Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Mark Henry Gitenstein, îl informa pe 30 iulie 2012 pe John Podesta, în prezent șeful campaniei electorale a candidatului democrat la președinția SUA Hillary Clinton, pe atunci președintele unui think-tank progresist extrem de influent la Washington și care îl susținea pe Victor Ponta, despre cele mai recente rezultate ale referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, desfășurat cu o zi înainte, potrivit unui mesaj e-mail publicat de WikiLeaks.
Conform profit.ro, în mesaj, datat 30 iulie 2012 și trimis de pe adresa e-mail [email protected] către adresele [email protected] și [email protected], se arată că, la acel moment, rezultatele referendumului nu erau încă definitive, dar că fuseseră deja numărate oficial voturile din 97% din secții, ceea ce însemna că, cel mai probabil, nu mai putea surveni o răsturnare a deznodământului scrutinului.
„Asta înseamnă, totodată, că frauda nu e semnificativă. Voi susține o declarație după ce Curtea Constituțională certifică rezultatul”, îi scria Mark Gitenstein lui John Podesta, potrivit WikiLeaks. Referendumul a avut loc pe 29 iulie 2012.
Mesajul, intitulat „Noi rezultate oficiale”, mai conține o informare cu privire la referendum, în care este menționat că luni, 30 iulie, la ora 10 dimineața, Biroul Electoral Central (BEC) de la București a anunțat că prezența la vot a fost de 46,13%, cu o marjă de eroare de 3%, și că rezultatele indică faptul că președintele Traian Băsescu va rămâne în funcție în urma referendumului, nefiind atins pragul minim de participare de 50% necesar pentru validarea rezultatelor scrutinului.
Cititi mai mult pe: profit.ro