Două informații extrem de importante a spus Traian Băsescu duminică seara la România TV: primul – a confirmat că fratele procurorului-șef al DNA Laura Codruța Kovesi, Sergiu Lascu – director adjunct la Romgaz Mediaș – are dosar la DIICOT și al doilea – vrea să meargă în instanță și să spună cine a vrut să-l scoată basma curată pe afaceristul Ovidiu Tender.
În 8 iunie 2015, cu o zi înainte de a se prescrierea faptelor, Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv, de judecătorii Curţii de Apel București, la 12 ani și 7 luni închisoare în dosarul RAFO-CAROM. Alt afacerist inculpat, Marian Iancu, a primit 14 ani de detenție.
Pentru a nu fi acuzați că scoatem din context declarația lui Traian Băsescu pe cele două subiecte – pe care el le-a legat -, o redăm în integralitate:
“Acum câteva săptămâni era vorba despre o mediere a SIE și procurorul-șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi. Cu acea ocazie, toată lumea a spus “e anormal” iar eu am spus “e normal”.
Am avut și eu experiențe – nu o experiență, ci experiențe de acest gen, când șefii de instituții nu se înțelegeau între ei și puneau și instituțiile cap în cap.
Am dat un singur exemplu, pe care îl mențin și acum: momentul în care am aflat că era o mare tensiune între procurorul-șef al DNA, doamna Kovesi, și procurorul-șef antimafia, doamna Alina Bica.
Sigur, motivul era un al treilea care juca între ele. (Moderatoarea i-a amintit că atunci a spus că era vorba despre Florian Coldea, adjunctul șefului SRI iar Băsescu a admis: “atunci, domnul Coldea”).
Le-am chemat pe amândouă procurorarele șefe, le-am atenționat că nu e în regulă să intre în coliziune DNA cu DIICOT – și îmi aduc aminte acum și motivul aparent care era: arestarea comisarului Berbeceanu, pe care îl arestase DIICOT, se pare că DIICOT-ul local plătea o poliță comisarului Berbeceanu.
Dar, de bună seamă, Alina Bica era informată de la structura ei teritorială. Aceast episod a fost cel care a umplut paharul disputei dintre cele două, dar Alina Bica era sub o presiune teribilă la acea vreme să rezolve favorabil dosarul Tender – și n-am să spun cine făcea presiunea.
Eu am spus și public că sunt dispus să merg ca martor în acest proces, dacă procesul se poate desfășura cu ușile închise, pentru că pot contribui la clarificarea conjuncturii.
În același timp, la DIICOT era un dosar în care era implicat un oarecare director adjunct de la Transgaz, care se numea Lascu. Eu știam lucrurile astea, ele nu se declarau în fața mea dar eu știam.
Le-am chemat pe cele două șefe, să nu altereze funcționarea instituțiilor pentru o dispută legată de Berbeceanu – dacă e corect sau nu e corect, un judecător va fi cel care le va împăca.
Nu vă ascund că eu am primit atunci un raport de la comisarul Berbeceanu – care s-a adresat președintelui României, considerându-se nedreptățit – și l-am transmis Inspectoratului General al Poliției.
Deci am avut o asemenea discuție. Cred că ea a fost scânteia la ceea ce a urmat, pentru că deși ambele au spus “Ne-am înțeles”, una a fost mai iute de mână.
Și am reușit contrariul: să o împing într-o arestare pe doamna Bica, plecând de la premisa că am vrut să fac un lucru bun.
Este clar că, dincolo de chestiunile de fond, am ajuns și eu la concluzia că să te ferească Dumnezeu de ura între două femei.
Ele aveau un conflict mai vechi – unul profesional – de când era doamna Kovesi procuror general.
De aceea eu am spus că, dacă voi fi acceptat, voi merge în procesul acesta în care este acuzată legat de Tender”.
Moderatoarea întreabă: Dar ele, acolo, la dvs în birou, au spus: “Da, am întețes”, sau au încercat să dea vina una pe cealaltă?
Băsescu răspunde:
“Nu, dimpotrivă, spuneau “nu-i adevărat, dar eu nu fac așa ceva, da’ eu nu te ascult, da’ eu nu te urmăresc, da’ eu nu te filez.
Este clar că și elementul feminin a avut destul impact, element pe care îl suspectez, spre exemplu, și la Elena Udrea.
Ferească-te Dumnezeu de ura între femei! Adică veselia asta cu care este acuzata de serviciu pentru campanii (electorale – n.r.). Nu există campanie care să se fi finanțat în alt fel dar singurul vinovat pentru campanii este Elena Udrea în România?”.
Întrebat de unde atâta ură din partea lui Kovesi pentru Udrea și Bica, Băsescu a răspuns, râzând: “Pantofi, poșete…”.
Moderatoarea emisiunii întreabă: “Știm că Bica a dezvăluit că avea o anchetă pe numele fratelui Laurei Codruța Kovesi, se trage de aici conflictul acesta sau a fost numai agravat?”
Băsescu răspunde:
“Eu am enumerat mai multe elemente, printre care și acesta. Este ceea ce judec eu și ceea ce știam la momentul la care le-am invitat la discuții pe cele două – pentru că exista riscul să afecteze funcționarea celor două instituții.
Da, exista la DIICOT, deci la Alina Bica, un dosar în care era implicat și directorul adjunct Lascu de la Mediaș (Transgaz – n.r.).
Asta nu va recunoaște nimeni dar eu v-am dat o judecată a mea pepachetul de probleme care presau pe Bica: nu era ascultătoare în relația cu alte instituții, nu voia să găsească soluții să-l scoată basma curată pe Tender, avea dosarul Lascu și s-a găsit conflictul cu Berbeceanu – care, în mod categoric, a fost prost administrat de DIICOT Alba”.
Moderatorul emisiunii: “Asta pe lângă pantofii și poșetele de care vorbeați dumneavoastră”.
Băsescu răspunde: “Aia nu mai vorbim (râde)”.
Moderatoarea îl întreabă despre medierea, de către actualul președinte, Klaus iohannis, a conflictului dintre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și șeful SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu.
Băsescu răspunde: “Se pare că a avut același succes pe care l-am avut eu în a media conflictul dintre Kovesi și Bica.
Citiți mai mult pe: SecundaTv.ro