Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE, şi-a dat luni, 26 septembrie 2016, demisia din funcţie.
Asta s-a întîmplat luni pe la prînz.
Imediat, pe site-uri, pe Facebook, în studiourile televiziunilor de ştiri, ba chiar şi prin baruri de zi, vecine cu barurile de noapte, au încolţit şi înflorit supoziţiile.
Care de care mai dihai, mai de speriat, mai de spart rantingurile şi tirajele.
MRU a demisionat pentru a putea fi desemnat premier după alegerile din 11 decembrie 2016!
MRU a fost obligat să demisioneze, deoarece a fost prins (de cine altcineva decît de SRI?) lucrînd pentru o putere străină.
Un fel de Kim Philby de pe Malurile Dîmboviţei, nu ale Tamisei.
MRU s-a certat cu Klaus Iohannis, care i-a cerut demisia de mai mult timp.
Luni, pe la prînz, MRU, după ce-a refuzat luni întregi să demisioneze, a trimis demisia.
Prin e-mail? Prin Poşta Secretă?
Puţine demisii din ultima vreme au atins nivelul de mister al celei iscălite luni de MRU.
În campania electorală şi după, Klaus Iohannis ne-a bătut la cap cu Sloganul Un alt fel de politică.
Sloganul a fost preluat de Dacian Cioloş, acest Nicolae Văcăroiu al regimului Klaus Iohannis.
Tinerii frumoşi, dar mai puţin liberi l-au folosit ori de cîte ori au coborît în stradă ca să îndeplinească ordinul pe Unitate şi, cu acest prilej, să-şi plimbe şi cîinele.
Un altfel de politică în România postdecembristă înseamnă printre altele un lucru simplu:
Curmarea secretomaniei de tip comunist prin transformarea transparenţei în regulă de existenţă a oricărei instituţii.
Desigur, Preşedinţia, Guvernul, cimpoaiele propagandistice ale Puterii se dau în vînt pentru a dovedi că în România e, în fine, transparenţă.
Aiurea!
Transparenţă autentică înseamnă explicarea publică a tuturor deciziilor şi nu numai a celor care convin Puterii să fie desecretizate.
Unul dintre efectele nefaste ale lipsei de transparenţă trebuie căutat în adîncimea convingerii că un moment nu e produsul confruntării între instituţiile democratice, ci al confruntării între Instituţiile de forţă.
Pe acest fundal se ivesc şi înfloresc, mai rău ca în comunism, supoziţiile cele mai dihai.
Ele, supoziţiile, înfloresc şi pentru că demisia lui MRU e un eşec al lui Klaus Iohannis, un eşec uriaş.
Să recapitulăm împrejurările în care a ajuns MRU şef al SIE.
Desemnarea lui MRU de către Klaus Iohannis în ziua de 24 iunie 2015 a stîrnit o furtună de proporţii în România.
PSD îl acceptase pe Eduard Hellvig la şefia SRI convins că la SIE va fi numit un om sprijinit de PSD.
Era asta şi-n logica preşedinţiei anterioare, a lui Traian Băsescu.
Prin numirea lui MRU Klaus Iohannis sfidează pur şi simplu PSD.
Poate că un alt om ar fi fost cît de cît înghiţit de PSD.
MRU era pentru PSD Omul Negru, Duşmanul de moarte.
Nici opinia publică nu se simte altfel decît sfidată.
MRU era la ora desemnării consilier al lui Klaus Iohannis.
După Eduard Hellvig, cît de cît acceptat de opinia publică, preşedintele vîră pe gît românilor un om de-al său, într-un gest care voia să zică:
Ei şi ce? Mă doare în cot de părerea voastră!
La şedinţa de vot din 1 iulie 2015, PSD a părăsit sala.
PSD boicotase şi şedinţa Comisiei SIE.
Există toate şansele ca MRU să cadă la vot din lipsă de cvorum.
Partidul care a asigurat cvorumul a fost UNPR-ul lui Gabriel Oprea.
Despre acest moment, scriam miercuri, 1 iulie 2015, pe cristoiublog.ro:
„Pupila lui Klaus Iohannis, zisă Alina Gorghiu, a sărit într-un picior, ca nepoţica de bucurie, bîiguie ea, că s-a format o nouă majoritate pentru o Moţiune ce cenzură care s-o paraşuteze pe ea din Dealul Cotrocenilor în Valea din Piaţa Victoriei.
Jubilaţiai Pupilei s-a întemeiat pe intrarea în sală, mai ceva ca Napeleon în Moscova incendiată, a lui Gabriel Oprea în fruntea oştilor UNPR-iste”.
Un coleg mai tînăr, Dan Andronic, scria în Evenimentul zilei din 2 iulie 2015, sub titlu:
MRU al II-lea înscăunat la SIE, lovitura lui Klaus Iohannis pentru Ponta şi cheiţa Generalului:
„Miza acestor alegeri a devenit însă testul de rezistenţă al guvernării Ponta. Asaltată de PNL în diverse formule parlamentare eşuate, uşa de la Palatul Victoria a rămas închisă pînă acum, iar cheia de la lacăt s-a dovedit a fi la un singur om politic/partid politic Gabriel Oprea/UNPR. Un partid care, înfiinţat în 2010 a devenit astăzi mai important decît UDMR, clasicul partid-balama din orice guvernare a ultimilor 20 de ani.
Cei 57 de parlamentari ai UNPR (54 prezenţi), extrem de disciplinaţi, au asigurat cvorumul şedinţei de plen şi au votat pentru algerea lui MRU. Un soi de gardă pretoriană care a acţionat în interesul imediat al lui Klaus Iohannis. Aşa cum a făcut-o în repetate rînduri pentru Victor Ponta, în actuala guvernare.
Numai că de fapt, s-a dovedit slăbiciunea aşa-zisei noi majorităţi parlamentare. Mesajul a fost clar fără Gabriel Oprea/UNPR nu se poate lua nici o măsură majoră! Nu se poate da jos guvernul Ponta, nu se poate pune guvernul Predoiu, iar umilinţa în cazul lui MRU era maximă dacă nu exista această colaborare.
În cazul PNL nici nu mai are rost să detaliem pentru că e mai mult decît evident: Iohannis nu a consultat PNL atunci cînd l-a nominalizat pe MRU aşa ne-a spus co-preşedintele Alina Gorghiu însă cu Gabriel Oprea a vorbit”.
Dan Andronic era şi este un ziarist bine informat. L-am citat, pentru că el ne dezvăluie dedesubturile votului din Parlament.
Prin votul dat lui MRU, UNPR deschidea o breşă uriaşă în Coaliţia de guvernămînt.
Trădarea PSD a fost făcută de General în urma unor întîlniri secrete la Cotroceni.
După un an şi ceva de la acest moment în care Klaus Iohannis s-a dat peste cap să-l impună pe MRU (l-a giugiulit, din greu chiar, pe Gabriel Oprea), MRU demisionează.
Şi-n locul unei explicaţii convingătoare cerute de evenimentul de excepţie, se mulţumeşte să ne informeze că:
„Am primit azi în jurul prînzului demisia de la MRU. Domnia sa a menţionat motive personale şi nu am informaţii suplimentare”.
Am mai auzit că Klaus Iohannis are o părere proastă despre noi, românii, care l-am ales.
Explicaţia dată demisiei lui MRU ne dezvăluie că Klaus Iohannis ne crede idioţi.
Şeful SIE, cel impus de Klaus Iohannis prin sfidarea PSD, prin contrazicerea opiniei publice şi mai ales prin giugiulirea Generalului Gabriel Oprea, a demisionat.
Şi ditamai şeful Statului, presupus a fi în relaţii normale, dacă nu amicale cu MRU, explică poporului român că nici el nu ştie mai multe decît cele scrise în demisie.
Care demisie se reduce la motivarea strict formală:
Din motive personale.
Pentru a ne dovedi şi mai mult că Klaus Iohnnanis ne crede proşti, mai proşti decît erau văzuţi iobagii români de pe moşiile grofilor, el dă public următoarea explicaţie unui alt fapt bizar:
Demisia n-a fost depusă personal de MRU:
„Am lucrat foarte bine cu domnul Ungureanu, eu l-am propus la conducerea SIE. Probabil că voi afla motivele cînd vom discuta în linişte (…) Doar am primit demisia la prînz, înţeleg că are o situaţie medicală care nu i-a permis să vină personal la Cotroceni, dar vom lămuri urgent imediat ce se va face bine”.
Citiţi şi recitiţi acest text şi spuneţi-mi dacă eu mă înșel susținînd că Klaus Iohannis își bate joc de noi.
MRU n-a venit personal să-şi depună demisia.
E vorba de şeful SIE, de fostul consilier, de cel cu care Klaus Iohannis a lucrat „foarte bine”, de cel pentru care Klaus Iohannis l-a mîngîiat pe creştet pe Generalul Gabriel Oprea.
Cu toate acestea, MRU face gestul sfidător de a nu veni el personal să-şi depună demisia.
De ce?
Atenţie!
Klaus Iohannis nu spune că e bolnav, c-a stat de vorbă cu el înainte de a primi demisia.
Spune că „a înţeles că are o situaţie medicală”.
Adică luni, pe la prînz, Klaus Iohannis s-a pomenit cu demisia Şefului SIE, a amicului MRU.
După ce-a citit-o, n-a pus mîna pe telefon să-l întrebe pe MRU ce l-a apucat, cum am face noi, ăştia, de l-am ales pe Klaus Iohannis cînd ne pomenim cu o scrisoare de la femeia iubită, care ne anunță pe neaşteptate că divorţează.
Klaus Iohannis a început să se intereseze pe acolo, prin Cotroceni, de ce n-a venit MRU s-o depună.
Şi i s-a spus că MRU are o situaţie medicală grea, de aia şi-a dat demisia şi de aia n-a venit.
Nu-i nimic, a zis Klaus Iohannis, ca şi cum i s-ar fi spus că ofiţerul SPP din dispozitiv nu mai vine azi, cînd s-o face bine vom afla.
Nu-i aşa că-i delicios Klaus Iohannis?
Dacă n-ar fi preşedintele Româneiei, cuconițele ar simți nevoia nevoia să-i dea un pupic.
Din nefericire pentru noi, Klaus Iohannis e preşedintele României.
Sursa: cristoiublog.ro
