klaus-iohannis

Senatul a decis să aprobe o lege prin care sunt retrasele prerogativele pe care le are CNATDCU. După punere în aplicare a noilor măsuri, titlurile de doctor în caz de plagiat vor putea fi retrase doar la decizia universităților care le-au emis, conform b1.ro

Președintele Klaus Iohannis a reacționat pe pagina personală și a criticat această decizie a parlamentarilor acuzând că afectează verificarea imparțială a tezelor și doctorat și că au modificat lege în grabă, fără discuții pe fond, ceea ce este „suspect”.

„În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparțială a acuzațiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puțin suspectă graba cu care s-a acționat pentru modificarea Legii educației, fără o discuție pe fond, într-un moment în care toată lumea așteaptă integritate şi performanţă” a scrie președintele pe Facebook.

Această lege va ajunge acum pe masa președintelui Klaus Iohannis, care va fi obligat să o promulge, deoarece în prima instanță a trimis-o înapoi pentru reexaminare, dar acum a primit-o înapoi cu aceleași prevederi, iar Constituția nu îi permite o a doua respingere. Singură alternativă rămasă este sesizarea Curţii Constituţionale.