Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a desemnat-o pe Alexandra Dobre, fosta consilieră a lui Gabriel Oprea, să rezolve toate problemele zecilor de unități de învățământ din sector. Astfel, toți profesorii, învățătorii și educatorii trebuie să asculte de tânăra de 24 de ani, conform b1.ro
Dobre a fost numită în această vară director interimar al Centrului Cultural European pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, scriu jurnaliștii de la cetateanul.net
După ce s-a făcut remarcată acolo prin închiderea cercului de pictură pentru copii, Alexandra Dobre a fost desemnată de primar să rezolve ”problemele uzuale” ale tuturor unităților de învățământ din sector. Astfel, ea a preluat mare parte dintre atribuțiile Direcției de Învățământ.
Cadrele didactice nu au fost mulțumite deloc, așa că Băluță s-a răstit la ele în cadrul unei ședințe și le-a transmis că Dobre este capabilă să le rezolve problemele, mai ales că este licențiată atât în științe politice, cât și în Drept.
Pe 9 și 10 noiembrie, toate unitățile de învățământ din sector au primit, din partea Alexandrei Dobre, înștiințarea scrisă asupra noii „subordonări”, mai notează cetateanul.net. Chiar și așa, nici acum nu sunt bani pentru plata salariilor profesorilor, iar bursele elevilor au fost reduse de primarul Băluță, cu sprijinul PAS, ALDE și PMP.
Alexandra Dobre s-a făcut remarcată după ce în presă au apărut informații cum că ar fi fost amanta lui Gabriel Oprea, care o și numise în funcție de consilier. Ea i-a și atacat pe jurnaliștii care au ”îndrăznit” să scrie despre moartea polițistului Bogdan Gigină în coloana oficială a lui Oprea. Jurnalistul vizat de insultele fetei a fost în acest caz Lucian Mândruță:
”Atenţie! Pentru toţi aceia care am văzut că au postat diverse articole referitoare la domnul ministru Oprea şi nefericitul accident rutier… De câteva zile şi mai ales astăzi, văd pseudo-jurnalişti, printre care şi doamna Mândruţă (sic! – era vorba de Lucian Mândruță n.r.), care încep să folosească cazul poliţistului mort în accidentul din Bucureşti în cel mai populist şi ieftin mod cu putinţă. Pe lângă pseudo/jurnalişti apar şi pseudo/avocaţi şi pseudo/analişti politici care îşi mai dau şi ei cu părerea că deh…”