Fostul premier Victor Ponta l-a caracterizat, sâmbătă, pe Traian Băsescu drept ”un ticălos egocentric şi trădător”, cel mai lipsit de patriotism dintre preşedinţii României, comentariul său fiind o replică la afirmaţia fostului preşedinte potrivit căreia Crin Antonescu este ”cea mai odioasă maimuţă”, conform news.ro
Orice jignire de la Traian Băsescu este de fapt un compliment – Băsescu este cel mai lipsit de caracter, onoare, patriotism dintre toţi cei care au fost până acum şefi ai statului român – un ticălos egocentric şi trădător!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
Fostul premier susţine că modul lui Băsescu de a face politică este urmat de ”hateri, postaci, impostori politici”, la care se adaugă şi preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis.
”Dincolo de disputele pe care le-am avut cu Crin, pot oricând să pun mâna în foc pentru faptul că este un om onest, carismatic şi bine intenţionat! Şi care a fost orice, dar nu o marionetă a serviciilor şi «analiştilor» propagandei! Şi ca să parafrazez – unde scuipă Băsescu pe Crin îl sărută oamenii din această ţară!”, a conchis Ponta.
Traian Băsescu a declarat, vineri, în discursul susţinut la lansarea candidaţilor din Timiş la Parlament, care a avut loc la Filarmonica ”Banatul”, din Timişoara, că PMP trebuie să se redovedească ca fiind ”altceva decât PNL şi PSD”.
”PMP în campanie trebuie să se redovedească ca fiind altceva decât PNL şi PSD. Aceste partide au pe conştiinţă tot ce a fost mai antidemocratic de la Revoluţie încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, suspendarea din 2012 au făcut-o împreună. Au pus cea mai odioasă maimuţă la Cotroceni, pe Crin Antonescu, au reuşit să facă din justiţie un cal de bătaie nejustificat. Sigur, în justiţie mai sunt multe lucruri care trebuie făcute, eu însumi le critic. Printre acestea, nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului (…) Dorinţa de a pune justiţia sub control politic este o crimă la adresa României pe care PNL şi PSD ar face-o cu dragă inimă şi cu zâmbetul pe buze”, a spus Băsescu.