bill-clinton

FBI a publicat marţi o serie de documente de arhivă, vechi de 17 ani, privind o anchetă închisă care a vizat decizia fostului preşedinte Bill Clinton de a graţia un om de afaceri care fugise din ţară, relatează Associated Press, citat de News.ro.

Potrivit digi24.ro, cele 129 de pagini de documente, cenzurate, au fost publicat pe pagina de internet Freedon of Information, a FBI.

Biroul Federal de Investigaţii a precizat că acestea au fost cerute, în baza legii privind accesul la datele federale, dar nu a anunţat cine le-a solicitat.

Documentele descriu ancheta FBI privind decizia lui Clinton de a-l graţia pe Marc Rich, care se afla în Elveţia în acea perioadă.

El fusese condamnat în SUA pentru comerţ ilegal cu Iranul la sfârşitul anilor ‘70 şi pentru evaziune fiscală la începutul anilor ‘80.

Documentele citează în treacăt numele Fundaţiei Clinton în legătură cu o donaţie importantă pentru Biblioteca Prezidenţială Clinton.

Ancheta a fost închisă în 2005, fără a fi formulate acuzaţii.

Marc Rich a murit în 2013.

Decizia de a publica documentele vine cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi la câteva zile după ce directorul FBI a anunţat Congresul, printr-o scrisoare, că a redeschis ancheta care o vizează pe Hillary Clinton, pentru că a folosit serverul privat de e-mail în perioada în care a fost secretar de stat.

Anunţul a stârnit un val de critici din partea democraţilor, dar şi a unor republicani, care acuză FBI că aplică standarde duble.