veterani-basarabia

Veteranii războiului pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova şi cei ai războiului din Afganistan îşi anunţă sprijinul pentru candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, conform independent.md

Aceştia au făcut publică o declaraţie în care menţionează că în scurta sa carieră politică Maia Sandu a dat dovadă de integritate, verticalitate, perseverenţă, profesionalism şi corectitudine în acţiunile sale. Veteranii afirmă că alegerile din 13 noiembrie pentru funcţia de preşedinte sunt de o importanţă crucială pentru destinul Republicii Moldova.

„Avem două opţiuni şi trebuie să o alegem pe cea corectă. Ori îl susţinem pe socialistul-comunist cu apucături oligarhice, Igor Dodon, care intenţionează să denunţe Acordul de Asociere cu UE şi să semneze un acord cu inexistenta Uniune Vamală Euroasiatică, ori o susţinem necondiţionat pe Maia Sandu, care poate fi ultima speranţă în crearea unui viitor prosper, democratic, liber de corupţie şi oligarhie”, a citat din declaraţie, Gheorghe Slutu, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război pentru Independenţă, potrivit IPN.

Preşedintele Uniunii veteranilor de război din Chişinău, Mihai Tomacinschi, a declarat că acum ţara se află într-un moment crucial, când cetăţenii trebuie să-şi apere cu demnitate istoria şi să ia o decizie corectă ca apoi să fie mândri de ţară.

Locotenent-colonelul de poliţie, Chiril Moţpan, unul dintre liderii Platformei Demnitate şi Adevăr, a declarat că decizia pe care o va lua fiecare va influenţa situaţia internă. „Vom decide dacă vom avea de suportat patru ani un susţinător al clanurilor oligarhice, pe cineva aflat în buzunarul lui Plahotniuc, pe cineva care, în Parlament, a votat de fiecare dată în felul în care i-a fost comod oligarhului şi păpuşarului principal sau vom avea pe cineva care a declarat război făţiş celor care ne-au capturat statul”, a declarat Chiril Moţpan.

Prezent la conferinţă, ex-ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, a îndemnat tinerii să contribuie la dezvoltarea de mai departe a acestui pământ. În opinia sa, acum este momentul când cetăţenii, în special tinerii, trebuie să spună un „da” ferm pentru un viitor mai bun şi un „nu” ferm pentru roşu, să spună „da” unui viitor european, prosper şi să spună „da” în favoarea Maiei Sandu.