tariceanu

“Calitatea” de LICHEA o dobândești în timp. Din LĂCOMIE, din INVIDIE, din ORGOLIU. Iar politica românească le oferă escrocilor, pe tavă, șansa de a fi LICHEA.

Călin Popescu Tăriceanu este exemplul perfect al lichelismului fără perdea, fără frontieră, fără limită. Iar culmea, partidul său, ALDE, a scos la urne în iunie 2016 peste 500.000 de iubitori de lichele. Nici mai mult, nici mai puțin – jumătate de milion!!!

Este prea mult chiar și pentru personaje scabroase ca alde Tăriceanu, alde Barbu sau alți “alde” din partidul care a strâns penali de peste tot!

Dar acest ALDE, ce nu depășește cu mult 5%, a dat funcția de al doilea om în stat!

Să nu fim naivi: Tăriceanu este menținut șef al Senatului atât de PSD, cât și de PNL – al cărui președinte a fost -, la fel cum Guvernul lui a fost susținut din umbră de partidul lui Geoană!

 

Parlamentul – oaza LICHELELOR

 

LICHEAUA trăiește precum lianele, cățărându-se de copaci sănătoși. Se hrănește din seva trunchiurilor zvelte până când copacii se usucă. Apoi părăsesc trunchiul secătuit de vlagă și se întind peste un alt copac sănătos.

LICHEAUA umană este mult mai nocivă decât cea din pădure. De ce? Pentru că NATURA știe să-și echilibreze ecosistemul, “îmbătrânind” perfida plantă. Societatea românească – NU! Ea acceptă cu nostalgie malignă “lăstarii”!

Nu-i ușor să vezi cum alți oameni obțin funcții fără să lucreze, în timp ce tu ești sărit din schemă pentru că ești muncitor, respectuos și democrat.

Nu-i ușor să accepți că poți fi condus de un individ cu o pregătire sub a ta, doar pentru că este un politruc, “omul” unui “mare” om în stat.

Nu-i ușor să mergi acasă, la sfârșitul lunii, cu o chenzină mult mai mică decât cea a unui protejat de sistem.

Nu-i ușor să vezi că aleșii pe care i-ai trimis în Parlament să-ți facă viața mai ușoară se ocupă doar cu protecția lor în fața Justiției, sau a clanului din care face parte, după ce au spoliat banul public.

 

Licheaua de alde Tăriceanu promovează anarhia în Parlament

 

Călin Popescu Tăriceanu ne-a demonstrat de nenumărate ori că se opune reducerii corupției în România. Fie ea economică sau politică.

În marea lui netrebnicie, Tăriceanu a enervat duminică întreaga populație care are respect față de țară.

După ce a mințit obstrucționând o anchetă penală – în care este trimis în judecată din vară -, acum Călin Popescu Tăriceanu a recidivat, trecând la nivelul de “protest politic”.

Folosindu-se de funcția pe care o deține de președinte al Senatului – al doilea om în stat -, Tăriceanu le-a transmis un mesaj antidemocratic colegilor parlamentari: “Blocați justiția!”.

“Jmecher”, nevoie mare, Călin Popescu Tăriceanu a încercat să îmbrace îndemnul anti-democratic într-o declarație politică, motivându-și apelul către colegi, astfel: “Întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenția procurorilor de la DNA, coincidență, cu doar 2 luni înainte de alegeri. Așa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA”.

În acest caz Tăriceanu a comis și o altă ilegalitate pe lângă cea de instigare la obstrucționarea justiției! A folosit un document cu sigla Senatului pentru a face o declarație publică în nume propriu – este folosirea ilegală a însemnelor de stat în interes personal.

 

Citiți mai mult pe: secundatv.ro