DNA a trimis pe masa judecătorilor un nou dosar penal privind fraudele de la Poşta Română. De această dată, fostul patron al companiei aeriene Blue Air, Nelu Iordache, este acuzat că a păgubit compania de stat cu aproape 7 milioane de euro.
Acest dosar este însă al 6-lea trimis în judecată numai de către DNA. 3 dintre aceste dosare s-au încheiat deja cu condamnări. Patronul de la Realitatea Tv, Maricel Păcuraru, a primit 4 ani de detenţie, iar fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu- 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
Fraudă de 30 de milioane de euro
Însumate, prejudiciile din cele 6 dosare finalizate sau nefinalizate conduc la cifra uriaşă de 28 de milioane de euro. Această sumă se presupune – până la sentinţe definitive în toate cele 6 cazuri – că a fost furată de la Poştă, numai în ultimii ani. Şi atenţie! Este vorba numai de fraudele descoperite de DNA! Întrebarea este câte or fi rămas nedescoperite!
Datorii de peste 140 de milioane de euro
Potrivit situaţiei financiare de anul trecut, Poşta Româna avea datorii de peste 143 de milioane de euro. Vezi aici mai multe despre situaţia dezastruoasă de la Poştă.
Cauze
Una dintre cauzele fraudei masive de la Poştă este politizarea numirilor de directori. În toate dosarele trimise în judecată sunt inculpaţi foşti directori ai Poştei numiţi politic.
Timeline cu dosarele DNA privind fraudele de la Poşta Română
13 octombrie 2009: Parchetul Anticorupţie i-a trimis în judecată pe fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, patronul de la Realitatea Tv, Maricel Păcuraru şi alte 6 persoane pentru fraudarea companiei de stat cu peste 4 milioane de euro. Pe 3 noiembrie 2014, Toader şi Păcuraru au fost condamnaţi definitiv la câte 4 ani de închisoare. Fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, a fost găsit vinovat pentru că a încheiat ilegal șase poliţe de asigurare de viaţă pentru angajaţii Poştei. Firma lui Păcurariu şi ale altora au intermediat afacerea şi a încasat comisioanele.
15 decembrie 2010: DNA i-a trimis în judecată pe fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, şi pe foştii miniştri ai Justiţiei şi ai Comunicaţiilor din Guvernul Tăriceanu, Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy. Pe 24 ianuarie 2014, cei 3 au fost condamnaţi defintiv la pedepse cu suspendare. Toader şi Nagy au primit 4 ani cu suspendare, iar Chiuariu, 3,6 ani tot cu suspendare. Au fost găsiţi vinovaţi că au subevaluat şi au scos ilegal din proprietatea publică a statului un teren al Poştei de pe Calea Victoriei şi au încercat să îl pună la dispoziţia unui constructor apropiat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu pentru construcţia unui imobil. Până la urmă, imobilul din aşa zisul parteneriat public-privat nu s-a mai construit.
6 decembrie 2013: Fostul director Dan Mihai Toader şi alţi 3 şefi ai Poştei au fost deferit Justiţiei pentru o altă pagubă de 6,5 milioane de euro. Ei ar fi cumpărat softuri pentru companie la preţuri de 12 ori mai mari. Pe 15 octombrie 2015, foştii directori au fost condamnaţi definitiv la câte 8 ani şi 6 luni de închisoare.
18 iunie 2015: Fostul secretar de stat din Ministerul Comunicaţiilor, Marius Fecioru, însărcinat cu restructurarea Poştei şi fostul director executiv al Poştei, Mioara Pribescu, au fost trimişi în judecată pentru o fraudă mai mică de doar 260 de mii de euro.
Potrivit DNA, cei doi “au pus în aplicare un mecanism prin care Poşta Română distribuia trimiteri poştale, fără ca, pentru o parte din corespondenţa prezentată de o anumită societate comercială, să încaseze preţul serviciului prestat”.
Cititi mai mult pe: romaniacurata.ro