Îndrumătorul tezei de doctorat a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție a intervenit în controversa privind lucrarea Laurei Codruța Kovesi, acuzată de deputatul Sebastian Ghiță că ar fi plagiat, precizând că articolele academice pe care aceasta le-a citat îi aparțineau, însă erau semnate cu numele de dinainte de căsătorie.
„Articolele respective erau tot articolele doamnei Kovesi semnate cu numele Lascu, numele de fată, înainte de a se mărita. Cei care au citit lucrarea, furaţi de faptul ca pasajele redate sunt semnate în nişte articole publicate cu numele Lascu şi au spus: Kovesi a plagiat pe Lascu. Numai că Laura Lascu era Laura Codruţa Kovesi, măritată între timp”, a declarat profesorul Viorel Pașca, pentru Digi24, după ce în presă au apărut speculații că șefa DNA ar fi folosit citate din articole scrise de o persoană pe nume Laura Lascu.
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ în care susţine că a participat, împreună cu mai mulţi demnitari ai statului român, la falsificarea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a șefei DNA.
„M-am decis să vin la Parchetul General şi să fac un lucru care mă apasă şi cred că este motivul pentru care nmi s-au întâmplat toate astea în ultimii doi ani. Am venit să aduc un autodenunţ, care vizează felul în care eu şi mai mulţi demnitari ai statului român au participat la măsluirea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi”, a declarat deputatul Sebastian Ghiţă, la intrarea în Parchetul General.
Potrivit acestuia, comisia care trebuia să stabilească daca teza Laurei Codruța Kovesi a plagiat nu s-a întrunit niciodată.
Parlamentarul susţine că procurorul-şef DNA avea cunoştinţă de cele întâmplate.
„În momentul în care s-a pus plagiatul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, pentru a o proteja la acel moment pentru că toţi credeam că face un bine în România, am luat decizia ca acel raport, în baza căruia consiliul din minister a decis că teza nu este plagiată, am luat decizia să îl schimbăm, să îl falsificăm. Mai mulţi demnitari ai statului român împreună cu mine. Dânsa (Laura Codruţa Kovesi – n.r.) avea cunoştinţă de ceea ce făceam noi (…) Acea comisie nu a făcut nimic şi acel raport vine şi spune că teza Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat şi eu pot să spun că acea comisie nu s-a întrunit niciodată, iar raportul a fost scris în Guvernul României„, a adăugat Sebastian Ghiţă.
Citiţi mai mult pe: romanialibera.ro