucrare»”, a mai spus Stroe, după şedinţa desfăşurată la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Ministerul Administratiei si Internelor trebuie sa finalizeze actualizarea listelor electorale pana luni, asa cum a cerut Curtea Constitutionala. Astfel, la sediul ministerului inca se lucreaza la acest lucru, acolo fiind prezenti reprezentanti ai Institutului National de Statistica, ai Ministerului de Externe, precum si ministrul delegat de Interne, Radu Stroe.

Plenul Curţii Constituţionale a României a decis, marţi, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei şi pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică ce se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, să dispună preschimbarea termenului de dezbatere acordat în privinţa referendumului de la data de 31 august la 21 august.

12 COMENTARII

  1. Sa va fie RUSINE, pana nu sunteti trasi de maneca din diferite parti ati umblat dupa „cai verzi pe pereti „!
    Oare tot asa va comportati in familie ?
    Nu sunteti seriosi domnilor !

  2. cei din usl sun tembelizati rau d tot …..se vede cu ochiul liber frauda si lovitura de stat …..nu stiu pe unde sa scoata camasa…..propun ca cei 256 sa emigreze in rusia si sa ne lase draculu in pace !

  3. Si iata cum se dovedeste ca teama de raspundere pentru faptele lor, ia pus pe jar si au intors tara pe dos, nu le-a pasat de loc de nimeni, au profitat de nemultumirea unora, pe care au si alimentat-o cu minciuni.

  4. Amnistie generală înseamnă că vor scăpa din puşcării toţi cei condamnaţi la pedepse de pànă la 5-10 ani sau càt consideră Parlamentul (borfaşilor). Amnistia este dată de Parlament şi vizează fapta.Graţierea este dată de Preşedinte şi vizează persoana.
    Exemplu- amnistia -sunt iertaţi toţi care au comis faptele care se amnistiază-funcţionează si retroativ (principiul legii mai favorabile)
    -graţierea-Preşedintele poate ierta pe: Popescu,Ionescu,Năstase!!??…strict persoane.

  5. oamenii astia pun in pericol cu buna stiinta situatia tarii,vor sa trimita liste actualizate zilele aste, cu toate ca stiu ca sunt necesare cele actualizate pana la11.07 2012,asta inseamna ca marti 21.08.2012 CCR iar nu poate lua nici o hotarare,si tot asa spre binele Romaniei…CE facem,mai suportam,eu nu maipot.

  6. Antonescu, Fenechiu si PONTA sunt de accord la COHABITARE daca Traian BASESCU revenind la COTROCENI declara AMNISTIE GENERALA !!!

      • 😆 😆 cam asta li s-ar potrivi,fiindca cei care au facut propaganda in toata Romania egal cum……au fost platitzi cu bani grei ….si majoritatea poporului suporta consecintza manipularii v a l .
        sa dea Domnul sa auzim de bine pe 23 August! e o zi cu dubla semnificatzie istorica pentru RO.

Comentariile sunt închise.