Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, este cercetat pentru loviri şi alte violenţe de către poliţiştii din Ilfov, care s-au autosesizat în urma unor imagini difuzate în presă în care edilul este surprins când ar agresa un bărbat, conform news.ro
Surse din Poliţie au declarat, pentru News.ro, că poliţiştii Serviciul de Ordine Publică din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal, pe care l-au trimis deja Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru a fi înregistrat.
Bogdan Dinulescu, bărbatul care ar fi fost lovit de Florentin Pandele, a fost chemat la audieri, la sediul IPJ Ilfov, unde va putea să formuleze o plângere. Anchetatorii au precizat că, în cazul în care Dinulescu va face reclamaţie, va fi chemat pentru declaraţii şi primarul Florentin Pandele.
Potrivit surselor citate, Florentin Pandele s-ar fi certat cu Bogdan Dinulescu şi l-ar fi lovit, iar incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Dinulescu a spus, la postul Realitatea TV, că Pandele s-ar fi răzbunat pe el după ce ar fi încercat s-o abordeze pe soţia sa, Gabriela Firea, primarul Capitalei, în zona Arcului de Triumf, pentru a o întreba “când se va circula normal în Bucureşti”.
Bogdan Dinulescu s-a făcut remarcat şi în iulie 2014, când l-a aşteptat pe Dan Voiculescu în faţa IPJ Ilfov, unde acesta venea când era sub control judiciar, şi i-a aruncat în faţă mai multe bancnote, acuzându-l că a distrus economia ţării.