FLUX 24 a dezvăluit vineri că una din fundațiile finanțate de miliardarul George Soros din România este Aspen Institute condusă în acte de fostul ministru de externe Mircea Geoană, dar cu conexiuni în lumea afacerilor din România la vârful a două bănci străine și a companiei OMV PETROM.
Sâmbătă, Andrei Ţărnea, directorul executiv Aspen România, a participat la marşul „Dumnezeu nu face politică”. Membrii comunităţii LGBT şi susţinători ai acestora au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de propunerea Coaliţiei pentru familie de a organiza un referendum cu privire la modificarea definiţiei familiei în Constituţie.
Țărnea a oferit și declarațiile presei în care a susținut căsătoriile gay.
George Soros susține în ultimii ani prin fundațiile sale două teme cheie: căsătoriile homosexuale și primirea migranților musulmani în Europa.
Căsătoriile homosexuale sunt susținute în România în mare parte de organizațiile finanțate de George Soros.
Organizațiile care s-au adresat CCR recomandând respingerea proiectului cetățenesc al Coaliției pentru Familie împotriva căsătoriilor homosexuale sunt: Centrul pentru Resurse Juridice, Societatea Academică din România, Institutul pentru Politici Publice, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Centrul pentru Inovare Publică, Asociația ActiveWatch, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA, Asociația Funky Citizens, Asociația Română Anti-SIDA, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Fundația PACT, Centrul de Studii Juridice și Drepturile Omului, Asociația E-Romnja (Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome), Fundația Romanian Angel Appeal, Asociația FRONT, Asociația Expert Forum, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, Asociația Umanistă Română, Asociația Secular-Umanistă din România, Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii – Romani CRISS, dar și Asociația Accept.
Marea majoritate a ONG-urilor mai sus menționate sunt finanțate de Soros.
CITITI AICI DESPRE FILIERA ASPEN