bogdan buzaianu-enrgy holding

Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, care a ieşit în iunie din insolvenţă, a câştigat miercuri procesul cu Energy Holding, compania lui Bogdan Buzăianu, supranumit „cel mai mare băiat deştept” din energie, care ceruse despăgubiri de 1,1 miliarde lei (250 milioane euro) pentru denunţarea contractelor de furnizare de energie electrică, a anunţat joi fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, casa de insolvenţă a lui Remus Borza, conform news.ro

„Prin sentinţa civilă pronunţată miercuri, 12.10.2016 de Tribunalul Bucureşti în dosarul 22062/3/2013, instanţa a respins acţiunea în despăgubiri introdusă de Energy Holding şi a obligat-o şi la plata cheltuielilor de judecată către Hidroelectrica în sumă de 168.952,24 lei, onorarii avocaţiale şi de expert”, a precizat Euro Insol.

Hidroelectrica se află în insolvenţă din iunie 2012, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieşit din procedura judiciară.

Pe perioada insolvenţei, compania a fost administrată de administratorul judiciar Remus Borza, care a eliminat contractele păguboase cu „băieţii deştepti” din energie şi a redus personalul companiei.

Potrivit lui Remus Borza, contractul de furnizare de electricitate încheiat în 14 ianuarie 2004 între Hidroelectrica şi Energy Holding, denunţat în perioada insolvenţei, a cauzat companiei de stat un prejudiciu de 1,44 miliarde lei în perioada 2006-mai 2012, pentru că a fost încheiat la un preţ sub cel al pieţei.

Concret, profitul Hidroelectrica a fost „privatizat” prin astfel de contracte în favoarea companiilor „băieţilor deştepţi” din energie. „În mod corelativ, această pierdere pentru Hidroelectrica s-a tradus în profit pentru Energy Holding”, a precizat fostul administrator judiciar.

Totuşi, deşi companiile băieţilor deştepţi din energie au pierdut procesele de fond la Tribunalul Bucureşti, ele au contestat deciziile la Curtea de Apel şi au atacat Hidroelectrica la curţi internaţionale de arbitraj.

„În octombrie şi noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti urmează să soluţioneze mai multe recursuri ale traderilor, după ce au pierdut în fond la Tribunal. După ce au pierdut în faţa instanţelor de drept comun din România, băieţii deştepţi au deschis mai multe litigii arbitrale împotriva Hidroelectrica la Geneva, Paris şi Washington, cu termene de soluţionare octombrie-decembrie 2016. Asta arată miza extraordinară a acestor contracte pentru traderii de energie” a afirmat Remus Borza, citat în comunicat.

Potrivit estimărilor Euro insol, Hidroelectrica a pierdut în perioada 2006 – 2012 peste 1 miliard de euro  din derularea contractelor denunţate cu „băieţii deştepţi” şi ar ufi pierdut încă pe atât până în 2018 – 2019, când expirau contractele.

Pe perioada insolvenţei, Hidroelectrica a devenit una dintre cele mai profitabile şi mai bogate companii de stat din România. În 2016, compania ar putea obţine un profit record de 1,3 miliarde de lei, faţă de 899,4 milioane lei în 2015.

În plus, Hidroelectrica avea la 31 mai lichidităţi de 1,6 miliarde lei (circa 350 milioane euro cash).
Producătorul de energie are acum 3.200 de salariaţi, faţă de 5.239 salariaţi la momentul intrării în insolvenţă.