Jurnalista Sorina Matei publică, pe blogul personal, o anchetă care îl vizează direct pe Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI. Prima informație este că Ovidiu Marincea este cadru militar în SRI și, în același timp, se arată că acesta era redactor șef al unei publicații online, concomitent cu jobul de la SRI, lucru interzis de lege, scrie stiripesurse.ro
”Un răspuns oficial al Serviciului Român de Informaţii, în baza legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public arată că Ovidiu Marincea, şef al Biroului de Presă al SRI, purtător de cuvânt şi consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig, este “cadru militar în activitate al SRI, făcând parte din corpul ofiţerilor, calitate în care ocupă o funcţie militară”. Potrivit unor surse din anturajul de presă al purtătorului de cuvânt al SRI, încă din August 2015 Ovidiu Marincea nu a fost încadrat în rândul salariaţilor civili ai SRI ci a fost încadrat direct în rândul cadrelor militare ca ofiţer SRI cu grad inferior, respectiv cu gradul de căpitan SRI. Ca atare, potrivit legii 80 privind statutul cadrelor militare, căpitanul SRI, Ovidiu Marincea beneficiază de dreptul la soldă de grad, soldă de funcţie şi alte avantaje, printre care şi reduceri sau scutiri de impozit pe venit.
Deşi solicitat în baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, SRI nu a dorit să precizeze oficial gradul şi data la care a fost făcută încadrarea militară a lui Ovidiu Marincea în SRI, rezumându-se să spună că “accesul la profesie, precum şi evoluţia pe treptele ierarhiei militare a avut/ au la bază principiile şi normele cuprinse în prevederile legale consacrate de Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI”, arată Sorina Matei, pe blogul personal.
Jurnalista continuă dezvăluirile și arată că Marincea a fost și jurnalist și purtător de cuvânt al SRI, încadrat cu grad miliar, în același timp.
”Un document oficial şi public al SRI, numit “Broşura de Cariere în SRI”, postat chiar pe siteul instituţiei, arată că printre reperele deontologice pe care SRI susţine că personalul Serviciului trebuie să le respecte se regăseşte şi “respectarea legilor ţării”. În capitolul 2 al documentului, SRI susţine că printre condiţiile generale de încadrare în SRI, candidaţii trebuie să “nu fie asociaţi unici şi să nu participe direct la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale sau să declare, sub semnătură că, odată cu încadrarea, vor renunţa la aceste calităţi şi/sau preocupări”.
Potrivit documentului SRI, “în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, personalul acestuia se compune din cadre militare şi salariaţi civili, care îndeplinesc atribuţii operative, tehnice şi administrative, precum şi din soldaţi şi gradaţi voluntari”. Cadrele militare din SRI, susţine chiar SRI, au toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările legale, statutul şi regulamentele militare.
În acelaşi document public şi oficial, SRI susţine că “încadrarea directă a unor specialişti în domenii de interes pentru activitatea instituţiei se realizează în funcţie de nevoile fiecărei unităţi, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Legea privind statutul cadrelor militare şi a celor generale de încadrare”.
Cu aproape o lună şi jumătate înainte de numirea în SRI, pe 2 Iulie 2015, Ovidiu Marincea a depus actele pentru înregistrarea oficială a unei alte firme: Just News Media SRL cu domeniu principal de activitate: portalurile web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe dar şi activităţi ale portalurilor web. Fondatorii şi acţionarii firmei au fost: Ovidiu Marincea cu 40%, Violeta Codrescu 30%, Vlad Vrublevschi 30%. Administrator al firmei a fost numit pe următorii 4 ani Violeta Codrescu.
Pe 30 Mai 2016, Ovidiu Marincea, de mai bine de 9 luni consilier de imagine al directorului SRI, Eduard Hellvig şi purtător de cuvânt al SRI, îşi cesionează cele 20% din acţiunile din SC Just News Media SRL către ceilalţi acţionari- soţia sa primeşte 10%, Violeta Codrescu 5% iar Vlad Vrublevschi 5%, astfel că firma ajunge să fie deţinută de Marilena Gabriela Marincea cu 30% şi ceilalţi doi acţionari- Violeta Codrescu şi Vlad Vrublevschi, fiecare cu câte 35%. În prezent, administrator al firmei este Violeta Codrescu.
Înfiinţată la mijlocul lui 2015, firma şi-a declarat indicatorii economici şi financiari la Ministerul de Finanţe.
Aşadar, din 17 August 2015 de când a fost numit şi anunţat oficial consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig şi până pe 30 Mai 2016, când prin Hotărârea nr.2 a adunării generale a asociaţiilor societăţii cu răspundere limitată SC Just News Media SRL Ovidiu Marincea şi-a cesionat acţiunile deţinute, adică aproape 9 luni şi jumătate, Ovidiu Marincea a avut mai multe calităţi. Şi consilier de imagine al directorului SRI, şi purtător de cuvânt al SRI şi şef al Biroului de Presă al SRI (fiind „interfaţa SRI cu reprezentanţii presei cu presa şi publicul larg, asigurând fluxul de informaţii publice”), dar şi acţionar al SC Just News Media SRL care se ocupa de activităţile portalurilor web, prelucrare de date, administrarea paginilor web dar şi activităţi conexe”, mai arată Sorina Matei.
Citește continutarea AICI