Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității va dovedi săptămâna viitoare că Marian Munteanu, care și-a depus candidatura la alegerile parlamentare, a scris cu mâna lui toate documentele aflate în dosarul preluat din arhiva Securității, au declarat pentru evz.ro surse de încredere, conform romaniatv.net
Săptămâna aceasta, la CNSAS a sosit un document important care aruncă în aer întreaga apărare a lui Marian Munteanu. Acesta a susținut în repetate rânduri, în mod public, că nu a semnat nici un angajament cu Securitatea, că nu a scris nimic despre studenți români sau străini. Documentul sosit la CNSAS dovedește însă contrariul, scrie evz.ro.
Potrivit unei analize grafologice, care va fi transmisă integral CNSAS în cursul săptămânii iitoare, rezultatul este fără echivoc. Marian Munteanu este indicat în această analiză grafologică, ca fiind, fără nici un dubiu, autorul documentelor aflate la dosarul său, a declarat o sursă, pentru evz.ro.
Analiza grafologică demonstrează, prin planșe de comparare a textelor scrise de Marian Munteanu în diverse perioade, că recrutarea sa de către Securitate s-a produs în martie 1988, că a colaborat cu ofițerii de Securitate și că toate documentele din dosarul său de la CNSAS sunt scrise de mâna lui.