credit-franci

Guvernul a anunțat, luni, că va contesta Legea conversiei creditelor din franci în lei la Curtea Constituțională a României (CCR), potrivit libertatea.ro

Sesizarea a fost trimisă luni seară către judecătorii Curţii Constituţionale.

Executivul consideră că legea operează retroactiv și consideră că ar fi fost necesar să fie incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistraţii Curţii Constituţionale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituţia, conform Digi 24.

Guvernul consideră că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Cu toate acestea, Executivul spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

Legea, votată de deputați cu 248 de voturi „pentru”

Legea conversiei creditelor a fost supusă votului, la data de 18 octombrie, în plenul Camerei Deputaților, iar peste 50.000 de români au așteptat decizia aleșilor pentru a afla dacă le scad sau nu ratele.

Legea a fost adoptată în plenul Camerei Deputaților cu 248 de voturi „pentru”. Potrivit proiectului de lege, creditele în franci elveţieni se convertesc în lei la cursul existent la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adiţional.

Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator, notează Agerpres.

Totodată, la cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elveţieni pot să revină la contractul în franci elveţieni şi vor efectua conversia în condiţiile prezentei legi. Ssumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elveţieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adiţional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit, a arătat vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.

Isărescu, nemulțumit

Decizia parlamentară nu a căzut deloc bine pentru bancheri, astfel că, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a spus public că legea că este un exemplu de curent populist care poate genera euforie pe termen scurt în rândul beneficiarilor, dar costuri economice „deloc neglijabile” pentru societate pe termen lung.