Gabriel Oprea a anunţat cu puţin timp în urmă că demisionează din Senat, procedurile urmând să fie îndeplinite la începutul săptămânii viitoare.
„Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare”, a anunţat Oprea, pe Facebook.
Decizia fostului ministru vine după ce mii de oamenii au protestat joi, în Bucureşti şi în ţară, faţă de modul scandalos în care Senatul a votat în cazul Oprea. Vineri este anunţat un al doilea protest care are Parlamentul în vizor.