hillary-clinton-james-comey

Directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), James Comey, a acționat împotriva recomandării șefei sale, procurorul general al SUA, Loretta Lynch, atunci când a anunțat public, vineri, deschiderea unei noi anchete cu privire la folosirea unui server privat de către Hillary Clinton, pe când aceasta conducea Departamentul de Stat, susțin CNN și The New Yorker, care citează oficiali guvernamentali.

Procurorul general (funcție echivalentă în SUA cu ministrul justiției – n.r.), Loretta Lynch, considera inadecvată dezvăluirea anchetei în curs, din cauza posibilelor implicații pentru unul din cei doi candidați prezidențiali, cu mai puțin de două săptămâni înaintea scrutinului de pe 8 noiembrie, afirmă oficialii citați de CNN și New Yorker, conform digi24.ro

Lynch i-a spus lui Comey să urmeze practica uzuală de a evita acțiunile care ar putea influența rezultatul alegerilor.

Vineri, James Comey a adresat o scrisoare Congresului în care anunța că FBI a început examinarea unor noi e-mailuri ce ar putea fi relevante pentru ancheta privind modul în care dna Clinton a gestionat informații clasificate în perioada în care a condus Departamentul de Stat, reamintește DPA, citată de Agerpres.

Șeful FBI a declarat că s-a simțit obligat să facă publică respectiva informație. Comey este republican, însă până acum a fost considerat neutru politic în exercitarea mandatului.

După o investigație de aproape un an, la recomandarea anchetatorilor, Departamentul Justiției a decis în luna iulie să închidă dosarul privitor la e-mailurile controversate ale candidatei democrate. James Comey i-a reproșat, totuși, atunci, fostei șefe a diplomației că, prin utilizarea adresei private de e-mail și a serverului privat, a procedat „extrem de neglijent”.

Consilierii lui Clinton cer lămuriri de la FBI

Consilierii candidatului republican la preşedinţia Statelor Unite, Hillary Clinton, au insistat sâmbătă că nu există „nicio dovadă a unei infracţiuni” comise de fostul secretar de stat, după ce FBI a anunţat că redeschide ancheta privind serverul privat de e-mail, şi au cerut clarificări poliţiei federale, relatează Reuters, potrivit News.ro.

„Nu există nicio dovadă privind o infracţiune, nicio acuzaţie de infracţiune”, a spus şeful echipei de campanie a lui Clinton, John Podesta.

Vineri seară, el i-a cerut directorului FBI James Comey să publice detalii despre noile evoluţii în dosar. De asemenea, el s-a plâns că, la 24 de ore după ce Comey a trimis scrisoarea prin care informa Congresul de decizia FBI, nu există nicio explicaţie „reală” în privința motivului pentru care directorul FBI a făcut acest gest.

Și The Washington Post scrie că înalţi oficiali din Departamentul de Justiţie i-au spus lui Comey că scrisoarea nu respectă politica FBI de a nu comenta anchetele în curs.

FBI a anunţat vineri că analizează noi e-mailuri care ar putea fi relevante pentru ancheta privind modul în care Clinton a administrat informaţii secrete. Mesajele au fost descoperite după ce FBI a confiscat dispozitive electronice care le aparţin lui Huma Abedin, o colaboratoare apropiată a candidatei democrate la preşedinţie, şi soţului ei, Anthony Weiner, anchetat într-un scandal sexual.

Dezvăluirea vine cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale în care Clinton îl înfruntă pe republicanul Donald Trump. Acesta a pus sub semnul întrebării integritatea democratei din cauza scandalului e-mailurilor.