Preşedintele CNATDCU, academicianul Viorel Barbu, a demisionat, acesta declarând, marţi, că a renunţat la funcţie în condiţiile în care Senatul a votat legea privind plagiatul, iar el nu vrea să conducă o „instituţie decorativă”, potrivit B1 TV.
„Mi-am dat demisia. Nu are rost să rămân în fruntea unei instituţii decorative”, a declarat Viorel Barbu, pentru News.ro.
Viorel Barbu era la conducerea conducea Consiliul Naţional pentru Atestarea Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) din 16 iunie, după ce în 10 iunie ministrul Educaţiei aprobase noua componenţă a acestui for.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a spus că Universitățile au capacitatea de a aanaliza un plagiat.
„Universitățile au capacitatea în momentul de față de a face o analiză corectă a unei acuzații de plagiat. Trebuie să facem însă pasul următor: să vrem să prezentăm în mod onest și serios anumite dificultăți, anumite probleme atunci când ele au.
În momentul de față, CNACTDU, cu regulamentul pe care deja îl are și pe baza căruia funcționează, a început să lucreze corect și bine și să dea anumite rezultate”, a spus dumitru.
Întrebat dacă ar fi trebui să rămână legea în forma inițială, acesta a men’ionat doar că se poate discuta asupra “perfecționării mecanismului”.