Unii candidaţi din ţară la alegerile parlamentare din decembrie declară la averi scaune şi măsuţe Biedermeier, venituri obţinute în urma a zeci de oi, o rulotă din 1980, dar şi ceasuri în valoare de 900.000 de euro. Un alt candidat şi-a dobândit în mare parte averea în urma nunţii şi a botezului, scrie mediafax.ro
Alba
Vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş, ocupantul primului loc pe lista PNL la Senat, care este parlamentar de 20 de ani, împarte o casă cu soţia sa, are o Dacia Duster cumpărată în leasing, un cont de 5.500 de euro, dar şi bijuterii, icoane şi scaune şi măsuţe Biedermeier.
Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul ANI, senatorul Alexandru Pereş a înregistrat, anul trecut, doar din indemnizaţia de senator, venituri de peste 120.000 lei. Acesta deţine, alături de soţia sa, o casă de peste 200 de metri pătraţi, pe care au construit-o în municipiul Alba Iulia în anul 2006. Pereş a declarat mai multe bijuterii, între care lănţişoare, brăţări, inele şi cercei de aur, trei icoane în valoare de 3.000 de lei, dar şi două măsuţe şi două scaune Biedermeier în valoare de 20.000 de lei.
Alexandru Pereş are o datorie de 44.500 de lei la bancă şi un leasing pentru Dacia Duster de 58.561 de lei, contractat în 2014 şi scadent în 2017. Soţia sa mai deţine, prin moştenire, în Alba Iulia, un teren intravilan de peste 600 de metri pătraţi şi o casă de peste 100 de metri pătraţi.
Lista PNL Alba pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Florin Roman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, candidat pentru primul mandat de parlamentar. Potrivit declaraţiei de avere, el şi soţia sa au, în Alba Iulia, un teren intravilan de peste 600 de de metri pătraţi şi o casă de peste 300 de metri pătraţi, construită în 2012. Totodată, Florin Roman deţine bijuterii în valoare de 5.000 de euro, un autoturism marca Volvo XC 60, fabricat în 2011, are în conturi aproape 15.000 de lei şi a dat împrumut suma de 30.000 de lei.
În schimb, acesta a contractat în acest an un credit de 70.000 de lei care este scadent în 2017. Florin Roman a câştigat anul trecut din indemnizaţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba aproape 50.000 de lei.
Primar al comunei Horea din iunie, Corneliu Olar ocupă locul doi la Camera Deputaţilor pe lista PNL. Acesta are depozite de 292.150 de lei, o casă de locuit de 180 de metri pătraţi în comuna Horea şi o cabană de 150 de metri pătraţi în Alba Iulia. Corneliu Olar are mai multe terenuri: arabil şi fânaţ în comuna Horea în suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, un teren de construcţii în Alba Iulia în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, un teren fânaţ în comuna Beliş în suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi 1,4 hectare de pădure în comuna Horea.
Acesta a câştigat anul trecut suma de 30.690 de lei, fiind coordonator la o societate cu răspundere limitată şi suma de 4.765 de lei, din funcţia de şef de birou la primăria comunei Horea. Olar ocupă un loc eligibil.
Rectorul Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care deschide lista PSD Alba la Senat, are, împreună cu soţia sa, un teren agricol în suprafaţă de 5.800 de metri pătraţi, un apartament de peste 60 de metri pătraţi şi o casă de locuit de 116 de metri pătraţi, ambele în Alba Iulia. Acesta nu are bani în bancă, bijuterii sau datorii, însă deţine două autoturisme marca Skoda Octavia şi Peugeot 206, relevă declaraţia sa de avere postată pe site-ul ANI. Rectorul Daniel Breaz a câştigat anul trecut din activităţi didactice şi cercetare peste 150.000 lei de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
La rândul său, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, deschide lista la Camera Deputaţilor, el candidând pentru al doilea mandat consecutiv. Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul ANI, acesta are, împreună cu soţia sa, o casă în Alba Iulia, în suprafaţă de 130 de metri pătraţi şi figurează ca unic proprietar pe o casă, din comuna Gârbova, judeţul Alba, în suprafaţă de 100 de metri pătraţi.
Liderul PSD Alba are în conturi peste 440.000 de lei, după ce a vândut acţiuni de 161.000 de lei. Acesta mai are acţiuni la o altă societate comercială în valoare de peste 460.000 de lei şi a dat împrumut suma de 15.000 de euro.
El a câştigat, anul trecut, din indemnizaţia de deputat aproape 60.000 de lei, neavând şi alte venituri. Ioan Dîrzu deţine un autoturism marca Skoda Octavia şi bijuterii în valoare de 8.500 de euro.
Hunedoara
Principalii candidaţi din judeţul Hunedoara pentru alegerile parlamentare din luna decembrie pot fi consideraţi, cu uşurinţă, bogaţi, excepţie făcând unul dintre ei care anul trecut nu a înregistrat niciun venit şi nici nu se poate lăuda cu conturi în bănci.
Pe prima poziţie pentru Senat, ALDE Hunedoara l-a propus pe Alin Bena, realizator de emisiuni TV. Bena are în proprietate un teren intravilan şi o casă în localitatea hunedoreană Săcărâmb şi un Nissan X Trail. Potrivit declaraţiei de avere, singurul venit a fost cel de aproape 49.000 lei înregistrat de soţia lui Alin Bena, care este inginer geolog.
Candidatul de pe prima poziţie pentru Camera Deputaţilor, Marius Surgent, deţine un teren agricol, un apartament şi o Dacia Super Nova, iar potrivit declaraţiei de avere ca şi viceprimar al municipiului Deva a obţinut, anul trecut, peste 40.000 lei.
Situaţia se schimbă însă radical în dreptul candidaţilor PSD, PNL şi PMP.
Candidatul PSD pentru prima poziţie pentru Camera Deputaţilor, Laurenţiu Nistor, a obţinut, potrivit declaraţiei de avere, numai din dividentele de la societăţile la care este acţionar, suma de aproape 440.000 lei.
Laurenţiu Nistor, împreună cu soţia, deţin circa şase hectare de teren agricol la care se adaugă alte 2,6 hectare de teren agricol. Toate sunt cumpărate sau moştenite în perioada 1999-2009. La capitolul imobile, în dreptul lui Laurenţiu Nistor sunt trecute două case şi anexe gospodăreşti. Un Volkswagen, un Peugeot şi o Dacia Logan formează parcul auto al lui Nistor.
Ales în iunie preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, după ce a reunţat la mandatul de deputat, Laurenţiu Nistor are conturi curente şi depozite bancare deschise în perioada 2006-2015 în valoare de peste 630.000 lei, 6.543 euro şi 3189,36 dolari. Ca deputat, Laurenţiu Nistor a obţinut aproape 95.000 lei, iar ca preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara alţi 16.000 lei. Soţia sa a câştigat ca subinginer peste 55.000 lei, ca administrator aproape 5.000 de lei, la care se adaugă alţi 44.538 lei pensie. Laurenţiu Nistor, care este şi preşedintele PSD Hunedoara, a fost deputat din anul 2008. În mandatul 2008-2012 şi-a angajat fiica şi ginerele la cabinetul parlamentar, în prezent fiind în proces cu Agenţia Naţională de Intergitate, după ce la instanţa de fond acesta a obţinut anularea raportului ANI.
Lista PSD Hunedoara pentru Senat este deschisă de Cristian Resmeriţă, actualul primar al municipiului Lupeni, fost deputat până în iunie 2016. Cristian Resmeriţă şi-a dobândit în mare parte averea în urma nunţii şi a botezului, petrecerile organizate cu aceste ocazii aducându-i mii de euro şi sute de mii de lei.
Potrivit declaraţiei de avere, Cristian Resmeriţă deţine un teren intravilan în Lupeni de 432 metri pătraţi, un apartament în Lupeni, unul în Vulcan moştenit de soţie şi o casă de locuit în Lupeni. În garajele familiei Resmeriţă să regăsesc o Skoda, un Peugeot şi o Mazda, iar anul trecut candidatul PSD pentru Senat a vândut un ATV cu suma de 5000 de lei. În conturi curente sau depozite bancare, deschise în perioada 2003-2013, Resmeriţă are 326.700 lei.
De la Camera Deputaţilor a obţinut aproape 60.000 de lei, 2.800 lei din alocaţia celor doi copii şi 16.000 lei din indemnizaţia de creştere a celor doi copii minori. La botezul celui de-al doilea copil, care a avut loc anul trecut, Resmeriţă a primit 6.200 de euro şi 55.200 lei. Declaraţia de avere completată în 2014 de Cristian Resmeriţă arată că acesta a obţinut ca dar de nuntă suma de 30.000 de euro şi 330.000 lei, iar la primul botez 10.000 de euro şi 250.000 lei.
Cristian Resmeriţă şi-a angajat şi el, în mandatul 2008-2012, fratele la cabinetul parlamentar. La instanţa de fond Resmeriţă a pierdut procesul cu ANI, însă recursul acestuia nu a fost încă soluţionat.În luna iunie a acestui an Cristian Resmeriţă a fost ales primar al municipiului Lupeni, localitate care în ultimii 16 ani a fost condusă de tatăl său, Cornel Resmeriţă, prins în dosarul Gala Bute.
Lucian Heiuş, fostul director al Finanţelor Publice pe regiunea Vest, este opţiunea numărul unu a PNL pentru Camera Deputaţilor.
Către o firmă la care deţine şi acţiuni în valoare de 3.000 lei şi de la care are de ridicat dividente în sumă de 90.758 lei, Heiuş a acordat un împrumut de peste 150.000 lei. Heiuş mai deţine participaţii de 100 la sută la o societate fără activitate.
Candidatul de pe poziţia întâi al PNL Hunedoara pentru Camera Deputaţilor are în proprietate cu soţia peste 7 hectare de teren agricol şi 0,45 hectare de pădure, două case, o casă de vacanţă, un spaţiu de producţie şi două apartamente, toate obţinute prin moştenire sau vânzare cumpărare. La capitolul auto, Lucian Heiuş deţine un Suzuki Samurai, un Volkswagen Touareg, un Nissan Terano, şi o Mazda CX7. În proprietatea lui Heiuş mai sunt şi 43 de oi de pe urma cărora a obţinut venituri totale în valoare de 14.300 lei.
Lucian Heiuş are şi datorii, un împrumut de 52.346 franci elveţieni contractat în 2008 şi scadent în 2033, dar şi un împrumut de 70.000 lei pe perioada 2016-2018. Director general al DGR Finanţe Publice Timişoara, Heiuş a fost recompensat cu un salariu de aproape 80.000 lei, iar soţia sa, inspector în cadrul aceleiaşi instituţii, a obţinut aproape 42.000 lei. La veniturile familiei se mai adaugă alocaţia copilului în sumă de 798 lei.
Poziţia 1 pe lista PNL Hunedoara pentru Senat este ocupată de Carmen Hărău, în prezent deputat. Parlamentarul şi soţul au obţinut de la firmele familiei dividente de peste un milion de lei. Familia Hărău deţine cinci terenuri intravilane, în localităţi din judeţ inclusiv în municipiul Hunedoara, în suprafaţă totală de 9.787 metri pătraţi, cumpărate sau moştenite în perioada 1995-2015. La capitolul imobile, Carmen Hărău se poate lăuda cu un apartament şi trei case, două dintre case şi apartamentul fiind amplasate în municipiul Hunedoara. Actualul deputat de Hunedoara deţine bijuterii personale şi ceasuri, împreună cu soţul, în valoare de 70.000 euro, acestea intrând în posesia familiei în perioada 1983-2015, dar şi o colecţie de tablouri – pictură contemporană de 250.000 euro, obţinută în perioada 1992-2013. Împreună cu soţul, Carmen Hărău deţine conturi curente şi depozite în valoare de 703.456 lei şi 8.500 lire sterline
Potrivit declaraţiei de avere, deputatul a acordat un împrumut de 200.000 euro către Ionescu Gheorghe, soţia şi copiii. Un alt împrumut în valoare de 50.000 lei a mers către SC Micro Mega HD SA (SC Mirco MEGA HD este acţionar la Recom Sid, Proserv şi Ameritech), societate la care Carmen Hărăru are o participare de 50 la sută, şi alţi 1.250 lei au fost împrumutaţi SC Ameritech SA.
Carmen Hărău a obţinut aproape 24.000 lei de la Facultatea de Inginerie Hunedoara unde este conferenţiar universitar, aproape 60.000 lei de la Camera Deputaţilor. Soţul, administrator la o firmă, a obţinut peste 71.000 lei de la o societate, peste 31.000 de lei de la alta, iar ca membru în CA aproape 4.000 de lei.
Carmen Hărău a mai obţinut peste 500.000 lei ca acţionar la o societate, 16 lei de la SIF Muntenia, 8 lei de la SIF Oltenia, 3 lei de la SIF Banat Crişana, 2 lei de la SC Squarmedical Bucureşti. Soţul are şi el 537.600 lei de la SC Micro Mega HD, 76 lei de la un depozitar la BRD şi 1 leu de la sc Squarmedical SA Bucureşti.
PMP Hunedoara îl are pe prima poziţie pentru Camera Deputaţilor pe actualul senator Haralambie Vochiţoiu care deţine un apartament în Petroşani şi depozite bancare deschise în perioada 2014-2015 de peste 27.000 lei. Senatorul a acordat împrumuturi în nume personal către mai multe companii, în valoare totală de peste 800.000 lei. Vochiţoiu mai are şi credite în bănci de peste 37.000 euro şi 80.000 lei. Potrivit declaraţiei de avere, a obţinut peste 60.000 de la Senat.
Soţia acestuia a obţinut în urma relaţiilor de muncă aproape 60.000 de lei de la o societate, peste 3.000 de lei de la alta şi 1.260 lei de la Psiho Jobs Cabinet individual de psihologie Vochiţoiu Elena, cabinet de la care a mai obţinut în urma unor „prestări servici” 6.344,83 lei. La veniturile familiei se mai adaugă 1.512 lei din alocaţia copiilor.
Cluj
Preşedintele interimar al PSD Cluj, Horia Nasra, ocupantul primului loc pe lista pentru Camera Deputaţilor, nu deţine nici teren, nici casă, nici maşină şi nu are niciun cont bancar, relevă declaraţia de avere a acestuia postată pe site-ul ANI.
Potrivit declaraţiei de avere a lui Horia Nasra, postată pe site-ul ANI, acesta a înregistrat doar venituri care însumează peste 60.000 de lei de la un cabinet parlamentar şi ca expert AJOFM – POSDRU. În rest, din declaraţia de avere a lui Nasra, care candidează prima oară la Parlament, reiese că acesta nu deţine niciun teren, nici casă, nici maşină, nici cont bancar, după cum nu are nici datorii.
În schimb, ocupantul locului doi pe lista PSD, actualul deputat Cornel Itu, care candidează pentru un nou mandat, are jumătate dintr-un teren de 944 de metri pătraţi în Dej, jumătate dintr-o casă din Dej de 300 metri pătraţi, două maşini – un BMW şi o Dacia Duster, conturi bancare de 35.000 de lei şi 4.700 de euro. El a avut venituri de 60.000 de lei de la Camera Deputaţilor şi 32.000 de lei, dividende de la o societate comercială unde este acţionar.
Lista PNL Cluj pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Florin Stamatian, fost prefect al judeţului Cluj, medic de obstretică-ginecologie, candidat pentru primul mandat de parlamentar. Acesta a trecut în declaraţia de avere faptul că deţine un teren de 1.000 metri pătraţi în Cluj-Napoca, cumpărat în anul 2000 împreună cu soţia sa, o casă de locuit de 400 metri pătraţi, două maşini – un Peugeot 206 cumpărat în 2001 şi un BMW X3 cumpărat în 2007, tablouri şi icoane evaluate la 20.000 de euro şi bijuterii de 22.000 de euro. Stamatian are conturi bancare de 60.000 de dolari şi 60.000 de lei şi 12.250 de euro, dar şi titluri de stat de 314.000 de dolari. Candidatul liberal a avut venituri de peste 200.000 de lei, de la UMF Cluj-Napoca, unde este profesor universitar, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde este medic, şi ca membru în CA de la Cluj Arena.
Actualul deputat Adrian Oros ocupă locul secund pe lista liberalilor, iar conform declaraţiei sale de avere, are două terenuri, în judeţul Cluj, unul de 1.700 mp şi unul de 4.100 metri pătraţi, un apartament de 70 metri pătraţi şi o casă în curs de construirte de 280 metri pătraţi, două autoturisme, un VW şi un BMW, două conturi bancare, unul de 15.000 de euro şi unul de 17.700 de lei. Oros a încasat venituri de aproape 140.000 de lei de la Camera Deputaţilor şi de la USAMV Cluj-Napoca, unde este conferenţiar universitar, la care se adaugă 35.000 de lei onorarii curs lector şi indemnizaţia de la Colegiul Medicilor Veterinari, unde este vicepreşedinte.
Sorin Moldovan, ocupantul locului trei la Camera Deputaţilor pe lista PNL, are doar un apartament de 118 metri pătraţi în Bucureşti şi a avut venituri de la o firmă de construcţii din Oradea de 46.200 de lei, la care se adaugă 26.200 de lei dintr-un contract prestări servicii pentru PE.
Marius Mînzat, care se află pe locul 4 pe lista liberalilor clujeni la Camera Deputaţilor, are şase terenuri în Dej şi Cluj-Napoca, două case în Dej şi una în Cluj-Napoca, trei maşini – mărcile Hyundai, Mercedes şi Suzuki, un cont bancar de 124.000 de lei. El a obţinut venituri de aproape 120.000 de lei de la Consiliul Judeţean Cluj şi de la Apele Române.
La UDMR, primul pe lista pentru Camera Deputaţilor este preşedintele filialei judeţene Cluj, Csoma Botond, care a trecut în declaraţia de avere faptul că are un teren în judeţul Cluj de 500 metri pătraţi, cumpărat în 2011, o casă de 190 metri pătraţi, o rulotă din 1980 şi un cont bancar de 6.700 de lei. Acesta a realizat venituri în calitate de consilier juridic în sumă de 29.000 de lei şi 16.000 de lei indemnizaţie de consilier local şi membru CA la o societate din subordinea Consiliul Judeţean Cluj.
Aflată pe locul second pe lista UDMR pentru Camera Deputaţilor, Hegedus Csilla are două terenuri în Cluj-Napoca şi într-un sat din judeţul Cluj, de 170 metri pătraţi, respectiv 1300 metri pătraţi, un apartament şi o casă, conturi de 23.000 de lei şi 1.100 de euro, ea încasând un salariu de 44.300 de lei ca vicepreşedinte executiv al UDMR şi 7.900 de euro ca expert de la CE.
La Senat, actualul senator Marius Nicoară a fost plasat pe primul loc al listei PNL Acesta deţine jumătate dintr-un teren de 1.800 metri pătraţi în Cluj-Napoca, jumătate dintr-o casă de 70 metri pătraţi, o barcă de agrement din 1988 şi un autoturism Seat Ibiza din 2008, tablouri şi icoane estimate la 100.000 de lei, dar şi ceasuri şi bijuterii de 40.000 de lei. Acesta a vândut la bursă acţiuni al BT în valoare de 6,2 milioane de lei. Nicoară are conturi bancare de 48.000 de lei şi 500 de euro, datorii de 280.000 de euro şi a acordat împrumuri la mai multe societăţi în valoare de peste 2 milioane de lei. Ca venituri, Marius Nicoară a încasat 71.000 de lei de la Senat şi dividende de 71.000 de lei.
Ocupantul celui de-al doilea loc la Senat, loc eligibil, Călin Tuluc are un autoturism VW Jetta şi conturi de 25.000 de lei. El a avut venituri de 11.000 de la Consiliul Judeţean Cluj şi peste 100.000 de lei de la un cabinet de avocaţi.
Actualul senator Laszlo Attila deschide lista UDMR Cluj pentru Senat. El are două terenuri în Cluj-Napoca, de 300 metri pătraţi şi 700 metri pătraţi, un teren de 1500 metri pătraţi şi 5 hectare de teren agricol în comuna Bereni, dar şi două case în Cluj-Napoca, de 98 metri pătraţi, respectiv 101 metri pătraţi, plus o casă de vacanţă în Bereni. Senatorul are un autoturism VW din 2002, un ATV şi o motocicletă MZ. De asemenea, acesta înregistrează datorii de 17.500 de euro. Laszlo nu are conturi bancare şi a încasat ca venit de la Senat suma de 69.800 de lei.
Ocupantul primului loc pe lista PSD Cluj pentru Senat, Vasile Ilea, nu are terenuri, dar deţine jumătate din trei apartamente, două case şi o pivniţă, toate în Cluj-Napoca, casele având suprafeţe de 382 metri pătraţi, respectiv 318 metri pătraţi, şi are o autoutilitară Mercedes din 2001. Candidatul nu are conturi bancare şi nici datorii şi a încasat dividende de 50.000 de lei.
Prahova
De departe, cel mai bogat candidat din Prahova la alegerile parlamentare din această iarnă este Sebastian Ghiţă. Deputatul este pe lista PRU, pe poziţia a doua la Camera Deputaţilor. Potrivit declaraţiei de avere, întocmită în data de 22 octombrie, Sebastian Ghiţă deţine ceasuri în valoare de 900.000 de euro, achiziţionate în perioada 1997-2012, bijuterii, cumpărate în aceeaşi perioadă, în valoare de 3.100.000 de euro şi obiecte de artă a căror valoare este de 13 milioane de euro. Sebastian Ghiţă a mai declarat că i-a împrumutat, în nume personal, lui Alexandru Iacobescu suma de 90.300.000 euro, dar şi 9 milioane de USD.
La rubrica fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare, Ghiţă a declarat suma de 18 milioane de euro, fond deschis în anul 2011.
Primul pe lista PSD pentru Senat este actualul primar din Buşteni, Emanoil Savin. Acesta deţine şapte terenuri, cumpărate în perioada 2001-2007, cinci fiind pe numele soţiei. Cel mai mare teren este de 35.515 metri pătraţi şi este în Vidra. Edilul din Buşteni mai deţine trei apartamente şi două case, având şi un cont unde are 14.221 lei, un altul cu 26 USD, şi al treilea cu 128.583 euro.
Din partea PNL, la Senat, prima propunere este Dumitrescu Iulian, actual senator. Acesta are patru terenuri, trei cumpărate în 2016 împreună cu soţia, două autoturisme de lux achiziţionate în 2014, două apartamente în Bucureşti şi are un depozit bancar de 76,800 euro. Acesta a declarat şi că a dat PNL, cu titlu de împrumut, 45.000 de lei
Roberta Anastase, care apare pe lista PNL pe locul al treilea la Camera Deputaţilor, deţine două terenuri, unul fiind donat de către părinţi, teren pe care deputatul a trecut în declaraţia de avere că are o casă în construcţie. Deţine o casă de vacanţă în Prahova, iar soţul ei are un apartament în Bucureşti. De asemenea, Roberta Anastase a declarat bijuterii şi metale preţioase dobândite de-a lungul timpului de aproximativ 20.000 de euro, dar şi ceasuri în valoare de aproximativ 15.000 de euro. Deputatul a trecut în declaraţia de avere că are pe numele său două depozite la termen de 40102,80 euro, respectiv 35260,06 euro, ambele deschise în 2016.
Pe numele fiului său, Roberta Anastase a deschis trei depozite la termen, unde are 1.500 USD, 1.600 lei şi 17.500 euro. De asemenea, tot pe numele fiului sunt două conturi curente de 52,46 euro, respectiv 97,29 lei. Aceste sume care figurează pe numele copilului reprezintă, conform declaraţiei de avere, cadouri de botez.