AppleMark

Polonia va dispune până în 2019 de 53.000 de membri în noile sale forţe de apărare teritorială, pentru a face faţă pericolului unui ‘război hibrid’ precum cel declanşat de Rusia în Ucraina, a anunţat luni ministrul apărării, Antoni Macierewicz, transmite AFP, conform stiripesurse.ro

‘În acest an, 3.000 de persoane se vor integra în Forţele de apărare teritorială WOT, cea de-a cincea şi cea mai nouă componentă a forţelor armate, după armata terestră, cea a aerului, marină şi forţele speciale’, a afirmat ministrul polonez, într-o conferinţă de presă la Varşovia.

‘Până în 2019, forţele WOT vor număra 53.000 de membri’, iar costurile implicate vor fi de 800 milioane de euro, a precizat oficialul.

El a explicat că ‘unităţile WOT sunt mijlocul cel mai puţin costisitor de a creşte efectivele forţelor armate şi capacităţile defensive ale ţării’, dar şi ‘cel mai bun răspuns la pericolele unui război hibrid precum cel care a afectat lumea liberă în urma agresiunii comise de Federaţia Rusă în Ucraina’.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării, Beata Berkowska, ‘militarii profesionişti vor constitui între 6% şi 8% din efectivele acestor unităţi, şi vor asigura comanda voluntarilor’. Aceştia din urmă vor fi încadraţi cu jumătate de normă, vor urma o instrucţie militară şi vor fi convocaţi pentru antrenamente regulate, urmând să primească o compensaţie financiară.

Primele trei brigăzi vor fi desfăşurate în estul ţării, zona cea mai apropiată geografic de Rusia şi considerată cea mai vulnerabilă.

În faza finală, fiecare din cele 16 voievodate (unităţi administrative) va dispune de o brigadă, iar Mazovia (centru) de două.

Armata speră să găsească voluntari din rândul numeroaselor grupări paramilitare.

Marcin Waszczuk, comandantul Strzelec, una din cele mai mari şi mai vechi organizaţii paramilitare, a declarat pentru AFP că ‘unităţile WOT sunt un bun început, însă apărarea teritorială a Poloniei ar trebui să numere până la 1,5 milioane de persoane pentru a constitui cu adevărat un mijloc de descurajare în faţa ameninţării ruse’.

Strzelec, înfiinţată la începutul secolului al XX-lea de ‘părintele’ independenţei poloneze, Jozef Pilsudski, numără în prezent 12.000 de membri.

În prezent, efectivele armatei poloneze sunt de 100.000 de militari, notează agerpres.ro.