Lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, Maia Sandu, a îndemnat populaţia să semneze o petiţie online pentru a declara nul al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, relatează Deschide.md, conform digi24.ro
Într-o postare pe Facebook, liderul PAS scrie că au fost înregistrate numeroase fraude, care pot schimba rezultatul final în favoarea sa.
„Aceste alegeri au fost fraudate! Campania oponentului meu a fost plină de manipulare şi dezinformare, a fost susţinută mediatic în mod ilegal şi finanţată netransparent. Cel mai grav, însă, sunt fraudele din ziua alegerilor. Zeci de mii de cetăţeni din diasporă, alungaţi de acasă de sărăcie şi corupţie, nu au putut să-şi exprime dreptul constituţional de a vota. Pe de altă parte, primim numeroase mesaje în care oamenii ne semnalează cazuri de votare multiplă”, a scris Maia Sandu.
„Grave sunt şi erorile comise de CEC prin inversarea rezultatelor, fapt constatat deja în câteva secţii de votare. Neelucidată rămâne şi situaţia alegătorilor din regiunea transnistreană, de unde oamenii au fost aduşi în mod organizat, şi avem semnale că aceştia ar fi fost plătiţi să voteze într-un anumit fel. Toate aceste fraude sunt suficiente pentru a declara nule alegerile din 13 noiembrie. Frauda lor e mai mare decât cele 69027 de voturi!”, consideră Maia Sandu.
Ea a rugat cetăţenii să contribuie la documentarea tuturor încălcărilor depistate în ziua alegerilor, dar şi să semneze o petiţie online pentru invalidarea alegerilor.
Luni, Maia Sandu a anunţat că echipa sa lucrează pentru a prezenta la Curtea Constituţională a Republicii Moldova toate neregulile constatate în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, ea acuzându-i pe oponenţii săi că au folosit ”metode necinstite”: manipulare, minciună, bani murdari, resurse administrative, mass-media şi chiar serviciile secrete.
De asemenea, ea a cerut din nou demisia preşedintei Comisiei Electorale Centrale şi a ministrului Afacerilor Externe.
Socialistul Igor Dodon a obţinut 52,18% din voturile exprimate, duminică, la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, în timp ce candidata proeuropeană Maia Sandu a reuşit să obţină 47,82% din sufragii, arată rezultatele preliminare anunţate luni după-amiază de Comisia Electorală Centrală, după centralizarea tuturor proceselor verbale.