didi-prodan

Jurnalistul Dorin Chioţea a venit cu noi informații despre tragica dispariție a lui Daniel Prodan. Conform lui Dorin Chioțea, medicii au încercat să îl resusciteze timp de trei ore, timp în care inima i-a fost repornită de 4 ori,conform stiripesurse.ro

Medicii au încercat să-l resusciteze de patru ori pe fostul internaţional: „De patru ori a fost resuscitat Didi Prodan în prima oră de intervenţie a medicilor. De tot atâtea ori i-a fost repornită inima, în pusee de câte zece secunde (de trei ori), apoi de 20 de secunde (ultima dată). Pentru încă două ore după instalarea asistolei (stopul cardiac) au continuat eforturile de resuscitare. Abia la final cele două echipaje au aflat numele pacientului, de la nişte prieteni de familie”, povestește jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

Atacul de cord a survenit la foarte puţin timp după ce soţia sa a venit de la serviciu. „După ce s-au îmbrăţişat, cei doi s-au decis să pună masa, iar imediat ce s-a ridicat de pe canapeaua de unde se uita la televizor, Didi s-a prăbuşit sub privirile Liciniei şi ale fiului său de 16 ani, Răzvan, fotbalist la Atletico Regal Bucureşti. Corpul lui fostului internaţional a fost ridicat de medicii legişti pentru autopsie. Poliţia a ajuns, de asemenea, la locuinţa din Pipera a fostului internaţional, unde oamenii s-au adunat la poartă pentru a depune flori şi a aprinde lumânări”, a menţionat Chioţea.