A trecut aproape un an de la tragedia din Colectiv care a luat viețile a zeci de tineri nevinovați și a marcat destinele altor zeci, care sunt obligați să se confrunte în permanență cu momentele înfiorătoare prin care au trecut, conform b1.ro
Procurorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), cei care s-au ocupat încă de la început cu cercetările pe acest caz, au notat și faptul că spitalele din România au cheltuit un milion de euro pentru a oferi îngrijiri medicale victimelor. Cu toate acestea, spitalele cer despăgubiri de patru ori mai mari, potrivit Libertatea.
Spitalele din România s-au trezit, în noaptea de 30 spre 31 octombrie a anului trecut, cu sute de victime arse ale căror vieți puteau fi pierdute în orice moment.
Aflați într-o stare foarte gravă, unii implorând după ajutor, alții desfigurați și inconștienți, cu chipurile și trupurile arse, vicimele au ajuns în 13 spitale din România, iar lupta contracronometru a medicilor pentru a le salva viețile a început imediat. În ciuda eforturilor depuse de medici, o parte dintre victime s-au stins după numai câteva ore, alții după zile, săptămâni sau chiar luni. Alții au fost transportați la spitale mai performante din alte țări, însă această șansă nu le-a garantat viața tuturor.
Costurile suportate de spitalele românești în perioada în care medicii i-au tratat pe tineri au fost urmărite cu strictețe de reprezentanții unităților medicale. Astfel, spitalele din România au cheltuit 4.439.960 lei, ceea ce înseamnă aproximativ un milion de euro. Această sumă nu include și cheltuielile făcute de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davilla”și Spitalul de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne ”Prof.Dr.Dimitrie Gerota”, acestea neraportând sumele cheltuite.
Cei care vor fi considerați vinovați pentru acest incident vor avea de suportat 17.954.149 lei, adică aproximativ patru milioane de euro, întrucât spitalele cer despăgubiri de patru ori mai mari. De ce au luat unitățile medicale decizia de a cere mai mulți bani decât au investit vor justifica în fața instanței.