ionut-cristache-captura-a3

Ionuţ Cristache, reporterul televiziunii lui Voiculescu căruia Traian Băsescu i-a dedicat replica devenită celebră „Antena 3 e AICI?”, se transferă la TVR, unde va avea o emisiune politică, în prime time, în plină campanie electorală.

Contactată de HotNews.ro, şefa TVR, Irina Radu, a declarat că nu comentează informaţia. Contactat la rândul sau, Cristache nu a comentat în privinţa emisiunii de la TVR, dar a confirmat plecarea de la Antena 3.

Ionuţ Cristache este cunoscut pentru campaniile propagandistice ale Antenei 3 îndreptate împotriva lui Traian Băsescu şi a familiei sale în timpul celor două mandate de la Cotroceni. Mai mult decât atât, reporterul a făcut obiectul unei plângeri penale, fiind acuzat de infracţiunile de uzurpare de calităţi oficiale şi escrocherie, după ce a cerut, în numele primarului Onţanu, sarmale de la mai multe restaurante pentru 1 Decembrie.

ionut-cristache-caricatura-sarmaghedon

Epopeea „reporterului” Cristache în lupta cu sistemul o puteţi citi mai jos, într-un comentariu semnat de jurnalistul Adrian Halpert în Reporter Virtual.

„Cristache a intrat de două ori în direct, la 09:10 și la 10:00, cu „știrea-bombă” (n.red: afirma ca şeful STS este grav bolnav la Viena).

Informația părea a fi „beton”, mai ales că Antena 3 anunța că boala „i-a pus și în trecut viața în pericol” și, mai mult, exista și o dată a externării: 17 iunie!

Peste două ore, stupoare! Opriș, sănătos și sprinten – nici bolnav grav, nici internat la Viena – intră în Palatul Parlamentului pentru a participa la lucrările Comisiei de Apărare.

Potrivit unor surse din STS, Ionuț Cristache a sunat să confirme „știrea” abia după ce aceasta a fost difuzată de două ori pe post.

Am solicitat o poziție oficială din partea Antenei 3 în legătură cu această gafă monumentală și în legătură cu modul în care o știre în totalitate falsă a putut fi difuzată în două jurnale fără o minimă verificare. Nimic până la această oră. Aceeași tăcere este și răspunsul din partea jurnalistului Ionuț Cristache.

Cristache, reporterul „sărmăluță”

Ionuț Cristache este și autorul celebrei „anchete” privind relația dintre Gazprom și Ioana Băsescu, ale cărei concluzii s-au pierdut în ceață și care a servit drept material de propagandă pentru o perioadă în războiul Antenei 3 contra familiei Băsescu.

ionut-cristache

Tot Ionuț Cristache este cel care a ratat o altă „anchetă” în 2013, în urma căreia s-a ales cu dosar penal. EVZ relatează: un reporter al postului de televiziune Antena 3 s-a dat drept consilier al edilului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu, și a cerut mai multe cantități de sarmale de la mai multe restaurante pentru 1 Decembrie, potrivit reprezentanțiilor Primăriei Sectorului 2. Având în vedere că solicitarea a creat suspiciuni, reprezentanții restaurantelor au semnalat cazul  Poliţiei Locale a Sectorului 2. Împotriva jurnalistului Ionuţ Cristache de la Antena 3, Poliţia Locală a Sectorului 2 a decis să facă plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi escrocherie.