leonard-barascu

Liderii sindicali  primesc salarii impresionante, mult peste cele ale medicilor specialiști, și au conexiuni politice cu PSD. În fruntea sindicatului Sanitas, care a declanșat greva generală și solicită noi majorări salariale în sectorul sanitar, se află acum Leonard Bărăscu, un fost asistent medical, care în 2015 a câștigat circa 90.000 de euro, adică 7.500 de euro pe lună.

Într-un clasament realizat de presă în august 2016, Bărăscu era cel mai bine plătit lider sindical, obținând venituri anuale de 404.951 lei. Federația Sanitas i-a oferit un salariu anual de 134.637 lei, adică peste 11.000 de lei pe lună. Probabil că în sistemul medical de stat nu există nici un medic care să primească un astfel de salariu, indiferent de calificarea sa. Sanitas îi oferă un plus de 81.761 lei pentru activități „în afara funcției de bază”. Alți 98.252 lei i-au intrat în cont de la CNSLR-Frăția, confederație pe care o conduce din 2012. În fine, 89.941 lei a primit în 2015 întrucât este și vicepreședinte al Ordinului Asistenților Medi­cali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Ro­mânia.

„Prestaţia este internă şi internaţională. Adică tot ceea ce fac împreună cu colegii mei la Sanitas, ei au decis că această sumă trebuie să fie reprezentativă pentru cei care îi conduc”, explica în august Bărăscu, pentru Digi 24. În plus, el ar fi fost „manager de proiect”, calitate în care ar fi „autorizat tot ceea ce înseamnă educaţia medicală continuă a asistenţilor medicali”.

Bărăscu a preluat conducerea Sanitas de la Marius Petcu, ­aflat în pușcărie. Petcu execută o pedeapsă de 7 ani întrucât a primit aproape 1,4 milioane de RON de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucră­ri la “Centrul de educație, perfecționare și recreere  Snagov”, aparținând SANITAS. Presa susține că Bărăscu e finul lui Petcu. Secretar general al Federației este în continuare Claudia Petcu, soția lui Marius Petcu, ea fiind salarizată cu circa 6.000 de lei pe lună.

Legături cu PSD

Prim-vicepreședintele Sanitas, Marius Sepi, are și el venituri mult peste orice medic din sistemul de stat. Poziția de prim-vicepreședinte i-a adus, în 2015, 87.355 de lei. Încă 55.902 lei îi vin din funcția de președinte al Sindicatului Sanitas din Alba, 27.903 lei de la Federația Sanitas, pe C.I.M., (contract individual de muncă) și 4.800 lei pentru că se află la conducerea filialei din Alba a CNSLR-Frăția. În total, el a avut venituri de circa 3.250 de euro pe lună.

 

Citiți mai mult pe: romanialibera.ro