Fostul președinte Traian Băsescu, aflat în prezent în campanie electorală pentru parlamentare, lansează un atac furibund la adresa Laurei Codruța Kovesi. Băsescu lansează un mesaj pentru inițiații politici și spune că Laura Codruța Kovesi este foarte ”umblată” printre politicieni. În limbaj politic, acest ”umblat” înseamnă de fapt că este ”cunoscută” de mulți oameni politici în ipostaze mai mult decât apropiate, conform stiripesurse.ro
”Sunt mulți oameni care știu destul de multe despre doamna Kovesi. Statuia Afroditei Kovesi este una falsă pentru că a fost parte a jocului politic tot timpul. Este implicată până peste cap, că altfel nu avea atâta suport să fie numită în 4 mandate: două la DNA și două de procuror general. Până în 2014 n-am știut că avea legături bune și cu PSD, pentru că n-am cerut niciodată să fiu informat pe unde beau demnitarii șprițurile, prin grote, prin vii, în bar la Oprea. Pe astea le-am aflat mai târziu.
Afrodita asta este foarte umblată printre oamenii politici. Revoltător este faptul că atunci când au luat-o pe Bica ea spunea că politicienii n-au ce să caute în anturajul oamenilor de afaceri. Toți politicienii, cei importanți, știu că ea umbla pe la toate evenimentele private. Toți am avut decență până la un punct.
Declanșatorul a fost la Europa FM când CTP a luat-o la spălat de nu mai avea doamna Kovesi părți pe care să o curețe și a zis că ea nu a fost, nu este și nu va fi prietenă cu inculptatul Ghiță Sebastian. Aici s-a declanșat revolta la toți cei care i-au turnat în pahar. Mâine spui despre oricine că nu știi. Cât tupeu să ai?! Dânsa a întors o realitate cu ocazia arestării Alinei Bica”, a declarat Traian Băsescu, la România TV, în emisiunea ”Ediția de Seară”, moderată de Victor Ciutacu.