mircea-cartarescu-bob-dylan

Scriitorul Mircea Cărtărescu, surprins de vestea că interpretul şi compozitorul Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru Literatură, a scris pe pagina sa de Facebook că îi este milă de scriitorii adevăraţi.

Cântăreţul american Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe 2016 pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel. La Editura Humanitas Fiction, în colecţia ”Poezia”, a apărut în 2012 o selecţie de 100 de poeme din ”Lyrics” purtând titlul ”Suflare în vânt”, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a semnat prefaţa volumului.

Mircea Cărtărescu, nominalizatul de fiecare an al României, a reacţionat pe Facebook: „Mi-am şters prima postare, făcută la mare surpriză. Poate-o s-o şterg şi pe-asta, că nu mi-am revenit din şoc şi încă vorbesc aiurea… Nu cred că Dylan avea nevoie de premiul ăsta; până la urmă, totuşi, de ce nu? Nimeni nu contestă că e un mare poet şi un geniu muzical (eu l-am şi tradus, uite coperta!) Dar mi-e atat de milă de scriitorii adevăraţi, Adonis, Ngugi, DeLillo şi alţi 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simţi acum? Şi-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeştrii şi favoriţii mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashbery, Vila-Matas… Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!”, este mesajul lui Mircea Cărtărescu, citat de romaniatv.net